Cristian Tudor Popescu, jurnalist și colaborator al postului de televiziune Digi24 în cadrul emisiunii „Jurnalul de seară”, critică în termeni duri, pe Facebook, prestația jurnaliștilor care au realizat interviul cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, difuzat marți seara. Reproșurile lui CT Popescu sunt adresate moderatorului Cosmin Prelipceanu și jurnalistului Robert Kiss, redactor la digi24.ro, venit de la Antena 3. În ciuda postării virulente, CT Popescu nu și-a anunțat încetarea colaborării cu Digi24, lăsând să se înțeleagă că un astfel de deznodământ ar fi posibil după ”încă una-două din astea.”
Textul integral postat de CT Popescu
”Tăcerea mieilor
Când am apărat cu duritate Digi24 în fața pretenției dlui Mihai Șora-emag ca postul să se desființeze, pentru că s-ar fi aservit PSD, am spus că dacă voi constata eu compromiterea postului Digi24, nu mă mai vedeți prin studio.
Un prim pas spre acest gest a fost făcut aseară, prin emisiunea realizată de primarul general G. Firea, avându-i ca public de figurație pe dnii C. Prelipceanu și R. Kiss. Firea a vorbit 80% din timpul emisiunii, plasând tot ce a vrut. Principala ocupație a dlui Prelipceanu a fost să tacă asurzitor și să dea din cap aprobator. Când a pus una dintre cele nu știu dacă mai mult de 5 întrebări, dl Prelipceanu a avut un ton prevenitor, de scuză, ca să nu zic umil, „Nu vă supărați, doamnă primar general, totuși trebuie să vă întreb ceva…”.
Textul oribil al femelei scatofile Budeanu, împotriva celor două doamne care muncesc voluntar pentru copiii bolnavi de cancer, pe care și l-a asumat și l-a distribuit primarul general al Capitalei, trebuia să-i fie citit în față, tare și cu dicție, năpârcii Firea – eu asta aș fi făcut, nu să-l ascund „pudic” într-un unghi de ecran aproape ilizibil.
Dureroasă emisiune din punct de vedere moral și profesional pentru un veteran ca mine. Încă una-două din astea, și nu ne mai întâlnim decât pe Republica și facebook, stimați telespectatori Digi24.”
Scandalul a pornit de la un mesaj sfidător postat pe Facebook de creatoarea de modă Dana Budeanu și share-uit de Gabriela Firea pe pagina personală. Cele două aruncă cu noroi, în termeni greu de reprodus, în asociația „Dăruiește Viață”, cea care construiește un spital pentru copiii bolnavi de cancer.
Universul.net a vorbit, marți, cu Carmen Uscatu, una din cele două inițiatoare ale proiectului, care acuză presiuni și intimidări la care sunt supuse chiar de către instituțiile statului român. Miza este foarte mare: 26 de milioane de euro – bani strânși din banii românilor.
Gabriela Firea se apără și, într-un interviu acordat marți seară jurnaliștilor Cosmin Prelipceanu și Robert Kiss, la Digi24, ne vorbește despre libertatea de exprimare. Ba mai mult, se laudă că Primăria Capitalei a pus la dispoziție terenul pe care este construit spitalul. Asta într-un monolog lung, întrerupt doar discret și stângaci de cei doi jurnaliști. Fapt remarcat și de Cristian Tudor Popescu, care își amintește de momentul în care postul de televiziune a fost acuzat că s-ar fi aservit PSD. Acesta amenință că nu va mai accepta să apară la Digi24, dacă situația se repetă.
În timpul emisiunii de marți seara, Gabriela Firea le-a acuzat pe inițiatoarele proiectului, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, că ar fi aservite lui Vlad Voiculescu.

Mai mult, pe site-ul televiziunii, www.digi24.ro, a fost publicată o știre cu titlul „Război Gabriela Firea – Vlad Voiculescu pe spitalul privat pentru copiii bolnavi de cancer”. Un titlu prin care este promovată în continuare ideea că fostul ministru Vlad Voiculescu ar fi implicat în acest scandal – adică exact mesajul transmis insistent de doamna Firea, marți seara. Dar care încearcă și să deturneze atenția publicului de la subiectele principale ale scandalului: mesajul mizerabil asumat de Gabriela Firea pe pagina personală de Facebook și presiunile la care sunt supuse Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu de către Sorina Pintea, ministrul Sănătății. Până la difuzarea interviului cu Firea, nici televiziunea, nici site-ul nu au publicat nimic din dezvăluirile făcute de inițiatoarele proiectului spitalului oncologic pediatric.













Comments are closed.