Cîțu: În acest moment, în Afganistan se află 35 de cetățeni români care trebuie evacuați

Foto: INQUAM/George Călin

Premierul Cîțu a declarat că în acest moment sunt 35 de cetățeni români în Afganistan, pentru care se depun eforturi pentru a fi aduși înapoi în țară. Ulterior, șeful statului a dispus implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.

Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.

„Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Președintele României a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare.
România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi”, se menționează într-un comunicat de presă.

„Pe 13 august MAE a ridicat nivelul de alertă la maxim, părăsiți imediat Afganistanul. În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în acea zonă și i-am propus domnului președinte să trimită un avion să îi aducem acasă. Avem două variante, un avion care va fi în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând, sau un avion al nostru care merge acolo. Dar trebuie să trimitem un avion cat mai rapid. În acest moment nivelul de alertă este maxim. Nu sunt din cadrul ambasadei. Sunt de la ONU și din mediul privat. Au fost 60, acum mai sunt 35. Sunt în siguranță în acest moment, ținem legătura cu toți”, a declarat premierul Cîțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here