Ciucă: Traficul de persoane este o formă de sclavie modernă faţă de care Guvernul României are toleranţă zero

Inquam Photos / Octav Ganea

Într-un mesaj transmis marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă a afirmat că traficul de persoane este ”o formă de sclavie modernă faţă de care Guvernul României are toleranţă zero”, motiv pentru care subiectul a devenit o prioritate în ultimii doi ani. ”Încurajez toate instituţiile implicate să abordeze cu seriozitate şi responsabilitate activitatea în acest domeniu, atât din perspectiva prevenirii şi asistenţei victimelor, dar şi din perspectiva combaterii acestui fenomen pe întreg parcursul judiciar deoarece traficanţii de persoane nu îşi au locul într-o societate dezvoltată şi democratică”, a subliniat el, relatează News.ro.

Ciucă a arătat, în mesajul transmis de Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane că acesta este ”un moment important la nivel european, dar şi naţional, de asumare şi conştientizare a importanţei luptei împotriva acestui fenomen de criminalitate globală, care afectează vieţile celor mai vulnerabili dintre noi”.
”Mesajul meu este unul clar: traficul de persoane este o formă de sclavie modernă faţă de care Guvernul României are toleranţă zero. Acesta este motivul pentru care problematica traficului de persoane a devenit în ultimii doi ani o prioritate la cel mai înalt nivel al executivului român. Coordonarea interinstituţională pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane, dar şi asistenţa victimelor salvate sunt în directa mea atenţie, la nivelul Cancelariei Prim-ministrului. Încurajez toate instituţiile implicate să abordeze cu seriozitate şi responsabilitate activitatea în acest domeniu, atât din perspectiva prevenirii şi asistenţei victimelor, dar şi din perspectiva combaterii acestui fenomen pe întreg parcursul judiciar deoarece traficanţii de persoane nu îşi au locul într-o societate dezvoltată şi democratică”, a adăugat el.

Premierul s-a arătat încrezător că România ”îşi va continua parcursul ascendent în lupta împotriva traficului de persoane, alături de toţi partenerii instituţionali, din societatea civilă şi de organismele internaţionale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here