„Guvernul premierului britanic Boris Johnson a explicat, recent, cum își va folosi Marea Britanie presupusa libertate în afara Uniunii Europene. Dar țara se confruntă cu un număr tot mai mare de alegeri dure, pe care Johnson nu le va mai putea evita prea mult timp”, scrie Chris Patten, pentru Project Syndicate.
<< De când Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, relațiile cu vecinii săi continentali au mers din rău în rău. De ambele părți, un amestec toxic de neîncredere și naționalism infuzează din ce în ce mai mult aproape orice problemă controversată.
În ceea ce privește UE, atât Comisia Europeană, cât și mai multe state membre au gestionat greșit implementarea programului de vaccinare COVID-19 al blocului. UE și-a îndreptat amenințările împotriva protecționismului privind vaccinurile în principal către Marea Britanie, a cărei campanie de vaccinare a mers până acum bine, în timp ce guvernele europene individuale au criticat, în mod păgubitor, eficacitatea vaccinului Oxford-AstraZeneca.
Plângerile cu privire la vaccinul dezvoltat de experți de renume mondial de la Universitatea din Oxford zboară, în ciuda dovezilor științifice obiective. Inevitabil, situația generează suspiciuni de sentimente anti-britanice. Mai mult decât atât, a făcut ca unii europeni să fie reticenți în a primi vaccinul Oxford-AstraZeneca și a alimentat poziția anti-vaccin, la modul general, garantând astfel producerea de decese COVID-19, altfel evitabile. Multor guverne europene le-a luat prea mult timp pentru a se lămuri și a relua vaccinarea, cu sprijinul deplin al autorităților de reglementare a sănătății.
Guvernul Marii Britanii, la rândul său, a încălcat din nou, în mod deliberat, Acordul de retragere, încheiat cu UE, pe care premierul Boris Johnson l-a semnat la începutul anului trecut. Marea Britanie a ales să se plaseze în afara uniunii vamale și a pieței unice a UE, în timp ce Republica Irlanda (un stat membru UE) rămâne în ambele. Deci, singura modalitate de a evita restabilirea unei granițe între Republica Irlanda și Irlanda de Nord (care ar submina Acordul din Vinerea Mare, din 1998, care a adus pacea în această provincie a Regatului Unit) este ca Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală cu un soi de frontieră între ea și zona continentală britanică.
Johnson a acceptat acest lucru – lucru pe care predecesorul său, Theresa May, a refuzat să îl facă – și apoi a negat că ar exista o astfel de graniță. Acum, ministrul său pentru Europa, David Frost (care este pentru diplomație cam ceea ce e o drujbă pentru origami), a anunțat că Marea Britanie va ignora Acordul de retragere până când va obține ceea ce dorește. Această poziție încurcă eforturile răbdătoare de a găsi modalități de a ușura inevitabilele probleme ce vor apărea în urma unei frontiere în Marea Irlandei.
Deci, ceea ce ar fi trebuit să fie o perioadă liniștită, de întreținere a relațiilor post-Brexit între Marea Britanie şi UE, s-a transformat într-o bătaie de bar. Între timp, guvernul Johnson a explicat, recent, cum își va folosi Marea Britanie presupusa libertate în afara Uniunii Europene, într-un document politic care încearcă să concretizeze conceptul de „Global Britain” – ca și cum țara nu ar fi avut interese și influență globală timp de secole.
Este un eseu scris elegant, cu trăsături johnsoniene cunoscute. De exemplu, reflectă fidel predilecția sa spre a încerca să-și ia tortul și să-l mănânce – și astfel să evite alegerile grele. Dar cu aproape toți economiștii serioși și liderii de afaceri care se așteaptă la o creștere economică mai lentă în viitorul previzibil (ca urmare a ieşirii Marii Britanii de pe principala sa piață de export), alegerile dificile nu vor ocoli Marea Britanie. Nu este surprinzător faptul că guvernul nu a lansat o proiecție oficială a impactului economic al Brexitului; dacă cifrele ar fi bune, ar fi publicate cu caractere aldine.
Deși puțini cred că economia Regatului Unit va cădea de pe stâncă, exporturile de bunuri către UE au scăzut cu 40% în ianuarie – imediat după intrarea în vigoare a noilor reguli comerciale între Regatul Unit și bloc. Evident, o parte din această scădere are la bază pandemia, problemele ce ţin de noutatea controalelor frontierele dintre Regatul Unit și UE și sfârșitul de an. Dar nimeni nu va fi surprins dacă tendința continuă. În timp ce miniștrii caută scuze, întreprinderile se confruntă cu costuri mai mari, mai multă birocrație și aprovizionări întârziate.
Se pare că „Global Britain” va rezolva astfel de probleme prin găsirea de noi piețe în Asia. Documentul politic al lui Johnson sugerează că Regatul Unit își îndreaptă spre est atenția privind comerțul și securitatea. După ce mi-am petrecut o parte semnificativă din viață lucrând în Asia și pe relația cu țările asiatice – în special India, China și Japonia – sunt, în principiu, deschis ideii. Dar ce înseamnă, în practică?
Noile afaceri din Asia nu pot înlocui toate activitățile pe care Marea Britanie riscă să le piardă, în prezent, în Europa. Nu există tunel între Folkestone și New Delhi și nu există 10.000 de camioane de marfă pe zi care navighează între Dover și Shanghai. În ciuda îmbunătățirilor spectaculoase ale tehnologiei, țările fac comerț mai mult cu vecinii apropiați decât cu prietenii îndepărtați.
Mai mult, aderarea la UE nu a împiedicat Marea Britanie să facă afaceri cu Asia, în trecut. Dar, în timp ce exporturile de bunuri ale Germaniei către China, în 2019, au totalizat 96 miliarde EUR (115 miliarde USD), ale Marii Britanii s-au ridicat la doar 25,1 miliarde GBP (35 miliarde USD). Și în timp ce exporturile Marii Britanii către China au crescut cu o medie anuală de 3,7% în termeni reali, din 1980, exporturile Chinei către Marea Britanie au crescut cu peste 9% pe an, în aceeași perioadă, potrivit Fondului Monetar Internațional.
Legăturile comerciale mai puternice dintre Marea Britanie și China vor fi pentru Johnson o altă alegere dificilă. Va continua Marea Britanie să înfrunte alte democrații liberale, cum ar fi Statele Unite, Canada, Australia și Japonia, încercând să conțină amenințarea pe care o reprezintă China pentru regiunea sa și statul de drept pe plan internaţional? Sau se va ploconi ori de câte ori președintele Xi Jinping va bate din picior? Cei dintre noi care îndeamnă Marea Britanie să facă o alegere în acest sens nu cer un război rece cu China, așa cum sugerează Johnson, ci mai degrabă o gestionare a relațiilor noastre cu toți cei care doresc să constrângă comportamentul crud, brutal și lipsit de încredere al Chinei.
Revizuirea politicii guvernamentale mai reflectă o trăsătură johnsoniană: o prăpastie între aspirații și realitate, care nu poate fi acoperită de imagini și minciună. De exemplu, documentul cheamă Regatul Unit să devină un lider global în știință și tehnologie. Dar în aceeași zi în care guvernul a anunțat acest obiectiv, universitățile britanice și-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la posibilele reduceri ale finanțării cercetării, nu în ultimul rând în domeniul științei, parțial din cauza Brexitului care a forțat aceste instituții să părăsească programele de cercetare ale UE.
Aşadar, alegerile dure se acumulează pentru Marea Britanie, iar problemele care pândesc după colț par amenințătoare. Marea Britanie va trebui să profite la maximum de Brexit. Dar va fi o luptă lungă și grea, cu atât mai mult cu cât are la cârmă un fabulist evaziv. >>
