Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite a statuat săptămâna acesta, în mod oficial, că noul coronavirus se răspândește pe calea aerului. În schimb, infectarea prin intermediul unei suprafeţe contaminate nu mai este considerată „o formă comună de răspândire a maladiei COVID-19”, au mai precizat experţii de la CDC. De aceea, „o aerisire regulată în toate incintele private și publice poate reduce considerabil riscul de infecție”, arată și guvernul german care a inclus această măsură pe lista oficială a regulilor ce trebuie aplicate în lupta cu coronavirusul.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite a anunțat luni, în mod oficial, că noul coronavirus se poate răspândi pe calea aerului. CDC confirmă astfel opiniile mai multor oameni de ştiinţă, care pledează de mai multe luni pentru o mai bună conştientizare a acestui risc, informează AFP, potrivit Agerpres.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor şi-a actualizat luni recomandările sanitare pe site-ul său. „Anumite infecţii pot fi transmise printr-o expunere la virusul prezent în micile picături şi particule care pot să rămână suspendate în aer tip de minute sau de ore. Aceste virusuri pot fi capabile să îi infecteze pe oamenii care se află la o distanţă mai mare de 2 metri în raport cu persoana infectată sau după plecarea din zonă a acelei persoane”, avertizează specialiştii americani.

Rujeola, varicela şi tuberculoza se transmit la rândul lor pe calea aerului.

Potrivit experţilor de la CDC, picăturile respiratorii de diverse mărimi expulzate în proximitatea unei persoane infectate, atunci când aceasta tuşeşte, strănută, cântă, vorbeşte şi respiră, rămân principala cale de contaminare.

Prin noua actualizare, realizată la 10 luni după debutul pandemiei, CDC recunoaște practic validitatea mai multor studii care demonstrează că noul coronavirus, deşi nu este la fel de contagios ca rujeola, poate fi într-adevăr transmis la o distanţă de peste doi metri – o ipoteză care era neglijată de CDC şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în momentul apariţiei virusului SARS-CoV-2.

CDC notează importanţa ventilaţiei în spaţiile închise pentru a preveni contaminările.

În schimb, infectarea prin intermediul unei suprafeţe contaminate „nu este considerată o formă comună de răspândire a maladiei COVID-19”, au precizat experţii de la CDC.

Conform acestei organizaţii sanitare americane, precauţiile care trebuie luate rămân neschimbate: distanţare fizică, purtarea măştii sanitare, spălatul mâinilor, evitarea spaţiilor închise aglomerate şi izolarea persoanelor bolnave.

Mai mulţi oameni de ştiinţă americani au făcut presiune pentru actualizarea acestor dispoziţii sanitare oficiale, bazate pe o distincţie învechită între picăturile respiratorii şi aerosoli, ce datează din anii 1930.

„Virusurile din aerosoli pot să rămână suspendate în aer timp de multe secunde şi chiar ore, precum fumul, şi pot fi inhalate”, au scris luni câţiva experţi de la Universitatea California din Maryland şi de la Virginia Tech într-o declaraţie comună.

*Riscul de a contracta coronavirusul prin contact cu diverse suprafețe comune este destul de scăzut

Un studiu american a adus recent dovezi care arată că riscul de a contracta coronavirusul prin contact cu clanța de la ușă, de exemplu, cu întrerupătoarele sau cu alte suprafețe comune este destul de scăzut.

Monica Gandhi, profesor de medicină la Universitatea California, spune că „problema suprafețelor” cu rol în transmiterea coronavirusului „a dispărut, în linii mari”. Într-un interviu acordat site-ului Nautilus , ea a declarat că virusul nu se propagă prin contactul cu suprafețe precum uși, întrerupătoare sau chiar mese și birouri.

Este o constatare pe care au făcut-o și alți oameni de știință. Emanuel Goldman, profesor de microbiologie la Universitatea Rutgers, New Jersey, explica și el în The Lancet că „riscul de transmitere a virusului prin interimediul unor suprafețe inanimate este foarte slab”.

Într-adevăr, pentru ca o contaminare să fie posibilă, ar trebui ca persoana infectată să tușească sau să strănute pe suprafața respectivă și imediat după aceea o altă persoană să atingă respectiva suprafață, a arătat profesorul. 

„Nu este o surpriză. S-a observat că suprafețele inanimate, pe care noi le numim fomite, joacă doar un rol anecdotic în transmiterea virusului. Pentru comunitatea medicală, principalul mod de transmitere este, de departe, calea respiratorie”, confirmă și Nathan Peiffer-Smadja, medic infecționist la spitalul Bichat din Paris.

*Germania aplică cea mai simplă metodă de prevenire: aerisirea încăperilor

Aerisirea unei camere, a unei incinte este poate unul dintre cele mai puțin costisitoare și cele mai eficiente mijloace pentru a reduce răspândirea coronavirusului, a declarat un oficial al Cancelariei germane. De altfel, aerisirea regulată a camerelor și sălilor, fie că este vorba despre spații private, fie publice este o practică intrată deja în obiceurile germane. Unii spun chiar că este o obsesie națională. Obligația aerisirii locuințelor este inclusă chiar și în unele contracte de închiriere a apartamentelor.

Chiar Angela Merkel a explicat că celor trei principale directive oficiale în lupta cu virusul – distanțarea fizică, igiena mâinilor și masca – li se adaugă două noi recomandări: instalarea aplicației de alertare împotriva coronavirusului și aerisirea spațiilor private și publice. 

Ce înseamnă această aerisire recomandată de Cancelarie? Ea presupune deschiderea largă a unei ferestre dimineața și seara, timp de cel puțin cinci minute, pentru a permite aerului să circule. Asta, pentru că, potrivit unor studii, nu mai puțin de 90 la sută dintre pacienții COVID-19 ar fi căpătat virusul din locuri prost ventilate. 

Pentru o eficiență maximă, este recomandabilă o „aerisire încrucișată”, adică pur și simplu deschiderea tuturor ferestrelor unei case sau ale unui apartament pentru a permite formarea unor curenți de aer și astfel o reîmprospătare completă.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here