Alex Villanueva, şeriful din Los Angeles, a anunţat că în elicopterul prăbuşit la Calabasas, în care şi-au pierdut viaţa fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui, se aflau pilotul şi încă opt persoane, informează CNN, preluat de News.ro.
Şeriful nu a făcut precizări cu privire la identitatea persoanelor din aparatul de zbor, afirmând că este „total nepotrivit” să o facă până când legistul nu va efectua identificarea cadavrelor.
Potrivit CNN, John Altobelli, antrenor de baschet la Orange Coast College (OCC), se află printre cei decedaţi în accidentul aviatic.
Presa americană a anunţat că fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.
Potrivit Federal Aviation Administration, aparatul fusese fabricat în 1991 şi era înregistrat pe numele societăţii Island Express Holding Corp.
Kobe Bryant, 41 de ani, a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, a cucerit două medalii de aur la Jocurile Olimpice cu echipa SUA, a fost desemnat cel mai bun jucător din NBA în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţiont de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.
Datorită talentului său, Bryant a intrat în NBA din liceu. El a debutat în 1996, la vârsta de 18 ani, două luni şi 11 zile, fiind cel mai tânăr debutant din istoria NBA la acea dată.
Kobe Bryant s-a retras din activitate în 2016, după 20 de ani petrecuţi ca jucător al echipei Los Angeles Lakers.
El era căsătorit cu Vanessa şi aveau împreună patru fete, Natalia, 17 ani, Gianna, 13 ani, Bianka, trei ani, şi Capri, născută în iulie 2019.
Kobe was a legend on the court and just getting started in what would have been just as meaningful a second act. To lose Gianna is even more heartbreaking to us as parents. Michelle and I send love and prayers to Vanessa and the entire Bryant family on an unthinkable day.
— Barack Obama (@BarackObama) January 26, 2020
Potrivit sursei citate, Bryant îşi ducea fiica la un turneu de baschet.
Tmz.com scrie de asemenea că Gianna se afla în elicopter, însă menţionează că destinaţia era Mamba Academy, pentru un antrenament de baschet.
Most people will remember Kobe as the magnificent athlete who inspired a whole generation of basketball players. But I will always remember him as a man who was much more than an athlete. pic.twitter.com/9EZuwk8wrV
— Kareem Abdul-Jabbar (@kaj33) January 26, 2020
[…] gimnastă Nadia Comăneci a postat un mesaj pe Facebook după decesul lui Kobe Bryant, ea notând că este “o veste […]
[…] VIDEO CNN: Tragedie în lumea baschetului mondial: Kobe Bryant și fiica sa de 13 ani au murit […]