Cine sunt cei zece pacienți care au murit în incendiul de la Piatra Neamț

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică de conducerea unităţii sanitare. potrivit Agerpres. 

„Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (…) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI”, se arată în comunicatul de presă.

Conducerea spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale şi echipamente care va ajunge la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât să fie găsite soluţii rapide pentru ca pacienţii în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală.

Atât pacienții decedați, cât și cei răniți, erau bolnavi în stare gravă de Covid-19 și erau intubați la terapie intensivă. Opt dintre cei decedați se aflau în același salon și au murit în incendiu. Alți doi pacienți bolnavi de Covid-19 se aflau în salonul alăturat, erau în stare gravă și nu au decedat din cauza incendiului, potrivit autorităților.

Medicul de gardă a suferit arsuri puternice după ce a intrat în flăcări pentru a salva pacienții. Combinezonul medicului a luat foc, el aflându-se în acest moment în stare gravă. El a fost transferat în această dimineață, în Belgia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here