„Cred că situația este foarte periculoasă”. Ce mesaj transmite Rusia către Occident prin noua sa rachetă Oreșnik?

Sursa: RG.ru

Vladimir Putin a intensificat joi o confruntare tensionată cu Occidentul, declarând că Rusia a lansat o nouă rachetă balistică cu rază intermediară asupra Ucrainei, ca răspuns la recenta utilizare de către Kiev a armelor americane și britanice pentru a lovi mai adânc în Rusia, relatează The New York Times.

În ceea ce părea a fi o amenințare la adresa aliaților occidentali ai Ucrainei, Putin a afirmat, de asemenea, că Rusia are dreptul de-a lovi instalațiile militare ale țărilor „care permit ca armele lor să fie folosite împotriva instalațiilor noastre”.

Avertismentul său a venit la câteva ore după ce armata rusă a lansat o rachetă balistică cu capacitate nucleară asupra Ucrainei, despre care oficialii și analiștii occidentali au afirmat că a fost menită să insufle teamă Kievului și Occidentului. Deși racheta purta doar focoase convenționale, utilizarea acesteia a indicat faptul că Rusia ar putea ataca cu arme nucleare dacă dorește.

„Conflictul regional din Ucraina, provocat de Occident, a dobândit elemente de caracter global”, a declarat Putin într-un discurs rar adresat națiunii. „Dezvoltăm rachete cu rază intermediară ca răspuns la planurile SUA de a produce și desfășura rachete cu rază intermediară în Europa și în regiunea Asia-Pacific”.

Putin a folosit frecvent amenințarea nucleară pentru a încerca să mențină Occidentul în dezechilibru și să oprească fluxul de ajutor militar către Ucraina. Însă lansarea asupra Ucrainei a unei rachete cu rază intermediară de acțiune și cu capacități nucleare și prezentarea atacului drept o amenințare la adresa Occidentului au amplificat și mai mult tensiunile.

Pe un ton atât lăudăros, cât amenințător, Putin a numit atacul cu rachetă de joi un „test” reușit al unei noi rachete balistice cu rază intermediară de acțiune, denumită Oreșnik. Și a precizat că atacul asupra Ucrainei a fost un răspuns la decizia recentă a administrației Biden de a acorda Ucrainei permisiunea de-a utiliza rachete balistice ATACMS de fabricație americană pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei.

Ucraina a folosit ATACMS și racheta britanică Storm Shadow împotriva Rusiei pentru prima dată în această săptămână, au declarat oficiali ucraineni și occidentali.

De când Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina în februarie 2022 – iar aliații occidentali ai Ucrainei au început să furnizeze Kievului arme și alte tipuri de sprijin – atât Rusia, cât și Occidentul au depus eforturi pentru a evita o confruntare directă, despre care toate părțile au convenit că ar putea duce la un conflict militar dezastruos și, eventual, la un război nuclear.

Dar, pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de sfârșitul celui de-al treilea an, gardurile de protecție care previn o astfel de confruntare par să fie sub presiune ca niciodată până acum.

„Aceasta este o escaladare”, a declarat Tatiana Stanovaia, senior fellow la Centrul Carnegie Rusia Eurasia. „Cred cu adevărat că situația este foarte periculoasă”.

În discursul său de seară, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a declarat: „Putin este singurul care a început acest război, un război complet neprovocat, și care face totul pentru a menține războiul pentru mai mult de o mie de zile”.

El a numit atacul cu rachete „încă o dovadă a faptului că Rusia cu siguranță nu-și dorește pacea”.

Fabian Rene Hoffmann, expert în arme la Universitatea din Oslo, a declarat că, din perspectiva Rusiei, „ceea ce ar dori să ne spună astăzi este că «Uite, lovitura de aseară nu a avut o încărcătură nucleară, dar, știi, dacă ceea ce faci tu continuă, următoarea lovitură ar putea fi cu un focos nuclear»”.

Joi, a exista inițial confuzie privind racheta folosită de Rusia asupra Ucrainei. Forțele aeriene ucrainene, împreună cu Zelensky, au susținut inițial că a fost vorba de o rachetă balistică intercontinentală, o armă capabilă să lovească ținte aflate la mii de kilometri distanță, inclusiv în Statele Unite. Oficialii ucraineni au declarat că racheta a lovit o instalație militară din orașul Dnipro din centrul Ucrainei, dar amploarea pagubelor nu a fost imediat clară.

Cu toate acestea, înalți oficiali americani și un oficial ucrainean au declarat că arma pare să fie o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune, nu o ICBM.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că, în conformitate cu protocolul, Rusia nu a fost obligată să notifice partea americană în avans desre lansarea rachetei, deoarece Oreșnik nu este o rachetă intercontinentală. Dar o notificare automată către SUA a fost declanșată cu 30 de minute înainte de lansare, a declarat Peskov pentru agenția de presă Tass.

Departamentul american al Apărării a confirmat că a primit această avertizare.

Într-o declarație de joi, Consiliul Național de Securitate din SUA a afirmat că Rusia a lansat ceea ce a numit „o rachetă balistică experimentală cu rază medie de acțiune împotriva Ucrainei”. Declarația a precizat că Rusia are probabil „doar o mână” de astfel de rachete și le-a folosit probabil pentru a încerca să „intimideze Ucraina și pe susținătorii săi”.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că racheta a fost lansată din regiunea rusă Astrahan. Ivan Kirîicevskîi, analist militar la Defense Express, o agenție ucraineană de consultanță, a declarat că zona de lansare a sugerat că racheta a fost lansată dintr-un camion cu baza în poligonul de antrenament Kapustin Iar – un poligon de testare din perioada Războiului Rece pentru rachete balistice sovietice, bombardiere strategice și alte tipuri de armament, subliniind astfel amenințarea vizată de lansare.

Ucraina nu are radare capabile să detecteze astfel de rachete în zbor prin atmosfera superioară și nici sisteme de apărare aeriană capabile să le doboare, a declarat Kirîicevskîi. „Partenerii noștri occidentali ar fi putut vedea această lansare înaintea noastră”, a spus el.

Analiștii au declarat că doar numele dat de Putin noii arme, Oreșnik, pare nou, deoarece racheta în sine nu este probabil foarte diferită de versiunile cunoscute ale rachetelor balistice rusești cu rază intermediară de acțiune.

Deși alte rachete rusești care au fost lansate în Ucraina pot transporta, de asemenea, arme nucleare – cum ar fi Iskander și Kh-101 – ceea ce face racheta cu rază intermediară alarmantă, pe lângă raza sa de acțiune, este capacitatea sa de a lansa mai multe focoase nucleare atunci când reintră în atmosfera terestră, a declarat Tom Karako, director al proiectului de apărare antirachetă la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington.

Acest lucru face dificilă, dacă nu aproape imposibilă, interceptarea lor. Rachetele sunt pot, de asemenea, atinge viteză hipersonică.

Aceasta reprezintă „o sabie nucleară atât pentru Ucraina, cât și pentru însăși Europa”, a declarat Karako. „Este un semnal destul de puternic”.

Roman Kostenko, președintele comisiei pentru apărare și informații din parlamentul ucrainean, a declarat că atacul de joi nu va determina Ucraina să modifice modul în care duce războiul, inclusiv lovirea în legitimă apărare a țintelor din Rusia.

Dar Ucraina și-a oprit producția de rachete nucleare după obținerea independenței în 1991, iar acum, a declarat colonelul Kostenko, „nu avem cu ce să răspundem în fața acestei clase de arme”.

Dacă existau îndoieli privind intențiile Rusiei, Putin a prezentat amenințarea în mod explicit.

„Am preferat întotdeauna – și suntem în continuare pregătiți – să rezolvăm toate problemele litigioase prin mijloace pașnice”, a spus el. „Dar suntem, de asemenea, pregătiți pentru orice evoluție. Dacă cineva încă se mai îndoiește de acest lucru, o face în zadar. Va exista întotdeauna un răspuns”.

Pe lângă toate acestea, oficialii ruși și occidentali s-au contrazis privind responsabilitatea pentru recenta serie de escaladări. În timp ce Kremlinul dă vina pe Washington pentru că a permis Ucrainei să lovească ținte rusești cu arme occidentale, Casa Albă a declarat că acțiunile Rusiei au dus la această decizie, citând în special decizia Kremlinului de a cere mii de trupe nord-coreene pentru a ajuta la înlăturarea trupelor ucrainene din regiunea Kursk a Rusiei.

Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat joi reporterilor că „escaladarea la fiecare cotitură, la fiecare pas, vine din Rusia”.

Ea a repetat poziția Casei Albe potrivit căreia decizia de a aduce trupele nord-coreene în conflict a fost o escaladare notabilă, în vreme ce schimbările de politică privind armele americane nu au fost. „Aceasta este agresiunea lor, nu a Ucrainei, nu a noastră”, a spus ea.

În Dnipro, la locul atacului de joi, oficialii încă evaluau amploarea pagubelor provocate de explozii, deși acestea nu păreau să fie mari. Primarul orașului, Boris Filatov, a scris pe Facebook că o explozie a spart geamurile unui centru de reabilitare pentru persoanele cu handicap.

Guvernul ucrainean nu furnizează evaluări ale pagubelor provocate de atacurile îndreptate împotriva activelor militare strategice, însă rezidenții locali au sugerat că a fost lovită uzina de construcții de mașini PA Pivdenmaș. Activitatea exactă a uzinei este un secret bine păzit, dar istoria sa ca producător de rachete în timpul Războiului Rece este bine cunoscută, ceea ce a făcut-o o țintă frecvent pe parcursul războiului.

Marșul nebun al lui Putin