Coronavirus „de pluș”. Cum s-au adaptat super-bogații pentru se bucura de viață și a se diferenția de restul

Pandemia de coronavirus a creat o nouă eră a simbolurilor care reflectă statutul. Ultra-bogații, care din cauza restricțiilor de circulație, nu au mai avut cum să-și afișeze geanta Goyard și nici cum să meargă la sala de gimnastică de 900 de dolari pe lună, au găsit alte modalități de a-și expune averea, scrie Business Insider.

Într-o perioadă în care pandemia șterge aura de invincibilitate, a apărut o nouă categorie de lux, care oferă o experiență pandemică „de pluș”.

De pildă, accesul mai ușor la testare.

Cei ahtiați după lux își pot oferi această facilitate rară fie prin angajarea de medici-concierge, fie locuind în clădiri de lux care oferă, printre alte atracții exotice, și testarea pentru Covid-19.

Apoi, există carantina de lux, care presupune „izolarea” într-o casă de vacanță, o fermă sau într-o altă țară.

Când SUA s-au confruntat cu o penurie de teste diagnosticare, la începutul pandemiei de coronavirus, unii au început să-și angajeze medici personali pentru a-i testa. Acest lucru le-a permis să ocolească criteriile oficiale de testare și să scurteze timpii lungi de așteptare pentru aflarea rezultatelor.

Un astfel de medic-concierge, din Los Angeles, povestește că testul este inclus în taxa sa de 1.500 de dolari pentru o singură vizită acasă.

Alți asemenea medicii au explicat că, într-o astfel de criză, un medic personal pe ștatul de plată îi poate aduce economii clientului, iar cel mai mare avantaj este acela că taxa include asistență medicală personalizată.

Clădirile de lux și-au „reformat” gama de atracții. Facilitățile de wellness, cum ar fi cele de yoga în aer liber și grădinile de liniște, erau deja pe creștere înainte de pandemie. Mai nou, ele s-au modelat și promovat drept centre de testare gratuită a anticorpilor la COVID-19.

Business Insider dă exeplul Continuum, un complex de lux cu 522 de apartamente, situată în South Beach, Miami. Complexul s-a asociat recent medicii de la USA Sports Medicine și Mount Sinai Hospital pentru un eveniment de trei zile de testare a prezenței anticorpilor la Covid-19.

„Ne redirecționăm fondurile către lucruri care sunt mai importante acum pentru rezidenții noștri – sănătatea și siguranța”, declarat directorul The Continuum, Amy Dobson, pentru Forbes.

Astfel de rezidențe de lux au inclus unele activități de carantină în rândul atracțiilor. În New York, cel mai lovit oraș american de criza coronavirusului, poți găsi centre care propun sesiuni de gătit virtuale cu celebrități, cursuri de desen și spectacole date de artiști de pe Broadway, în timpul carantinei.

Personalul din gospodărie a ilustrat mult timp statutul celor bogați, dar în timpul blocajului, posibilitatea de a te înconjura de astfel de angajați a ridicat acest statut. Unii le cer membrilor personalului din gospodărie să-și petreacă perioada de carantină la locul de muncă, în schimbul unei prime.

Peter Mahler, șeful unei companii care pune la dispoziție acest tip de personal, declara recent, pentru The Wall Street Journal, că aproximativ 40% dintre clienții săi au stat în carantină cu personal cu tot. Potrivit lui Mahler, într-o perioadă în care șomaj a atins un nivel record, astfel de angajați au primit oferte ispititoare pentru a nu pleca acasă în carantină: creșteri de venit cu până la 30%. Evident, nu toți s-au bucurat de asemenea experiențe.

În vremuri normale, o echipă angajată cu normă întreagă poate costa între 1,03 milioane și 2,4 milioane de dolari pe an, fără diverse asigurări de sănătate.

Cei foarte bogați mai pot fi găsiți, în perioada de carantină, la casele de vacanță, alături de întreg personalul care îi ajută în gospodărie. Pot fi case de vacanță situate în locații de lux care oferă un bun refugiu din fața coronavirusului.

Din proprietăți cu utilizare intermitentă, coronavirusul le-a transformat în case permanente. Deținătorii lor au putut astfel să evadeze din peisajul urban pentru a limita contactul la comunități mai mici, pentru a beneficia de mai mult spațiu și a avea un acces generos la natură.

Ranch-urile, care în ultimii ani se demodaseră, au căpătat un nou suflu pe fondul pandemiei de Covid-19 interesul și vânzările crescând în acest domeniu.

Un proprietar a declarat, pentru Business Insider, că a vândut recent un ranch cu 5,7 milioane de dolari unui cumpărător din California care dorea să scape de coronavirus.

Apoi, este deținerea unui al doilea pașaport. Până acum nu a fost considerată un lux și o reflectare a statutului economico-social, dar în contextul pandemiei, a căpătat o nouă dimensiune: îi oferă super-bogatului posibilitatea de a scăpa în orice moment de o amenințare la adresa sănătății sale, părăsind țara pentru un loc mai sigur din aces tpunct de vedere.

Hall and Hall, o agenție care vinde proprietăți, în medie, cu 7 milioane de dolari, a observat o creștere cu 60% a numărului de vizitatori pe site, în primul trimestru al lui 2020, comparativ cu anul precedent.

În primele trei luni ale lui 2020, Henley & Partners, o agenție care oferă servicii și asistență legate de cetățenie, a înregistrat o creștere de 42%, față de perioada similară a anului trecut, a numărului de persoane care depun cereri pentru obținerea unei noi cetățenii.

Aceste programe de rezidență permanentă pot costa până la 100.000 de dolari pentru fiecare membru al familiei, în Caraibe, și până la 7,6 milioane de dolari, în Austria.

1 COMENTARIU

  1. Asa, si? Pe lumea asta exista si bogati si saraci. Ce facem? Schimbam lumea ca sa nu mai existe bogati? Rezultatele s-au vazut: vor deveni cu totii saraci. Iata, Venezuela a ajuns sa importe petrol din Iran.

    Odata ce acceptam ca bogatii nu pot fi exclusi din lumea in care traim trebuie sa acceptam si ideea ca-si pot folosi bogatia dupa pofta inimii. Daca in viitor, cindva, va aparea o pandemie din care va scapa cu viata numai cine va parasi Pamintul si va pleca spre o alta planeta locuibila, va trebui sa acceptam ideea ca bogatii se vor salva, fiindca-si vor putea plati costul rachetei de transport, in timp ce saracii vor sucomba si vor umple la refuz cimitirele. Concluzia? Fiti bogati! E mai sigur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here