Într-o perioadă în care extremismul în creștere, polarizarea și interferența Rusiei amenință viitorul democrației europene, schimbarea istorică din alegerile prezidențiale din România oferă o contra-narațiune puternică. Ascensiunea decisivă și victoria unui nou tip de politician, exemplificat de candidatul pro-european Nicușor Dan, oferă lecții valoroase în combaterea extremismului populist și indică o posibilă cale de urmat pentru Europa, scrie Maria Branea într-o analiză din New Eastern Europe.
- Maria Branea este coordonatoare de cercetare la European Leadership Network. Anterior, a lucrat ca asociată de program la LSE IDEAS, think tank-ul de politică externă al London School of Economics, și la Ratiu Forum, cu sediul în România.
<< În decursul a două săptămâni, Nicușor Dan a trecut de la un deficit de 20 de puncte față de George Simion, liderul Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR), partid de extremă dreapta, la o victorie cu un avans confortabil de șapte puncte în turul al doilea. Schimbarea dramatică s-a datorat în parte mobilizării fără precedent a alegătorilor – un procent impresionant de 65%, cea mai mare rată de participare din 1996.
Alegerile au devenit mai mult decât o simplă competiție națională. Ele au fost percepute, atât în România, cât și în străinătate, ca o bătălie simbolică între forțele pro-europene și pro-ruse, emblematică pentru lupte similare de pe întreg continentul. Victoria lui Dan, salutată de lideri europeni precum Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen, este o victorie pentru securitatea și stabilitatea europeană în contextul tensiunilor globale crescânde și un model pentru înfrângerea extremismului populist. Mesajul pentru Europa este clar: influența rusă poate fi combătută, iar forțele democratice de centru pot prevala.
Antipoliticianul
Apetitul pentru figuri anti-establishment este de necontestat. Cu toate acestea, candidatura lui Nicușor Dan a contestat presupunerea că numai agitatorii naționaliști pot opune o opoziție credibilă partidelor consacrate. Populiștii domină adesea categoria candidaților „outsideri”, dar ei înșiși nu sunt adesea atât de străini de establishmentul politic sau de modul consacrat de „a face politică”, așa cum pretind.
Nicușor Dan, chiar și după cinci ani ca primar al Bucureștiului, nu este un politician profesionist – acea categorie care de obicei provoacă o grimasă cetățenilor de toate categoriile. Campania sa nu a avut în spate nicio mașinărie politică sau de PR. El este un adevărat independent, în sensul că s-a dovedit a fi un profesionist dedicat, cu o sarcină de îndeplinit. Se ocupă de probleme concrete și încearcă să le abordeze în mod rațional și realist.
Dan s-a remarcat ca activist civil, fondând Asociația Salvați Bucureștiul, care a luptat pentru salvarea clădirilor de patrimoniu și apărarea acestora împotriva „mafiei imobiliare” care construia proiecte de locuințe ilegale în spații verzi. A câștigat sute de procese în instanță. Încă locuiește într-un apartament închiriat și face naveta cu metroul.
În 2016, a fondat Uniunea Salvați România (USR), o coaliție anticorupție și transideologică. A părăsit partidul când acesta a devenit prea radical de stânga și când, odată cu intrarea USR în parlament, au început luptele interne și jocurile politice. În calitate de primar al Bucureștiului, s-a ocupat de proiecte dificile și lipsite de glamour, neglijate de primarii anteriori, mai mult preocupați de discursuri. De exemplu, a început modernizarea sistemului de încălzire al Bucureștiului, o sarcină inițial ingrată, deoarece sute de oameni au rămas în frig în timpul lucrărilor.
Dar Dan și-a dovedit pragmatismul și viziunea pe termen lung, precum și curajul de a lua decizii nepopulare pe moment, dar necesare pentru creșterea economică pe termen lung și îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor. Toate acestea au fost realizate într-un mediu politic care recompensează viziunea pe termen scurt și îi împinge pe politicieni să aleagă opțiunea care le aduce cel mai rapid un plus de popularitate, indiferent de consecințe.
Simion pretinde că este un outsider, dar sprijinul și comportamentul său sunt cele ale unui politician al establishmentului. Partidul său, AUR, este acum bine înrădăcinat, cu al doilea număr de reprezentanți în parlament. Abordarea sa în campanie a fost recunoscută ca fiind populistă. A evitat dezbaterile oficiale și interviurile cu mass-media independentă pe teme de politică și substanță și s-a concentrat în schimb pe rețelele sociale – pe sloganuri atrăgătoare, retorică goală și conținut „memeabil”.
Orice pentru a ascunde realitatea că promisiunile sale sunau fals, la fel ca atunci când le-a promis susținătorilor săi locuințe ieftine în schimbul datelor lor personale, pentru ca mai târziu să pretindă că susținătorii săi l-au înțeles greșit. Nu s-au construit locuințe, datele susținătorilor săi urmau să fie utilizate pentru marketingul campaniei, iar Simion a recunoscut că oferta în sine a fost doar o manevră promoțională.
Victoria lui Dan a demonstrat că dorința populară de figuri independente nu trebuie satisfăcută de izolaționiștii de extremă dreapta. Autenticitatea și normalitatea, nu extremismul, pot fi forța motrice a reînnoirii politice.
Fapte, nu vorbe
În timp ce Simion s-a bazat pe sloganuri grandioase, spectacole mediatice și promisiuni propagandistice, Nicușor Dan a pus accentul pe profesionalism și rezultate concrete. Campania sa politică s-a construit pe o idee simplă, dar puternică: fapte, nu vorbe.
Atractivitatea populiștilor naționaliști a fost mult timp pretinsa lor respingere a retoricii goale în favoarea acțiunilor decisive și a provocărilor teatrale. Oameni puternici precum Victor Orban, Vladimir Putin și, mai recent, Donald Trump au devenit emblematici pentru aspiranții populiști din întreaga lume datorită impunității lor în încălcarea statului de drept și a declarațiilor lor adesea incendiare.
Dan a oferit o imagine diferită. El s-a remarcat nu prin spectacol, ci prin substanță, prezentându-și bilanțul administrativ ca primar al Bucureștiului și supunându-se unui control intens prin dezbateri televizate exhaustive.
În contrast, Simion a participat la o singură dezbatere, evitând discuțiile detaliate despre politici. Dan, în schimb, a răspuns la întrebări dificile despre toate domeniile, de la apărare și sănătate până la economie și infrastructură. În mod ironic, candidatul populist a devenit cel care a evitat discuțiile dificile, expunând goliciunea din spatele fațadei de om puternic.
De fapt, tipologia acestei retorici teatrale, care face promisiuni extravagante și oferă un spectacol bun, în special pe rețelele de socializare, s-a răspândit în întreg spectrul politic al democrației postmoderne. O lume în care linia de demarcație dintre politica democratică, divertisment și spectacol este din ce în ce mai estompată este o lume care se îndreaptă spre deziluzia în masă față de clasa politică și care este propice pentru dezinformarea destabilizatoare.
Nicușor Dan nu are carisma unui lider de cult sau a unui prezentator de televiziune de noapte, care spune povești și face promisiuni electorale elaborate și nerealiste. În schimb, a avut curajul să facă ceea ce puțini politicieni pot face – să recunoască că nu știe ceva, să se bazeze pe specialiști, să facă promisiuni credibile, mai degrabă decât grandioase. Poate că nu este strălucitor, dar s-a dovedit convingător.
Atât de mult încât campania lui Simion a încercat să-l caricaturizeze pe Dan cu insulte de la „tocilar” la „autist”, bazându-se pe atacuri personale virulente care, în mod previzibil, s-au întors împotriva acestuia. Dar competența discretă, calmul și perseverența lui Dan au prevalat.
Centrul trebuie să reziste
Victoria lui Nicușor Dan ne reamintește că centrismul – prea des respins ca ineficient – poate fi un antidot convingător împotriva polarizării. Succesul său arată că poziția de mijloc poate fi ocupată nu prin compromisuri de dragul compromisului, ci printr-un program clar, bazat pe valori, care se adresează majorității nealiniate.
În toată Europa, centriștii s-au luptat să reziste atracției extremelor ideologice. În unele cazuri, partidele de stânga au încercat să contracareze populismul de extremă dreapta cu un populism propriu, dar au reușit doar să îndepărteze alegătorii indeciși și să adâncească diviziunile. Pentru a vindeca diviziunile sociale, politicienii trebuie să recâștige centrul. Centrismul nu trebuie să fie un amestec lipsit de entuziasm între stânga și dreapta.
Nicușor Dan a ales o cale diferită. Platforma sa a abordat preocupările reale ale cetățenilor obișnuiți – în mod pragmatic, nu ideologic. S-a prezentat ca un președinte cu experiență administrativă și juridică, capabil să conducă reforma statului, un președinte care poate reuni o țară divizată și care poate readuce valorile în politică.
Mesajul său este neobișnuit în politica contemporană, în sensul că este neideologic și, probabil, lipsit de entuziasm. Dar a trecut peste zgomotul mediatic și a atras alegătorii obosiți de războaiele culturale și de tribalismul politic, dezorientați de atacurile mass-media și dezinformarea galopantă.
Comentariile sale după victorie sunt revelatoare pentru această abordare: „Respect total pentru cei care au făcut astăzi o alegere diferită și pentru cei care au făcut o alegere diferită în primul tur. Avem o Românie de construit împreună, indiferent de opțiunile politice.”
Acest lucru nu înseamnă că nu recunoaștem faptul că o forță mobilizatoare în spatele participării record a fost atracția continuă a unei Europe unite, valorile pe care le întruchipează și respingerea unei orientări către Rusia. Victoria lui Dan arată însă că centrul, atunci când este ancorat în competență și viziune, poate încă inspira și câștiga.
Strânsoarea (nu atât de) de fier a Rusiei
Așadar, campaniile de dezinformare și influențare ale Rusiei nu sunt forțe irezistibile în politica europeană. Campania lui Simion s-a bazat în mare măsură pe narațiuni în stilul Kremlinului, avertizând că sprijinul României pentru Ucraina o va târî în război și repetând afirmația Moscovei că NATO și UE sunt vinovate de conflict.
Repetarea propagandei ruse de către Simion nu este surprinzătoare, mai ales având în vedere că el este interzis atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina pentru afirmații revizioniste. Cu toate acestea, majoritatea alegătorilor români au respins în cele din urmă acest mesaj. Prezența record la vot și mobilizarea societății civile sugerează că o mare parte a societății continuă să fie motivată nu de frică sau resentimente, ci de angajamentul față de valorile democratice și solidaritatea europeană. Și, în mod ironic, Simion a pierdut votul diasporei atât în Moldova, cât și în Ucraina, cu o marjă considerabilă.
Dan, pe de altă parte, este un susținător ferm al Ucrainei. „Vreau să subliniez că războiul din Ucraina este esențial pentru securitatea României și a Moldovei… Apreciez ceea ce a făcut statul român până acum, direcția… a fost corectă și trebuie continuată”, a declarat el într-un interviu acordat Reuters în aprilie 2025. România a acordat sprijin militar constant Ucrainei, inclusiv prin donarea unui sistem de apărare aeriană Patriot și instruirea piloților forțelor aeriene ucrainene. Țara a jucat, de asemenea, un rol crucial în facilitarea exportului a aproximativ 30 de milioane de tone de cereale ucrainene prin portul Constanța și Canalul Sulina. Dan s-a angajat să continue acest sprijin. El a declarat, de asemenea, că cheltuielile pentru apărare ar trebui să crească de la 2,5 la 3,5 % din PIB până în 2030, o măsură care ar consolida poziția României și capacitatea sa de a ajuta Ucraina în autoapărarea sa.
Un model pentru Europa
De ce este important acest lucru pentru Europa? Pentru că alegerile din România au reprezentat mai mult decât o simplă răscruce simbolică. Dacă Simion ar fi câștigat, un aliat cheie al UE și al NATO pe flancul estic al Europei și un susținător ferm al Ucrainei ar fi putut deveni un element perturbator, favorabil Rusiei. Victoria unei figuri eurosceptice și pro-Kremlin ar fi fracturat și mai mult unitatea europeană într-un moment de instabilitate geopolitică acută, când un front unit este o necesitate politică și de securitate. Partidele populiste ultranaționaliste din Europa și din afara ei ar fi fost încurajate, iar NATO ar fi pierdut un partener angajat și de încredere într-o zonă strategică cheie. În schimb, România rămâne un partener de încredere în UE și NATO.
La fel de important, dacă nu chiar mai important, este faptul că campania și victoria lui Nicușor Dan oferă un nou model de implicare în politică. Dan reprezintă o alternativă atât la tipologia populistului ultranaționalist și incendiar, cât și la cea a politicianului „profesionist” ipocrit și oportunist. Politica sa realistă, autentică și normală, cu care oamenii se pot identifica și în care pot avea încredere – chiar dacă nu stârnește pasiuni și nu atrage milioane de reacții pe rețelele sociale – poate deschide calea către o reînnoire a peisajului politic european. Ea s-a dovedit eficientă în apărarea împotriva extremismului, polarizării și interferenței rusești, care urmăresc să adâncească diviziunile și să amplifice aceste tendințe.
Populiștii radicali, de toate orientările politice, nu ar trebui lăsați să acționeze ca singuri contestatari ai sistemului. Europa nu ar trebui să se uite la extremiști și la politicieni influenți, ci la noi antipoliticieni precum Nicușor Dan – care sunt onești, moderați și credibili – pentru a-i apăra valorile și securitatea într-o lume din ce în ce mai dificilă. >>
