Controversatul Petr Kellner, patronul Pro TV, are acum o nouă țintă: preluarea Telekom România

Petr Kellner

Fondul de investiţii PPF Group, controlat de cel mai bogat om de afaceri din Cehia, miliardarul Petr Kellner, care a preluat recent Pro TV, şi grupul de telecomunicaţii şi media United Group, fondat de sârbul Dragan Solak şi al cărui pachet majoritar de acţiuni a fost preluat în urmă cu un an de fondul britanic de investiţii BC Partners, şi cu o finanţare americană, cu grecul Nikos Stathopoulos în poziţia de Managing Partner, au venit la Bucureşti pentru preluarea activelor Telekom România, transmite News.ro.

Cele două mari grupuri şi-au exprimat interesul pentru Telekom România în condiţiile în care, în ultimele luni, discuţiile au fost între Deutsche Telekom, pe de-o parte, şi Orange şi RCS&RDS, pe de altă parte. Ambele grupuri au legături, directe sau indirecte, cu Rusia.

Conform surselor Profit.ro, înainte de a declanşa discuţiile din Bucureşti, CEO-ul grec Nikos Stathopoulos a mers în Serbia, la Belgrad – de unde provine fondatorul United Group – pentru o discuţie cu premierul sârb Ana Brnabic, dar şi cu reprezentanţi ai ambasadei Germaniei, Greciei (ţările companiilor care controlează Telekom) şi SUA, prezentând acestora strategia de extindere a companiei în regiune, inclusiv în România.

Telekom România Mobile Communications este al treilea jucător local de telefonie mobilă, acţionarii operatorului fiind grupul OTE (Grecia) – 69,99% şi Telekom România Communications (fost Romtelecom) – 29,99%, controlat la rândul său de OTE – 54,01% şi Ministerul Comunicaţiilor – 45,99%.

Principalul acţionar al OTE este grupul Deutsche Telekom (Germania), cu o participaţie de 46%. United Group este fondat în Serbia, dar are astăzi sediul la Amsterdam, Olanda.

Fondul PPF deţine active în valoare de peste 45 miliarde euro şi este controlat de cel mai bogat om de afaceri din Cehia, miliardarul Petr Kellner (55 de ani), creditat la acest moment de Forbes cu o avere de 15,5 miliarde dolari.

CITIȚI ȘI:


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here