Clotilde Armand a convocat ședință extraordinară pentru rezilierea contractului cu Romprest

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a convocat pentru vineri o şedinţă de îndată a Consiliului Local pe tema rezilierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare încheiat cu Compania Romprest Service SA, transmite Agerpres.

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare se află un singur proiect de hotărâre, privind mandatarea primarului Sectorului 1 în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1, a anunţat autoritatea locală, pe Facebook.

Conform Primăriei Sectorului 1, adoptarea proiectului de hotărâre conduce la: sesizarea instanţei de judecată cu o acţiune având ca obiect rezilierea contractului de delegare; respectarea principiului continuităţii serviciului de utilitate publică; sancţionarea neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către operatorul delegat al serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 1.

În referatul de aprobare pentru acest proiect, se arată că Romprest Service SA a întrerupt nejustificat activitatea de colectare a deşeurilor municipale în următoarele perioade: 27 noiembrie – 25 decembrie 2020, când a fost întreruptă în mai multe episoade colectarea deşeurilor din surse necontrolate; 31 mai – 18 iunie, când a fost sistată activitatea de colectare a tuturor categoriilor de gunoaie; 27 iunie – prezent, când a fost oprită colectarea deşeurilor municipal stradale.

Începând cu data de 27 iunie, s-a constatat, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Locală Sector 1 şi a numeroaselor sesizări primite de la cetăţeni, că serviciul de salubrizare asigurat de compania Romprest Service SA nu mai funcţionează pe raza Sectorului 1, aducându-se astfel atingere principiilor care reglementează acest serviciu public: protecţia sănătăţii populaţiei; responsabilitatea faţă de cetăţeni; conservarea şi protecţia mediului înconjurător; asigurarea calităţii şi continuităţii serviciului, a menţionat autoritatea locală.

Potrivit estimărilor, pe 21 iulie, în Sectorul 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deşeuri generate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici. Depozitarea necontrolată a unei astfel de cantităţi de deşeuri, în creştere continuă, reprezintă o criză cu riscuri multiple: epidemiologic; pentru mediu înconjurător; de perturbare a fluxurilor de circulaţie; de încetinire a activităţii unor agenţi economici; ambiental pentru desfăşurarea evenimentelor culturale şi sportive din Capitală; risc de tulburări sociale, cu manifestaţii cauzate de nemulţumire şi panică, atrage atenţia Primăria Sectorului 1.

Sursa citată susţine că operatorul delegat şi-a încălcat „în mod grav şi repetat” obligaţiile contractuale. Neexecutarea obligaţiilor esenţiale asumate de operator a fost constatată de Poliţia Locală – Direcţia Control Urban – Compartiment Protecţia Mediului, care a emis, în perioada 1 iunie – 19 iulie, 25 de procese-verbale de contravenţie, aplicând amenzi totale de 145.000 de lei.

Cât durează Covid-ul lung? Un număr semnificativ de oameni suferă de așa ceva, și e posibil ca unii să nu-și revină niciodată

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here