Clinică medicală din București, cercetată penal pentru că a introdus în ţară organe umane fără a avea autorizație

O clinică medicală din capitală şi administratorul acesteia sunt cercetaţi penal pentru infracţiuni privind introducerea ilegală în ţară de ţesuturi şi organe umane. Clinica e suspectată că, timp de câţiva ani, a adus în România fără a avea autorizaţie ,,un număr semnificativ” de cornee, anunță News.ro.

,În perioada 2019-2021, o clinică medicală şi administratorul acesteia, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul României ţesuturi de origine umană, respectiv un număr semnificativ de cornee, fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţionala de Transplant”, transmit procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează acest dosar.

Aceştia precizează că joi au făcut o percheziţie în această speţă.

Clinica şi administratorul acesteia sunt suspectaţi de infracţiunea de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţie specială.
Registrul național de transplant consemnează 647 de cazuri de transplant de cornee în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here