Un nou sindrom lovește copiii și adolescenții care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, notează publicaţia germană, Der Spiegel. E vorba, în esenţă, de o reacţie necontrolată a sistemului imunitar care pur şi simplu o ia razna, fapt ce poate pune în pericol viaţa pacientului. Potrivit sursei citate, medicii încă încearcă să găsească, la copiii bolnavi, tipare ale declanșării acestui fenomen.
<< Christian Dohna-Schwake știe câteva ceva despre acești copiii – unii de doar 5 ani, alții chiar de 17 – care sunt transferați la secția de terapie intensivă a Spitalului Universitar din Essen, din cauza febrei mari și circulației instabile. Știe, de asemenea, că începând cu jumătatea lunii aprilie, numărul lor va crește.
Desigur, a ști dinainte cine se va îmbolnăvi este imposibil, dar un lucru e cert: pacienții vor fi trecut deja prin infecția cu SARS-CoV-2. Iar cei care vor fi internaţi aici în aprilie contractează coronavirusul chiar acum.
Dohna-Schwake monitorizează îndeaproape al treilea val, în creștere, al pandemiei de coronavirus din Germania. De această dată, proporția copiilor care fac infecția este mai mare decât în primul și al doilea val. Cifrele cresc „foarte rapid” în rândul tinerilor sub 15 ani, a declarat, săptămâna trecută, Lothar Wieler, șeful Institutului Robert Koch, centrul german pentru controlul bolilor. Iar pentru Dohna-Schwake, asta înseamnă mai mulți pacienți cu sindrom inflamator multisistemic pediatric (PIMS).
Până în prezent, la Essen au fost tratate 19 cazuri de PIMS, un număr mai mare decât în orice alt spital german. În urmă cu un an, această boală era necunoscută lumii medicale. Acum, totuși, se ştie că PIMS este o consecință tardivă, rară, dar deosebit de insidioasă, a infecției cu coronavirus. „Am învățat multe”, spune Dohna-Schwake, „și încă învățăm”.
Niciunul dintre pacienții săi cu PIMS nu a murit. Este, spune el, parțial şi produsul norocului, unele dintre cazuri fiind destul de critice. De exemplu, situaţia unui copil de 6 ani, a cărui stare a fost „cu siguranță un pericol pentru viața lui”, își amintește Dohna-Schwake. La un spital mai mic, din apropiere, a ajuns un băiat, în octombrie, exact în momentul în care se umfla al doilea val de coronavirus din Germania.
Băiatul era febril, cu ochii inflamați şi corpul acoperit de o erupție cutanată. Dar, cel mai grav, avea dureri abdominale severe. I s-au administrat antibiotice, dar tratamentul nu a funcționat. Pur și simplu, febra nu scădea.
Doctorii erau nedumeriți. În cele din urmă, însă, au început să se întrebe: ar putea fi acesta noul sindrom despre care citiseră în revistele medicale? Medicii din Essen și-au împărtășit suspiciunile. Nu existau dovezi că băiatul ar fi intrat în contact cu coronavirusul, dar asta nu înseamnă neapărat ceva. „Adesea, infecția în sine trece neobservată”, spune Dohna-Schwake. Simptomele grave nu apar decât după ce virusul a trecut demult.
Pacientul a fost transferat la Spitalul Universitar din Essen, unde starea i s-a agravat. Vasele de sânge i s-au dilatat și o cantitate tot mai mare se scurgea, prin pereții vaselor, în țesutul înconjurător, iar tensiunea i-a scăzut. „A trebuit să contracarăm cu medicamente”, spune Dohna-Schwake, „cu medicamente de stabilizare a circulației, cum rar mai văzusem”.
Apoi, plămânii băiatului au început să se umple de apă. Băiatul a început să aibă probleme de respiraţie, iar saturația de oxigen din sânge i-a scăzut. „A trebuit să-l punem în comă artificială pentru a-l putea ventila”, spune Dohna-Schwake. Starea lui a început să se îmbunătățească abia după ce i s-au administrat doze mari de cortizon. După patru-cinci zile, medicii au reușit să scoată pacientul din comă.
Între timp, orice medic care lucrează în terapie intensivă pediatrică a auzit de astfel de cazuri. Medicii știu acum că sindromul este rezultatul unui răspuns neregulat al sistemului imunitar, care poate declanşa procese inflamatorii în diferite organe și în vasele de sânge.
În Germania, PIMS pare să afecteze aproximativ un copil din o mie, dintre cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2. Factorii care determină apariţia sa, ca şi momentul în care e probabil să se instaleze sunt încă necunoscuți.
Societatea Germană pentru Boli Infecțioase Pediatrice (DGPI) a solicitat tuturor spitalelor din Germania și Austria să raporteze Spitalului Universitar din Dresda orice caz de PIMS diagnosticat.
Alcătuirea unui registru
Registrul de acolo este ținut de doi medici pediatri, Reinhard Berner și Jakob Armann. Reamintindu-şi de lansarea lui, Armann spune că „a fost acum aproximativ un an. La fel ca toată lumea, şi DGPI a trecut întâlnirile pe Zoom”. Subiectul primei întâlniri a fost rolul pe care pediatrii l-ar putea juca în pandemie.
La acea vreme, spitalele din Germania se pregăteau pentru creșterea numărului de pacienți. Toate operațiile non-critice au fost anulate și secții întregi au fost reconvertite pentru pacienții cu COVID-19. Dar spitalele pentru copii au fost, în mare măsură, neafectate. Devenise evident că boala apare rareori la copiii; iar atunci când se întâmpla, de obicei forma nu era una severă. Dar însemna asta că medicii pediatri puteau sta cu mâinile-n sân, în timpul pandemiei?
Copiii, a convenit rapid DGPI, trebuie să primească o atenție specială în orice tip de epidemie. Chiar dacă nu prezintă niciun simptom, ar putea fi totuși transmiţători ai bolii. De asemenea, este important să înțelegem de ce virusul îi cruţă, în mare măsură, pe copii și când apar excepții de la această regulă.
Au decis să urmărească situaţia cât mai îndeaproape. Deoarece numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor a fost atât de redus, ar fi necesar ca toate observațiile să fie centralizate. „Ne-a revenit sarcina de a crea un astfel de registru”, spune Armann.
Când primele raportări de cazuri de PIMS au sosit din Marea Britanie și America, în aprilie, medicilor din Dresda le era clar că registrul fusese creat pentru a trata exact acest tip de fenomen. A devenit rapid limpede că și copiii se pot îmbolnăvi grav de efectele coronavirusului, deși simptomele arată mult diferit de cele ale COVID-19.
La acea vreme, PIMS nu avea încă un nume. Fusese descris ca un nou tip de afecțiune inflamatorie, izbitor de asemănătoare cu o boală cunoscută sub numele de sindrom Kawasaki, ce fusese identificată pentru prima dată în urmă cu aproximativ 50 de ani. Afectează în primul rând sugarii și copiii de vârstă preșcolară și este mai frecvent în Japonia.
Durere abdominală severă
Pe parcursul unui an de experiență clinică cu SARS-CoV-2, au apărut diferențe izbitoare între PIMS și sindromul Kawasaki. O diferență semnificativă este grupa de vârstă cel mai frecvent afectată. Deși copiii mici pot contracta PIMS, majoritatea pacienților sunt mult mai în vârstă – de obicei între 7 și 10 ani, dar tinerii de 13, 16 sau chiar 20 de ani ajung uneori să fie internați în spitale.
Diferă şi simptomele sindromului PIMS de ale sindromului Kawasaki. „Izbitoare este frecvența cu care sunt implicate în PIMS stomacul și intestinele”, spune Dohna-Schwake, medicul de terapie intensivă din Essen. Aproximativ o treime dintre pacienții pe care i-a tratat s-au plâns de dureri abdominale severe. În unele cazuri, medicii s-a temut de apendicită și chiar au deschis abdomenul doar pentru a afla că nu este nimic de operat.
În ciuda tuturor diferențelor, ceea ce ambele sindroame au în comun este faptul că-şi trag rădăcinile dintr-o reacție exagerată a sistemului imunitar. „Ceea ce face PIMS atât de fascinant este că știm ce îl declanșează”, spune Armann. Acest lucru permite, de asemenea, să se tragă unele concluzii privind sindromul clasic Kawasaki: datele epidemiologice sugerează că o infecție virală ar putea fi responsabilă și pentru declanșarea acelei boli.
Indiciul: în paralel cu creșterea numărului de cazuri de PIMS, a scăzut numărul cazurilor de Kawasaki. Medicii cred că motivul acestei reduceri sunt măsurile menite să limiteze răspândirea coronavirusului: distanțarea socială a dus la o mai mică răspândire a agenților patogeni care cauzează gripă și răceli. Deoarece astfel de virusuri nu se mai răspândesc, nici complicațiile secundare pe care le pot produce nu mai apar la fel de des.
Până acum, în registrul de la Dresda au fost înregistrate 238 de cazuri de PIMS. Apariția lor urmează curba COVID-19, deși cu o întârziere de câteva săptămâni. Dosarele medicale reflectă diferite evoluții ale bolii, în funcție de organele afectate. În fiecare al patrulea caz, inflamația se duce în sistemul nervos, ceea ce poate declanşa convulsii. În fiecare al cincilea caz, sunt afectați rinichii sau ficatul.
Veşti răscolitoare din America
Dintre cazurile documentate la Dresda, 59% au ajuns la terapie intensivă, mai ales pentru că circulația sanguină a pacienților nu mai putea fi stabilizată fără sprijin medical. Niciunul dintre copii nu a murit.
Între timp, la medici ajung veştile răscolitoare din Statele Unite. Ei sugerează că PIMS devine din ce în ce mai agresiv acolo, fără nicio explicație a motivului pentru care s-ar putea întâmpla asta. Centrele pentru Controlul Bolilor din America (CDC) au raportat deja 33 de decese. „Fac schimb de informații cu un coleg din New York”, spune Dohna-Schwake. „Mi-a spus că aproape toți pacienții cu PIMS de acum necesită terapie intensivă”. În urmă cu șase luni, rata era încă de doar 40%.
Din fericire, o astfel de tendință nu a apărut încă în Germania. Nici nu există dovezi, până în prezent, că noile variante ale virusului SARS-CoV-2 ar agrava progresia PIMS.
Conform rapoartelor din spitalele germane, PIMS este tratabil. „Tratamentul standard pentru sindromul Kawasaki funcționează”, afirmă Armann. Sistemele imune rebele pot fi calmate cu ajutorul cortizonului. Imunoglobulinele obținute din plasma sanguină a donatorului sunt, de asemenea, eficiente. Nu este clar de ce un amestec de anticorpi nespecifici este capabil să regleze apărarea organismului. Dar Dohna-Schwake vine cu confirmarea: „Este foarte impresionant. Imunoglobuline, doze mari de cortizon și, după 48 de ore, coșmarul s-a încheiat”.
Registrul PIMS din Dresda arată că aproape jumătate dintre pacienți au fost externați gata sănătoşi. Cu toate acestea, în aproape unul din 10 cazuri, copiii au rămas cu probleme pe termen lung. Cincisprezece dintre copii și adolescenți au rămas cu probleme de durată la inimă și vor trebui să fie monitorizați de medici pe termen lung.
Spectrul efectelor pe termen lung, adesea subtile, este larg și încă departe de a fi fost pe deplin înțeles, spune Dohna-Schwake. De exemplu, două dintre fetele pe care le-a tratat la Essen s-au plâns de probleme de menstruaţie, după externare. Copilul de șase ani pe care l-a externat toamna trecută suferă și astăzi de slăbiciune musculară.
După externarea din spitalul universitar din Essen, a trebuit mai întâi trimis la recuperare fizică, unde a trebuit să învețe cum să meargă din nou. Puterea în brațe încă nu i s-a recuperat complet – o dovadă izbitoare a cât de greșit ar fi să credem că coronavirusul nu este deosebit de periculos pentru copii. >>
