Cîțu, sigur pe el: „Am convins o Românie să fiu prim-ministru, cred că este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL”

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Premierul Florin Cîţu a afirmat că a convins întreaga Românie să fie premier şi pe partenerii de coaliţie să îl susţină pentru această funcţie şi consideră că este mai simplu să îşi convingă colegii de partid să îl sprijine pentru funcţia de preşedinte al PNL.

„Am discutat şi partea politică. Vă daţi seamă, cred că am convins o Românie să fiu prim-ministru, să fiu susţinut de coaliţie, cred că este mai simplu să conving nişte colegi să mă susţină la preşedinţia PNL. Tot am venit aici să fiu aproape de ei, pentru că am venit să le prezint puţin despre PNRR, despre fonduri europene, despre buget, surse de finanţare”, a declarat Florin Cîţu, întrebat joi la Alba Iulia cum îi va convinge pe colegii din partid să îl voteze la şefia PNL, transmite News.ro.

El a mai spus că liberalii trebuie să ştie şi ei că România are această oportunitate de a investi bani în următorii ani.

„Toată lumea în PNL, dar şi la nivel naţional trebuie să ştie că sunt trei surse mari de finanţare. Avem această oportunitate acum de a investi aceşti bani în următorii ani şi trebuie să ştie colegii mei că aceste resurse sunt la dispoziţie. Trebuie să avem doar proiecte bune în perioada următoare. Din partea Guvernului vom face tot ce trebuie să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat până acum, să mai avem întârzieri la licitaţii sau banii să fie cheltuiţi şi apoi să fie declaraţi de Comisia Europeană neeligibili. Sau să ne încurcăm în birocraţie, ori a noastră, ori cea de la Bruxelles. Din partea cealaltă vrem să vină proiecte care să dezvolte România”, a completat premierul.

1 COMENTARIU

  1. Problema in sine aceea cu PNNR are partea ei de relativism si toata lumea stie cum se face sau ce trebuie facut , dar totusi de ce in cadrul coalitiei se iau niste decizii ce contestate fiind la CCR devin vadit neconstitutionale . Nu exista juristi in PNL , in coalitie , in comisiile din parlament care sa poata evita asta . SAU …..?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here