„Nu știu ce simțiți acum, dar se vădește că o lume moare. Lumea în care ne credeam siguri în carapacea noastră, aproape europeană. Tehnologizată și absurdizată de SF-ul în care ne povesteam viitorul”, scrie părintele Constantin Necula într-un editorial publicat pe portalul ortodox Doxologia.
Redăm câteva fragmente:
Dintr-o dată, moartea ne-a deschis ochii asupra vieții. Suntem vulnerabili. Muritori. De la o respirație. Și am constatat că suntem integrați nu doar în Europa politicienilor și politrucilor, ci și în Europa oamenilor de rând. Suntem europeni prin vatră și curaj, prin limbă și bătaie de inimă. Am strigat Franței că o iubim, când cu Charlie Hebdo, oricât de multe am fi avut să reproșăm Republicii. Și de atunci, sub greutatea zilelor, am continuat să fim francezi.
Acum e momentul Italiei. La Bella Italia. Rădăcina romană a existenței noastre e în suferință și întristare. E într-o dramatică situație de criză care ne paște și ne aprovizionează propria noastră criză. Avem români peste tot, dar în Italia sunt cu milioanele. Intim legați de locurile lor de muncă și de cultura cotidiană italiană. Atât de mult, încât atunci când vin acasă amestecă limbile într-o simpatică babilonie. Copiii lor capătă nume italienizate, iar vocile lor devin stridente ca o gâlceavă în zori într-o piazzetta napoletană ori fiorentină – căci țăranii autentici sunt strașnici oriunde s-ar afla.
Cântăm cu ei de secole și ne amestecăm poeții, pe care-i comparăm mereu. Ne iubim sportivii și ne rugăm, deseori fără să știm, acelorași sfinți. Purtăm aceeași cursivitate creativă în exprimare și ne iubim fondul latin al limbii. Ei făcând peste 660 de ore de latină până la Bacalaureat. Noi mult, mult mai puțin. Și se vede. Locașurile lor de cult ne-au fost oferite familiilor creștine românești cu o dragoste care nouă ne-ar lipsi.
Bibliotecile lor au devenit sursă de cercetare, iar universitățile lor ne-au primit ca pe niște frați. Unora din noi le-au întins o bucată de pâine. Uneori neagră, cu lacrimi. Deseori albă, cu alte lacrimi și ea. Pe străzile marilor orașe poți vorbi românește cu liniștea de acasă și foarte rar și numai alocuri câte un frison de nătângeală fals naționalistă ne mai pune pe gânduri.
Nu spun că e ușor să trăiești în Italia ca român, dar este minunat să iubești Italia. Și să locuiești în iubirea aceasta. E momentul să le-o spunem. Tristețea demobilizatoare din glasul lui Giuseppe Conte – primul ministru al Republicii vădește gravitatea momentului. Care, repet, dă tonul riscurilor de aici, de Acasă. Un Acasă care pentru românii din Italia se identifică în inima lor și cu Italia. Ca un joc între ventriculele și atriile aceleiași inimi. Siamo con Te, Italia!
[…] Constantin Necula, pledoarie pentru solidaritate: „Un Acasă care pentru românii din Italia se id… […]