Duminică, The New York Times a publicat un articol atât de lung și semnificativ încât merită să fie analizat aici. Autorul acestuia, reporterul de investigație al Times, Adam Entous, afirmă că a intervievat multe surse din diverse țări, care i-au dezvăluit amploarea implicării Washingtonului în războiul din Ucraina și, făcând acest lucru, oferă un răspuns la întrebarea: de ce nu a reușit Rusia să câștige. Pentru a obține aceste informații, Entous trebuie să fi fi vorbit cu persoane cu autorizații înalte de securitate. Articolul a fost publicat în NYT pentru că este singura publicație pe care rușii cu siguranță o răsfoiesc. Povestea a fost rapid tradusă în rusă și publicată într-un ziar rus, practic recunoscându-i-se primirea. Până la urmă, detaliile pot redefini înțelegerea unui război, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Poți alege o grămadă de exemple în acest sens, din acest articol. O secțiune a poveștii explică faptul că SUA au trimis informații de intelligence către forțele ucrainene pentru a viza pozițiile și atacurile rusești, printr-o bază americană din Germania. O altă secțiune detaliază de ce au eșuat diferitele ofensive ale Rusiei și de ce a fost forțată Rusia să abandoneze asaltul asupra Kievului.
Cu toate acestea, esența articolului a vizat armamentul american. Mai degrabă decât să dezvăluie tehnologii radical noi, articolul a explicat modul în care sistemele au funcționat împreună sub un control american puternic pentru a lupta cu rușii până la un impas, dacă nu chiar la o înfrângere. Cel mai important sistem de armament utilizat a fost un sistem de satelit atât de rafinat încât putea identifica prezența unor unități rusești relativ mici. SUA au furnizat artilerie – inclusiv sistemul de rachete cu rază scurtă HIMARS, un lansator pe camion, cu capabilități de ghidaj de precizie – care aparent era conectat într-un anumit mod la datele descărcate de satelit. Conform articolului, ofițeri de rang înalt din SUA, Canada și Marea Britanie au oferit îndrumare strategică și s-au coordonat cu înaltul comandament ucrainean, în timp ce ofițeri americani de rang înalt supravegheau operațiunile de pe teren și aveau control practic asupra armelor. Cel mai important, armele erau folosite la nivelul comandamentului.
Informațiile de intelligence erau transmise americanilor care supravegheau legătura cu datele satelitare și furnizau informații de țintire Ucrainei. Soldații ucraineni nu puteau trage o rachetă fără ca un ofițer american să introducă mai întâi un card special în sistemul HIMARS. Având în vedere precizia și acuitatea sateliților, aceste rachete au fost esențiale pentru a inversa atacurile rusești asupra Kievului la începutul războiului. Combinat cu eșecurile persistente în logistica rusă, este ușor de înțeles de ce președintele rus Vladimir Putin a fost forțat să afirme că vroia doar o mică parte din Ucraina.
Desigur, pentru mine cea mai surprinzătoare revelație nu a fost aceea că rușii au eșuat în război, nici că americanii au furnizat ajutor masiv, nici că HIMARS a fost o armă atât de capabilă. Ci a fost faptul că sateliții au ajuns la un nivel de sofisticare și acuitate atât de mare încât să devină utili în războiul tactic. De exemplu, cu camerele lor aceștia au putut observa formațiuni mici de unități și transmite semnalul atât de eficient către armă, încât momentul angajamentului să devină o chestiune tactică, nu strategică.
Așa cum spune articolul, acest lucru lămurește, la un moment dat, Rusia a amenințat cu recurgerea la rachete nucleare tactice: era singura opțiune pe care Moscova o avea pentru a suprima HIMARS. Armata rusă nu dispunea de precizia necesară pentru a distruge cu explozibili convenționali formațiuni mici, dar periculoase. Armele nucleare tactice au o zonă largă de distrugere care nu necesită nivele înalte de precizie. Indiferent că Rusia crezuse sau nu că armele nucleare tactice erau singura sa opțiune, totuși ea a amenințat cu utilizarea lor, sperând să forțeze Statele Unite să oprească bombardamentele. Conform articolului, CIA a calculat că exista doar o șansă de 5-10 procente ca Rusia să pună în aplicare această amenințare – asta până mai târziu, când Rusia a crezut că pozițiile sale din sud ar fi putut fi amenințate, moment în care probabilitatea a crescut la 50%. (Nu mi-e clar de ce CIA folosește procente când răspunsurile „puțin probabil” și „nu știu” ar fi fost mai oneste.) Oricum, Moscova nu era sigură dacă Washingtonul va răspunde în același mod și, prin urmare, s-a abținut de la utilizarea armelor nucleare tactice.
În altă parte, articolul subliniază că Statele Unite le-au interzis ucrainenilor să înainteze adânc pe teritoriul aflat sub controlul rus, neavând dorința de a forța Rusia să adopte acțiuni extreme sau de a risca capturarea armelor pe care le utilizau. Acest lucru a supărat comandamentul ucrainean, care dorea să continue atacurile. Este clar că Statele Unite au deținut controlul, lucru care explică starea de fapt în ceea ce privește negocierile.
Moscova știa evident despre arme și despre propria sa vulnerabilitate la acestea, aspect care ridică întrebarea de ce a continuat să poarte războiul. Singura explicație pe care o pot găsi este că Putin spera că Joe Biden, sub conducerea căruia au fost elaborate planurile de război ale Statelor Unite, va pierde alegerile, iar Donald Trump ar opri operațiunile. El a pariat că Trump își dorea pacea mai mult decât o dorea el (Putin). Răspunsul lui Trump a fost să permită publicarea acestui articol. Un astfel de articol conține atât de multe informații clasificate, încât autorul este obligat prin lege să publice doar ceea ce a fost convenit și când. Faptul că a fost publicat atât de repede – exact la timp pentru partea dificilă a negocierilor – spune multe.
Acest lucru îl pune pe Putin într-o situație dificilă pe plan intern. În loc să încheie cu prudență războiul în fața unei adversități aproape insurmontabile, Putin a continuat să-l ducă mai departe. Mai mult, a încadrat războiul ca pe o luptă între Rusia și Occident. Având în vedere limitele Rusiei și capabilitățile Americii, un armistițiu ar fi fost prudent. Acum, Putin vrea să negocieze.
Înainte de a încheia, aș dori să onorez soldații ucraineni și ruși care au murit pentru țările lor. Acest conflict va schimba dramatic natura războiului pe uscat. Dar în cele din urmă, prețul va fi plătit de amărâta și însângerata infanterie. De ce a ales Rusia să lupte într-un război imposibil de câștigat, asta nu se știe și rămâne ca temă de reflecție pentru poporul rus. Dar un singur lucru este absolut sigur: acesta nu este ultimul război pe care omenirea îl va purta. >>
NATO este o afacere avantajoasă pentru SUA și o necesitate pentru lumea liberă
