Anterior, evreii erau sensibili la orice miros de xenofobie de dreapta, chiar și împotriva altor grupuri. Dar astăzi, aceste comunități au o teamă mai mare de ostilitate din partea comunităților musulmane în creștere
Recentele alegeri parlamentare britanice și franceze au scos la suprafață un interesant unghi legat de evrei: cel puțin anecdotic, evreii se tem mai tare de extrema stângă decât de extrema dreaptă – o mutație istorică ce reflectă o poveste mai amplă despre politica mondială.
Totul este destul de remarcabil pentru mine, din moment ce sunt destul de mare ca să-mi amintesc de repulsia evreiască de acum aproximativ 40 de ani, când politicianul francez Jean-Marie Le Pen devenea cel mai proeminent antisemit din lume. A făcut valuri până în America suburbană, tratând camerele de gazare drept un „detaliu” al celui de-al Doilea Război Mondial și exprimând un scepticism batjocoritor cu privire la amploarea Holocaustului.
Fiica sa, Marine Le Pen, conduce acum partidul pe care îl lansae el, Frontul Național.. Ea l-a rebotezat în Rassemblement National și l-a îmbogățit puțin, inclusiv dându-l la o parte pe tatăl său, dar încă este adiacent fascist, iar acum reprezintă o forță majoră în politica franceză. Perspectiva interesantă este însă aceea că a ajuns așa, țintindu-i pe musulmani, iar nu pe evrei.
Într-adevăr, o mare parte a Europei este măturată de un mesaj anti-musulman care pare mai legat de problemele din viața reală decât a fost vreodată antisemitismul clasic, reflectând îngrijorarea crescândă cu privire la influența minorităților musulmane, mai ales după exodul din anii 2010, din războaiele desfășurate în Orientul Mijlociu. Pe lângă ceea ce ține de rasismul standard, există temeri deloc nerezonabile că vor modifica cultura Europei și vor respinge valori centrale precum secularismul, toleranța și liberalismul. Ironia, desigur, este aceea că reacția aduce beneficii partidelor de extremă dreaptă care reprezintă un curent în Europa, care nu este el însuși liberal.
În altă perioadă, evreii ar fi putut fi deosebit de sensibili la orice miros de xenofobie, chiar și față de alte grupuri. Dar astăzi, se tem din ce în ce mai mult de ostilitatea acestor comunități musulmane în creștere. Au existat atacuri teroriste asupra evreilor, comise de către musulmani (și, desigur, atacuri teroriste în general); dinamica survenită poate fi numită „dușmanul inamicului meu este prietenul meu” – acel prieten fiind, într-o întorsătură istorică bizară, alde Le Pen.
Deși nu există sondaje care să măsoare acest lucru, dovezile anecdotice sunt fără echivoc. Fapt, probabil, cel mai bine reprezentat de Serge Klarsfeld, renumitul vânător de naziști, care îi sfătuiește pe evrei să o susțină pe Le Pen în fața stângii în aceste alegeri.
Dimpotrivă, Stânga – în Franța și în alte părți – face să sângereze sprijinul evreiesc, dat fiind miezul simpatiei pentru palestinieni (împreună cu scuzele și chiar sprijinul pentru Hamas). Alain Finkielkraut, un cunoscut filosof liberal și critic consecvent al extremei drepte, a postat, de asemenea, că Le Pen se îndepărtează de antisemitism și nu mai este indiscutabil că stânga ar fi alternativa.
Nu mai rămâne aproape nimic din ideea că stânga este cumva o casă naturală pentru evrei – în virtutea faptului de a fi din punct de vedere istoric zona mai intelectuală a politicii și datorită faptului că este „antifascistă”. În schimb, stânga globală alunecă de la liberalism la o variantă de progresism – adesea numită „trezire” (woke) în SUA – care apreciază narațiunile binare despre oprimați și asupritori și este obsedată de cei defavorizați și de „decolonizare”.
Dincolo de Canalul Mânecii, temeri similare
Evreii – parțial din cauza concepției greșite că sunt neapărat albi – au avut probleme din cauza asta, fenomenul fiind condus nu doar de succesul lor profesional și economic din diaspora, ci și de percepția comună (în aceste cercuri) despre un Israel ca asupritor al palestinienilor.
De aceea, un fenomen foarte asemănător a avut loc în Marea Britanie, unde la alegerile din 2019 tradițional robustul sprijin evreiesc pentru laburism s-a răspândit pe fondul unui torent de dezvăluiri privind antisemitismul din rândurile partidului și tolerarea lui decătre liderul de atunci al partidului, Jeremy Corbyn, un personaj care pe drept cuvânt poate fi considerat un prieten al Hezbollah. Succesorul lui Corbyn, Sir Keir Starmer, noul prim-ministru al Marii Britanii, a făcut o demonstrație convingătoare de eliminare a antisemitismului (și chiar a lui Corbyn însuși) din partid și susține Israelul. Dar laburiștii au plătit scump pentru asta la alegerile de joia trecută.
Majoritatea puternică obținută de partid nu este rezultatul unei performanțe deosebit de puternice. Starmer a câștigat doar 34% din voturi, cu mult mai puțin decât se aștepta, din cauza unei rebeliuni a stângiștilor și a musulmanilor care au candidat separat, din mânie față de laburiști în chestiunea Israelului. A avut noroc că conservatorii s-au confruntat cu o rebeliune și mai mare din partea extremei drepte – Partidul Reform UK, care a obținut 14% din voturi. Precum în Franța, evreii nu sunt preocupați în mod special de acest val de extrema dreaptă. Reform UK este supărat pe musulmani (și pe alții) – nu pe evrei.
Situația se aplică peste tot. Partidul de extremă dreaptă din Țările de Jos, condus de Geert Wilders, este acum la cârma guvernului de coaliție recent învestit. Evreii nu sunt prea îngrijorați: Wilders, care în tinerețe a petrecut timp în Israel, vede această țară ca pe un model de rezistență în fața islamului. În mod similar, extrema dreaptă din Suedia nu are nicio problemă cu evreii – doar cu musulmanii, care acum formează o mare parte a populației din zona Malmö și sunt acuzați de creșterea criminalității.
Într-adevăr, alegerile din Franța au avut loc pe fondul unui val de incidente antisemite care au culminat cu un caz larg raportat în care sunt implicați trei băieți acuzați că au violat o fată evreică de 12 ani în timp ce-i adresau insulte anti-Israel. Printre cele mai puternice voci împotriva acestui lucru s-a numărat Le Pen, care a scris în cotidianul Le Figaro că incidentul a ilustrat violența anti-evreiască a imigranților din țările musulmane, care „ar trebui să înfurie întreaga Franță”.
Performanța la vot a partidului lui Le Pen a fost ceva mai slabă decât se aștepta (și totuși a obținut peste o treime din voturi), a depășit Partidul Ensemble al președintelui Emanuel Macron, dar a câștigat ceva mai puține locuri, deoarece sprijinul ei a fost mai concentrat. Oricum, sub sistemul electoral, alianța de stânga a câștigat o pluralitate de locuri – și, ca într-o ciudatenie, a istoriei – asta îi îngrijorează pe mulți evrei.
Nu este o situație prea diferită față de cea din SUA: deși mai mult de trei sferturi dintre evrei tind să voteze pentru democrați, puțini ar fi fericiți de un succes imens pentru Squad și pentru mișcarea Woke, care azi reprezintă ground zero pentru anti- sionism. Mișcarea MAGA, în ciuda propriei sale vulnerabilități la acuzațiile de antisemitism, poate părea cumva mai benignă.
