„Tocmai când lumea trebuie să-și unească forțele pentru a aborda pandemia și a pune pe picioare un răspuns la schimbările climatice, tensiunile geopolitice cresc, amenințând perspectivele de cooperare. Situația existentă necesită un nivel de abordare a afacerilor de stat, pe plan global, care nu s-a materializat încă”, scrie Carl Bildt, pentru Project Syndicate.
<< Sunt vremuri solicitante. Tensiunile geopolitice cresc, în primul rând – dar nu exclusiv – între China și Statele Unite. Totuși, în același timp, există o nevoie profundă de cooperare globală incluzivă pentru a lupta împotriva pandemiei și a face față amenințării schimbărilor climatice. Modul în care puterile conducătoare gestionează aceste cereri concurente va stabili cursul dezvoltării globale, în anii și deceniile următoare.
În ultimele câteva săptămâni, SUA și China au încercat să stabilească niște „balustrade” menite să prevină scăparea de sub control a tensiunilor în creștere. După o întâlnire recentă, în Elveția, cu omologul său chinez, Yang Jiechi, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a vorbit despre necesitatea unei „competiții responsabile” între cele două țări – o formulare pe care nu o mai auzisem până acum.
Dar, oricât de binevenită este această retorică, realitatea este că SUA și China sunt încă blocate într-o rivalitate din ce în ce mai adâncă. Decizia SUA de a furniza Australiei submarine nucleare – a căror livrare nu va avea loc mulți ani – a fost formulată în mod intenționat pentru a părea o mișcare strategică majoră pentru a contracara expansiunea maritimă chineză. În mod similar, la o întâlnire de două zile la, Pittsburgh, luna trecută (septembrie – n.tr.), oficialii UE și SUA au conturat o agendă pentru noi discuții despre comerț și tehnologie, cu un accent deosebit pe necesitatea măsurilor defensive împotriva Chinei. La Washington, DC, speculațiile cu privire la o potențială invazie chineză a Taiwanului sunt în desfășurare și conduc la numeroase decizii.
O Chină din ce în ce mai autoritară și asertivă nu este singura preocupare geopolitică. Rusia, de asemenea, reprezintă o amenințare revizionistă, președintele Vladimir Putin emițând declarații care contestă în mod deschis suveranitatea ucraineană și pun la îndoială utilitatea diplomației în gestionarea războiului din regiunea Donbas a Ucrainei sau a problemelor care decurg din anexarea Crimeei de către Rusia. Așa cum mulți, în SUA, văd o derivă către un război cu China asupra Taiwanului, mulți din Europa se îngrijorează de o escaladare similară cu Rusia în chestiunea Ucrainei.
Dar necesitatea cooperării pentru a face față provocărilor și mai mari ar trebui să fie evidentă. Când liderii mondiali se vor reuni la Roma, la sfârșitul acestei luni, pentru summitul G20, ei vor trebui să se confrunte cu faptul că am reușit să parcurgem doar jumătatea drumului (în cel mai bun caz) în lupta noastră împotriva pandemiei de COVID-19.
La un summit recent găzduit de președintele american, Joe Biden, reprezentanții a peste 100 de guverne, instituții internaționale, mediului de afaceri și societății civile s-au angajat să vaccineze „70% din populația din fiecare țară și categorie de venit”, până în septembrie anul viitor. Acea țintă este încă departe. În prezent, aproximativ 37% din populația globală a fost complet vaccinată și există o inechitate flagrantă și periculoasă între țările cu venituri mari și mici. Într-adevăr, țările cu venituri mari au administrat de 32 de ori mai multe doze per locuitor decât țările cu venituri mici.
Truismul cum că nimeni este în siguranță cât timp nu e vaccinată toată lumea este mai relevant ca niciodată. Nu există nicio garanție că varianta Delta va fi ultima mutație care să declanșeze noi valuri epidemice. Este umanitatea versus virus. Avem nevoie urgent să mobilizăm resurse suplimentare pentru a distribui nu numai vaccinuri, ci și teste și tratamente. În acest context, potențialele contribuții ale Chinei nu pot fi ignorate. Produce mai multe vaccinuri decât orice altă țară și va juca un rol cheie în orice noi structuri globale care sunt create pentru a preveni sau a combate viitoarele focare (care ar putea fi mult mai periculoase decât COVID-19).
De asemenea, atunci când liderii globali se vor întâlni pentru summitul ONU privind schimbările climatice (COP26) de luna viitoare (noiembrie – n.tr.) la Glasgow, vor trebui să recupereze timpul pierdut. Un raport recent al Agenției Internaționale pentru Energie prezintă o imagine alarmantă a cât de multă muncă este de făcut pentru decarbonizarea economiei. În acest an, vom asista la a doua cea mai mare creștere a emisiilor de dioxid de carbon din istorie, ceea ce indică faptul că nu s-a făcut niciun progres către ținta de emisii nete zero pentru 2050. Mai rău, angajamentele actuale ale guvernelor acoperă mai puțin de 20% din reducerile necesare până în 2030 pentru a menține încălzirea globală la 1,5° Celsius în plus față de temperatura medie preindustrială.
Toată lumea trebuie să facă mai mult, dar puțini actori individuali sunt la fel de importanți precum China. Dacă nu își reduce dependența enormă de cărbune, obiectivele globale vor rămâne neatinse. Anunțul recent al Chinei, potrivit căruia va pune capăt finanțării în străinătate a proiectelor pe cărbune este potențial foarte semnificativ: numai acest lucru ar putea reduce emisiile la fel de mult cât Uniunea Europeană pentru a atinge emisii zero net până în 2050. Dar chiar și atunci, China și toți ceilalți vor avea mai multe de făcut.
Ca și în cazul pandemiei, schimbările climatice pun întreaga umanitate de aceeași parte împotriva unei amenințări care ar putea scăpa prea ușor de sub control. Desigur, tensiunile geopolitice de astăzi sunt reale și probleme precum Taiwan și Ucraina nu trebuie neglijate. Democrațiile au toate motivele să fie unite împotriva agresiunii revizioniste. Dar pandemia și schimbările climatice sunt probleme care pot fi abordate eficient doar dacă toată lumea se angajează să lucreze împreună. Atingerea acestui rezultat va necesita cu adevărat un înalt spirit în abordarea afacerilor de stat, pe plan global, iar progresul spre așa ceva trebuie să fie standardul pe baza căruia este judecată diplomația. >>
