PSD, ALDE și Pro România pregătesc terenul pentru demiterea Guvernului Orban, liderul social-democraților declarând, duminică seară, că este avută în vedere depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlament.
„PSD nu are singur voturile necesare să răstoarne Guvernul. Cu o alianță, și cu ALDE și cu Pro România (…) se poate depune o moțiune de cenzură. Categoric că vrem să depunem o moțiune de cenzură, ăsta e și rostul Opoziției. Eu nu sunt adeptul depunerii moțiunilor de cenzură de dragul de a le depune”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.
Liderul PSD a dat indicii și cu privire la tipul de Executiv avut în vedere: unul de uniune națională.
„Anul acesta, am vorbit cu colegii mei și cu colegii din celelalte partide – Victor Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu – să nu intrăm în vacanță parlamentară, să avem sesiuni extraordinare atât în iulie, cât și în august. Nu cred ca e oportun să depunem o moțiune de cenzură pe perioada stării de alertă”, a completat liderul PSD.













