Ciolacu: Alături de colegii din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română şi de societatea civilă vom repara sistemul odios care a corupt conştiinţe

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu anunţă vineri că, alături de colegii din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română şi de societatea civilă vor repara sistemul odios care a corupt conştiinţe în schimbul banilor şi arată că nu are nicio milă pentru cei care au distrus vieţile şi sufletele unor oameni fără apărare, transmite News.ro.

”Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o discuţie pe tema situaţiei din azilurile care fac obiectul controalelor cu Gabriela Firea, care şi-a depus mandatul din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Şeful Executivului a precizat că şi primarii, şefii de Consilii Judeţene, directorii de instituţii publice locale sau şefii din poliţie care au legătură cu acest subiect aflat în atenţia publică trebuie să îşi asume pe deplin responsabilitatea şi să facă un pas în spate”, arată Guvernul într-un comunicat oficial. ”Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conştiinţe în schimbul banilor. Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Şi voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română şi de restul cultelor din România, precum şi de societatea civilă. Nu am nicio milă pentru cei care au distrus vieţile şi sufletele unor oameni fără apărare!”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Şeful Executivului a transmis Administraţiei Prezidenţiale propunerea de desemnare a ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, ministru interimar al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, se mai precizează în comunicat. Gabriela Firea a anunţat, vineri, pe Facebook, că a decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plece din Guvernul României şi că pleacă pentru moment şi din din funcţia de Preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti, din care se suspendă o perioadă limitată. Ea spune că este complet nevinovată dar că pleacă pentru ca premierul să poată lucra în linişte proiectele economice şi sociale bune pentru români. Firea mai arată că scopul nu era doar să plece din Guvern, ci obiectivul demolatorilor săi din multe direcţii este să nu mai intre în cursa pentru Primăria Capitalei.

Premierul Ciolacu, despre demisia Gabrielei Firea: Apreciez gestul său voluntar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here