COVID-19 se răspândeşte dramatic în Europa. În Germania, Angela Merkel cere o întâlnire urgentă cu liderii landurilor. Olanda, al treilea cel mai mare număr de de teste pozitive

Cancelarul Angela Merkel a cerut miercuri o întâlnire urgentă cu premierii care conduc landurile Germaniei, după un nou record zilnic al cazurilor de COVID-19 înregistrate în această ţară, relatează agenţia DPA. Peste 67,3% din populaţia Germaniei este la ora actuală vaccinată cu schema completă, precizează Agerpres. În Olanda, s-a înregistrat miercuri al treilea cel mai mare număr de teste pozitive pentru coronavirus într-o singură zi, cu 12.713 cazuri noi, potrivit agenției de sănătate publică RIVM. Olanda a vaccinat cu schema completă aproape 84% din persoanele în vârstă de peste 18 ani.

Virusul „se ‘răspândeşte dramatic”, a declarat la Berlin purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, insistând că este necesar un ”răspuns rapid şi unificat”. ”Virusul nu ţine cont de procesele politice sau de perioadele de tranziţie”, a adăugat acesta, făcând referire la negocierile în derulare pentru formarea viitorului guvern federal german din care conservatorii cancelarului Merkel nu vor face parte.

Şefa guvernului încă în funcţie doreşte acum să se pună de acord cu liderii celor 16 landuri germane asupra măsurilor menite să stăvilească noul val epidemic, iar un subiect pe care-l va aborda va fi accelerarea vaccinării.

Germania (cu o populaţie de circa 83 de milioane de locuitori) a înregistrat miercuri 37.120 de noi cazuri de COVID-19, un record zilnic. Cu o săptămână în urmă acesta a fost de 20.398 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 236 de decese în rândul persoanelor infectate.

Pe de altă parte, miercuri a fost anunţat şi un record zilnic al vaccinărilor anti-COVID-19, cu circa 312.000 de doze administrate în ziua anterioară, iar până în prezent peste trei milioane de cetăţeni germani au primit şi a treia doză de vaccin.

Ministrul german al sănătăţii Jens Spahn a anunţat că a elaborat un proiect legislativ care va permite populaţiei începând de săptămâna viitoare să efectueze gratuit cel puţin un test rapid de COVID-19 pe săptămână.

*Cu 84% din populație vaccinată, Olanda înregistrează miercuri al treilea cel mai mare număr de teste pozitive

Țările de Jos au înregistrat miercuri al treilea cel mai mare număr de teste pozitive pentru coronavirus într-o singură zi, cu 12.713 cazuri noi, potrivit agenției de sănătate publică RIVM. Media pe șapte zile a crescut, de asemenea, la 11.470, reprezentând o creștere de 44% în ultima săptămână și chiar sub vârful celui de-al doilea val în decembrie anul trecut.

Numărul pacienţilor aflaţi în spital a rămas neschimbat la 1.647, în timp ce 327 de persoane sunt tratate la terapie intensivă, cu opt mai multe decât luni. RIVM a raportat și alte 25 de decese din cauza Covid-19, cu puțin peste media din ultimele șapte zile din 23. Recordul actual de infecții a fost stabilit pe 20 decembrie, când 13.066 de persoane au fost testate pozitiv pentru virus. Cu cinci zile mai devreme, țara a intrat în izolare, restaurantele, cinematografele și magazinele neesențiale închise și școlile trecând la lecții online, informează DutchNews.nl.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here