Biden, la un pas de victorie. A câștigat Wisconsin și Michigan, mai are nevoie de un singur stat. OSCE critică aspru acuzațiile lui Donald Trump

Sursa: Flickr

UPDATE 07:20 – Numărarea voturilor continuă în statele-cheie Arizona, Georgia, Carolina de Nord, Nevada şi Pennsylvania. În următoarele ore sunt aşteptate rezultate din Arizona şi Georgia.

Donald Trump conduce, pentru moment, în Pennsylvania (20 electori), Carolina de Nord (15 electori) şi Georgia (16 electori), iar Biden, în Arizona (11 electori) şi Nevada (6 electori).

Conform proiecţiilor CNN, democratul Joe Biden are acum 253 dintre voturile electorilor, iar republicanul Donald Trump, 213.

Conform proiecţiilor AP, Biden are 264 de electori, iar Trump, 214.

Conform proiecţiilor BBC, Biden are 243 de electori, iar Trump, 214.

Avocaţii lui Trump au deschis procese în cazul unor state-cheie, au cerut renumărarea voturilor în Wisconsin şi acum analizează iniţierea unor acţiuni legale în Arizona şi Nevada.


UPDATE 07:00 – Observatorii internaţionali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri „acuzaţiile nefondate” ale preşedintelui Donald Trump privind fraude în alegerile prezidenţiale din SUA, subliniind că acestea „slăbesc încrederea publicului în instituţiile democratice”, relatează AFP.

„Nimeni – niciun politician, niciun ales – nu ar trebui să limiteze dreptul de vot al populaţiei”, a declarat parlamentarul german Michael Georg Link, coordonatorul observatorilor OSCE în Europa, responsabili cu monitorizarea acestui scrutin.

„După o campanie atât de tensionată, asigurarea faptului că fiecare vot este numărat este o obligaţie fundamentală pentru toate departamentele guvernului”, a adăugat el într-un comunicat.

UPDATE 23:00 – Principalele canale nedia, inclusiv Fox News, l-au declarat învingător pe Joe Biden în Wisconsin și în Michigan. Dacă Biden își păstrează avansul și câștigă și Nevada, va deveni noul președinte al SUA, indiferent de rezultatele din Pennsylvania, Georgia, Carolina de Nord.

UPDATE 16:30 – Candidatul democrat, Joe Biden, l-a depășit pe republicanul Donald Trump în statul Michigan. Este un stat-cheie în confruntarea strânsă pentru Casa Albă. Diferență este de doar 0,1%, dar de rămas au mai rămas de numărat voturi preponderent din zonele urbane.

În Wisconsin, Joe Biden conduce cu 0,6%. Victoria în Wisconsin și Michigan şi menţinerea avansului Nevada și Arizona i-ar fi suficiente democratului pentru a deveni preşedintele Statelor unite ale Americii, asigurându-i cele 270 de voturi necesare în Colegiul Electoral.

Pentru echipa Biden nu este considerată pierdută nici Pennsylvania, în ciuda avasnului lui Donald Trump. 

UPDATE 12:00 – Echipa de campanie a lui Joe Biden a anuţat miercuri că va lupta împotriva oricăror eforturi ale preşedintelui Donald Trump de a recurge la Curtea Supremă pentru a opri înregistrarea voturilor în alegerile prezidenţiale americane de marţi, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

Declaraţiile lui Donald Trump sunt „scandaloase”, „fără precedent” şi incorecte, denunţă miercuri, într-un comunicat directoarea campaniei lui Joe Biden, Jen O’Malley Dillon.

„Este scandalos, pentrucă este vorba pur şi simplu despre un efort de a retrage drepturile democratice ale cetăţenilor americani”, subliniază ea.

Jen O’Malley a anunţat că echipa democrată este pregătită să contraatace dacă preşedintele sesizează Curtea Supremă pentru a opri numărarea voturilor.

„Dacă preşedintele îşi pune în aplicare ameninţarea de a sesiza justiţia, pentru a încerca să împiedice numărarea voturilor, noi avem echipe juridice pregătite să se desfăşoare pentru a se opune acestui efort”, a anunţat ea.

„Ele vor învinge”, avertizează ea.


UPDATE 09:30 – Donald Trump acuză că alegerile au fost fraudate și vrea să apeleze la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Donald Trump, declarații:

  • Vreau să le mulțumesc americanilor pentru milioanele de voturi.
  • Ne pregătim de o mare sărbătoare.
  • Rezultatele au fost fenomenale.
  • Ne pregăteam să sărbătorim ceva extraordinar.
  • A fost o participare record, în state în care nu ne așteptam. În Florida nu doar că am câștigat, ci am câștigat covârșitor.
  • Este, de asemenea, clar că am câștigat Georgia.
  • N-au cum să ne prindă din urmă.
  • La fel, am câștigat și Carolina de Nord.
  • În Arizona, la fel, avem multă viață acolo, multe voturi.
  • Cel mai important este că câștigăm printr-un scor uriaș Pennsylvania. Cu 64% dintre voturi va fi aproape imposibil să fim depășiți.
  • Câștigăm și Michigan. M-am uitat la cifre și am zis „Oau, e mult!”.
  • Dar știți ce s-a întâmplat? Știau că vor pierde, democrații, și ce și-au zis, haideți să-i facem să ajungă în instanță.
  • Toate acestea s-au oprit la un moment dat. S-a ajuns la fraudă. Ne pregăteam să cîștigăm aceste alegeri. Le-am câștigat, de fapt. Dar este o fraudă uriașă asupra acestei națiuni!
  • Vom apela la Curtea Supremă. Este un moment trist. Vom câștiga! Și, în ce mă privește, deja am câștigat!

UPDATE 09:00 – Închiderea ultimelor circumscripţii în Insulele Aleutine din Alaska, miercuri, la ora 06:00 GMT, a pus capăt zilei electorale din SUA, într-un scrutin foarte strâns în care ar putea dura câteva zile până se vor cunoaşte rezultatele definitive, transmite EFE, citată de Agerpres.

Alaska, unde sunt două fusuri orare, este ultimul stat în care se închid circumscripţiile electorale şi este de aşteptat că cei trei mari electori alocaţi acestui stat să-i revină preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

Pe de altă parte, doar 75.000 din cele 350.000 de voturi primite prin poştă în statul-cheie Pennsylvania – cu 20 de mari electori – vor fi luate în calcul la numărătoarea finală.

O oficialitate a oraşului Philadelphia, Lisa Deeley, a declarat marţi noapte într-o conferinţă de presă, la închiderea votului, că 275.000 de voturi primite anticipat nu se vor regăsi în numărătoarea finală până miercuri dimineaţa sau chiar mai târziu în cursul săptămânii.

La alegerile din 2016, preşedintele Trump s-a proclamat învingător în acest stat cu doar 44.000 de voturi.


UPDATE 08:30 – Luni de zile, sondajele l-au poziționat pe Joe Biden ca favorit în cursa prezidențială pentru Casa Albă. Realitatea ultimelor ore contrazice însă previziunile. Scorul strâns dintre cei doi candidați înclină, după detaliile de până acum, să repete scenariul din 2016, când Trafalgar Group, considerat un institut de sondare apropiat republicanilor, mergând în răspărul majorității covârșitoare a sondajelor, care erau în favoarea lui Hillary Clinton, a nimerit victoria surprinzătoare a lui Donald Trump.

Între timp, Donald Trump a câştigat în Florida, un stat crucial pentru realegerea sa şi pe care democratul Joe Biden spera să îl obţină el, relatează Fox, NBC şi CNN. Florida îi permite lui Donald Trump să obţină 29 de noi mari electori.

Fox îl dă de asemenea câştigător şi în Texas, bastion republican, dar unde cursa a fost strânsă, ceea ce i-ar aduce 38 de mari electori suplimentari.

Candidatul republican a câştigat de asemenea şi în statele Iowa şi Montana, ceea ce îi aduce trei, respectiv şase mari electori suplimentari.

În total, Donald Trump a obţinut cel puţin 171 de mari electori.

Pentru moment, rivalul său democrat Joe Biden era în continuare în frunte în noaptea de marţi spre miercuri. La ora 06:00 GMT, democratul adunase 223 de mari electori. Fox îl dă de asemenea câştigător şi în Arizona.

Pentru a câştiga alegerile este nevoie de obţinerea a 270 de mari electori.

Scrutinul este mai strâns ca oricând. Rezultatul alegerilor ar urma să se joace în statele din centru (Midwest): Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin.

Carolina de Nord ar putea de asemenea schimba cursul alegerilor.


UPDATE. Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a susţinut marţi noapte un scurt discurs din Wilmington (Delaware) în care le-a cerut susţinătorilor lui să aibă răbdare şi s-a arătat optimist privind rezultatul, transmite News.ro.

Conform CNN, în urma votului de marţi, Biden poate conta pe 215 electori, iar contracandidatul său republican Donald Trump pe 171, numărul necesar alegerii fiind de 270. La votul popular, Biden are un uşor avans, cu 49,7% din voturi, Trump având 48,7%.

La puţin timp după miezul nopţii, Biden a venit însoţit de soţia lui şi a spus: „Ne simţim bine legat de unde ne aflăm. Cred că suntem pe drumul cel bun în câştigarea acestor alegeri”.

„Ştiam că va dura. Va trebui să fim răbdători până ce vor fi numărate toate voturile”. El a susţinut că a câştigat în statele Arizona, Georgia şi Minnesota, unde şi predicţiile îl dau învingător. A spus că trebuie să câştige în Wisonsin şi Michigan, dar şi în Pennsylvania.

„Rezultatele vor putea veni maine dimineaţă, poate şi mai târziu”, a adăugat candidatul.

El a mulţumit celor implicaţi în întreg procesul de vot şi a încheiat adresându-se celor câteva zeci de oameni adunaţi în faţa reşedinţei: „Păstraţi-vă credinţa, vom câştiga!”.

Donald Trump câştigă în state ca Indiana, Kentucky şi Tennessee, iar Joe Biden în Vermont, New York şi District of Columbia, conform proiecţiilor realizate de CNN şi de AP, preluate de News.ro, după ce secţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din majoritatea statelor s-au închis.

Câştigătorul mandatului prezidenţial trebuie să obţină cel puţin 270 dintre electori. Pandemia de coronavirus, numărul mare fără precedent al voturilor exprimate anticipat, lipsa de coerenţă referitoare la modalitatea în care vor fi numărate aceste voturi şi conflictele în justiţie aflate în derulare au făcut ca rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 să fie printre cele mai dificil de anticipat.

Întrebarea este nu doar dacă republicanul Donald Trump va câştiga un al doilea mandat de patru ani sau va pierde în faţa rivalului său democrat Joe Biden, ci şi când va fi cunoscut rezultatul votului. Grupurile-cheie de votanţi pentru Trump sunt albii fără studii superioare, femeile albe şi independenţii. Pentru Biden – vârstnicii, foşti susţinători ai lui Trump, albii cu studii superioare, votanţii de culoare şi latino, în special bărbaţi.

La ora României 07:00, după ce au fost închise secţiile de votare din Hawaii, democratul Joe Biden avea 205 dintre voturile electorilor, iar republicanul Donald Trump, 114, conform proiecţiilor CNN.

UPDATE – CNN îl consideră pe Biden câştigător în Virginia (13 electori), în timp ce Fox News şi NBC îl dau pe Trump câştigător în Ohio (18 electori). 

Cum s-a votat

UPDATE – Potrivit rezultatelor unui exit-poll naţional publicate de BBC, 48% dintre bărbaţi au votat cu Donald Trump, iar 49% cu Joe Biden. În rândul femeilor, 42% au votat cu Trump şi 57% cu Biden.

Din punct de vedere al etniei, din totalul alegătorilor caucazieni, 55% l-au ales pe Trump şi 43% pe Biden.

Dintre persoanele de culoare, 87% au votat cu Biden şi 11% cu Trump. În rândul hispanicilor, Biden a obţinut votul a 67%, în timp ce Trump a primit votul din partea a 31%.

Comunitatea asiatică a votat de asemenea în majoritate (64%) cu Biden.

Pe grupe de vârstă, persoanele din categoria 18 – 29 de ani au votat în proporţie de 64% cu Joe Biden şi 33% cu Trump.

Donald Trump s-a impus doar în opţiunile categoriei 65+, cu 51%.

UPDATE – După ce Fox News l-a dat pe Biden câştigător în Arizona (11 electori), ceea ce ar fi o lovitură importantă dată republicanilor, echipa de campanie a lui Trump a obiectat. Consilierul Jason Miller a transmis pe Twitter: „Prea devereme să pretindă Arizona, prea devreme. Credem că peste 2/3 dintre voturi vor fi pentru Trump. Nu pot să cred că Fox a fost atât de nerăbdător să apese pe trăgaci aici, după ce i-a luat atât de mult să anunţe Florida”.

Fox News este prima entitate media care îl dă pe Donald Trump câştigător în Florida (29 electori).

CNN îl consideră, pentru moment, tot pe Biden câştigător în Arizona.

UPDATE – Potrivit proiecţiilor BBC, până la ora României 06:30, Joe Biden este desemnat câştigător în 14 state, plus Washington DC. Statele sunt: Vermont, Delaware, Maryland, Massachusetts, New Jersey, New York, Connecticut, Colorado, New Mexico, New Hampshire, Illinois, California, Oregon, Washington şi Washington DC.

Donald Trump este proiectat drept câştigător în 17 state: Indiana, Kentucky, Oklahoma, Tennessee, Virginia de Vest, Arkansas, Dakota de Sud, Dakota de Nord, Alabama, Carolina de Sud, Louisiana, Nebraska şi Nebraska 3rd District, Utah, Missouri, Kansas, Wymong şi Mississippi.

Unele state vor amâna anunțarea câștigătorului

UPDATE – Oficialii din statele Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania au declarat că nu vor anunţa câştigătorul în alegeri în noaptea de marţi spre miercuri. Mai multe districte din diverse state au anunţat de asemenea că vor întârzia cu anunţarea rezultatelor.

Reprezentanţii biroului electoral din Wisconsin au transmis că în niciun caz nu va fi anunţat noaptea acesta, scrie The Guardian, iar cei din Michigan vor comunica datele vineri. Pennsylvania a anunţat de asemenea o amânare, după ce oficialii din Philadelphia au spus că vor face o pauză, noaptea acestea, din numărarea voturilor.

UPDATE – Fox News este prima entitate media care îl dă pe Donald Trump câştigător în Florida (29 electori). Dacă va obţine această victorie, va fi una crucială în cursa pentru Casa Albă. Potrivit datelor preliminarii ale NBC, republicanul conduce în cursa pentru Florida şi Texas, două dintre cele mai importante state în alegerile americane.

UPDATE – La ora României 06:00, democratul Joe Biden avea 192 dintre voturile electorilor, iar republicanul Donald Trump, 108, conform proiecţiilor CNN.

UPDATE – Secţiile de votare din statele vestice California, Idaho, Oregon şi Washington au fost închise.

Cu 55 de electori, California este cunoscut ca stat al democraţilor, la fel şi Oregon (7 electori) şi Washington (12 electori). Idaho (4 electori) este de mult timp considerat cel mai republican stat american.

În Hawaii, secţiile de votare vor fi închise la ora României 07:00, iar în Alaska, o oră mai târziu.

UPDATE – Madison Cawthorn, republican în vârstă de 25 de ani, va fi cel mai tânăr membru al Camerei Reprezentanţilor, potrivit predicţiilor AP. Speaker motivaţional vara aceasta la Convenţia Republicanilor, el va ocupa locul lui Mark Meadows, consilier al lui Trump. 

Cawthorn va fi primul membru al Camerei născut după 1990. 

UPDATE – Democratul Joe Biden, câştigător în Illinois (20 de electori) şi Arizona (11 electori), potrivit predicţiilor CNN, iar republicanul Donald Trump, în Michigan (16 electori), Missouri (10 electori) şi Georgia (16 electori).

UPDATE – Donald Trump conduce în cursa pentru Florida şi Texas, două dintre cele mai importante state în alegerile americane.

În Florida, pentru moment, Trump conduce cu aproximativ 52% dintre voturile exprimate, iar în Texas, cu puţin peste 51%, potrivit NBC.

UPDATE – Trump, câştigător în statele Louisiana (unde sunt în total 8 electori), Nebraska (5 electori) şi Utah (6 electori), potrivit CNN.

UPDATE – Oficialii biroului electoral din Philadelphia au anunţat că vor lua o pauză din procesarea voturilor exprimate prin corespondenţă şi că vor publica noi informaţii miercuri, la ora locală 09:00 (ora României 16:00).

Până acum, au fost numărate aici 76.000 de voturi dintre cele aproximativ 350.000 transmise prin poştă. 

Philadelphia se află în statul-cheie Pennsylvania.

UPDATE – În cursa pentru Camera Reprezentanţilor şi Senat, democraţii au obţinut până acum 84 de locuri, respectiv 40, potrivit CNN. De cealaltă parte, republicanii au 119 locuri, în Cameră, şi 38, în Senat. Pentru Senat, majoritatea necesară este de 51.

UPDATE – Biden câştigă în statul New Hampshire (4 electori), potrivit previziunilor NBC, iar CNN îl dă câştigător în New Mexico (5 electori).

UPDATE – Donald Trump va susţine în noaptea aceasta un discurs de la Casa Albă.  

„Preşedintele va vorbi în această noapte. Chiar dacă nu pentru a-şi declara victoria, el trebuie să prezinte situaţia”, a spus un oficial citat de BBC.

Trump va face comentariile de la Casa Albă, de unde urmăreşte evoluţia alegerilor.

UPDATE – Trump câştigă în statul Kansas (6 electori), potrivit previziunii AP.

UPDATE – La ora României 05:00, când au fost închise secţiile din alte patru state – Iowa (6 electori), Nevada (6 electori), Utah (6 electori) şi Montana (3 electori) – democratul Joe Biden avea 89 dintre voturile electorilor, iar republicanul Donald Trump, 72, conform proiecţiilor CNN.

Mișcarea conspiraționistă intră în Camera Reprezentanților

UPDATE – Marjorie Taylor Greene a devenit primul susţinător al teoriei conspiraţiei de extremă dreaptă QAnon care câştigă un loc în Camera Reprezentanţilor. 

Green, femeie de afaceri republicană, a fost declarată câştigătoare în al 14-lea district al Georgiei, potrivit AP. Contracandidatul ei democrat a renunţat la cursă în luna septembrie.

Green a fost acuzată la nivel naţional pentru declaraţiile rasiste şi sprijinul faţă de QAnon, teorie a conspiraţiei fără bază ai cărei adepţi cred că Donald Trump luptă în secret împotriva unui grup secret de democraţi, miliardari şi celebrităţi implicate în trafic de copii. FBI a identificat gruparea ca potenţială ameninţare teroristă.

UPDATE – Biden va câştiga în Colorado (9 electori), proiectează CNN, în timp ce oficialii campaniei lui Trump sunt îngrijoraţi cu privire la statele Georgia, Michigan şi Wisconsin. Este aşteptat ca republicanul să se impună în Dakota de Nord (3 electori).

UPDATE – Prima persoană transgender declarată a câştigat cursa pentru Senat în Delaware, potrivit CBS. Sarah McBride, activist pentru drepturile LGBT, fost intern în administraţia Obama, va deveni şi primul înalt oficial transgender ales în America.

UPDATE – Potrivit Fox News Decision Desk, democraţii vor păstra controlul în Camera Reprezentanţilor şi îşi vor creşte majoritatea cu 5 locuri. Aceasta va fi un sprijin important pentru Nancy Pelosi, preşedintele democrat al Camerei, care a promis că va modifica multe dintre punctele de pe agenda primului mandat al lui Trump, dacă el va pierde alegerile. 

UPDATE – Biden va câştiga în statul Connecticut (7 electori), potrivit previziunilor BBC. Începând cu anul 1992, candidaţii democraţi au câştigat în acest stat. Pe de altă parte, Dakota de Sud (3 electori) îl va alege pe Trump. Aici, republicanii au fost votaţi cu majoritate începând din anul 1968.

UPDATE – La ora României 04:00, democratul Joe Biden avea 73 dintre voturile electorilor, iar republicanul Donald Trump, 48, conform proiecţiilor CNN.

UPDATE – Donald Trump va câştiga statul Arkansas (6 electori), stat care a ales cu majoritate candidaţii republicani începând din anul 2000, scrie BBC.

UPDATE – CNN proiectează că Joe Biden va câştiga statul New York şi cei 29 de electori de aici. În urmă cu patru ani, Hillary Clinton s-a impus în statul de pe Coasta de Est, iar Donald Trump a câştigat alegerile generale. În plus, democratul se va impune şi în New Jersey (14 electori).

UPDATE – Secţiile de votare din Arizona, Colorado, Kansas, Louisiana, Michigan, Nebraska, New Mexico, New York, North Dakota, South Dakota, Texas, Wisconsin şi Wyoming au fost închise, de asemenea.

Sondajele arată că Arizona ar putea vota în majoritate cu Biden, însă democraţii au un interes şi mai mare în Texas (38 de electori).

UPDATE – Manifestaţie în faţa Casei Albe – Zeci de persoane s-au adunat marţi după-amiază în faţa Casei Albe, purtând diverse costume şi pancarte cu mesaje anti-Trump, relatează BBC.

O trupă cântă dintr-o rulotă piese go-go (subgen al funkului). Între cei care demonstrează se află şi un sud-coreean imitator al liderului nord-coreean Kim Jong-un, care a declarat că îl sprijină pe Trump, pentru că doar el poate să îi salveze ţara de puterea tot mai mare a Chinei.

Atmosfera din faţa Casei Albe este paşnică, însă numărul demonstranţilor şi al forţelor de ordine creşte, la fel şi tensiunea.

Aparent, poliţia a făcut deja o arestare în această seară.

Preşedintele în exerciţiu se află în Casa Albă, de unde urmăreşte rezultatele alegerilor.

UPDATE – Datele unui sondaj privind opţiunile alegătorilor din Florida arată o scădere mare în sprijinul pentru democratul Joe Biden din partea latino-americanilor, în comparaţie cu alegerile din 2016. Puţin peste jumătate din comunitate îl susţine pe fostul vicepreşedinte, faţă de 62% care au optat pentru Clinton în 2016. Între timp, susţinerea pentru Donald Trump a crescut semnificativ, scrie CNN.

Alegătorii latino-americani şi-au schimbat opţinile şi în Georgia. În 2016, ei o alegeau pe Clinton cu 40%, acum, votează pentru Joe Biden în proporţie de 25%.

UPDATE – Conform estimărilor CNN, Donald Trump are momentan susţinerea a 37 de electori, iar Joe Biden, a 30 de electori, numărul minim necesar pentru câştigarea prezindenţialelor fiind 270.

UPDATE – Proiecţie CNN: Donald Trump câştigă Tennessee (11 electori), stat în care s-a impus şi la alegerile din urmă cu patru ani. AP a anunţat că preşedintele în funcţie se impune şi în Carolina de Sud (9 electori).

UPDATE – Liderul majorităţii din Senat, republicanul Mitch McConnell, a fost reales în Kentucky, în faţa democratei Amy McGrath.

UPDATE – Rezultatele din statul Nevada vor veni cu o întârziere de o oră, după ce un judecător districtual a decis extinderea perioadei în care peste 20 de secţii de vot din Districtul Clark vor rămâne deschise – până la ora locală 20.00 PT. Echipa de campanie a lui Trump a depus o solicitare în acest sens.

UPDATE – Proiecţie AP: Joe Biden a câştigat în statele Delaware, Rhode Island, New Jersey, Massachusetts, Maryland, Illinois şi Connecticut, în timp ce Donald Trump a câştigat în Oklahoma, Tennessee, Mississippi şi Alabama.

UPDATE – Joe Biden va câştiga votul în District of Columbia (3 electori) şi Massachusetts (11 electori), proiectează CNN. În urmă cu patru ani, candidatul democrat Hillary Clinton s-a impus în district, iar Trump a câştigat alegerile generale.

UPDATE – Secţiile de votare din alte 16 state americane – Alabama, Connecticut, Delaware, Florida, Illinois, Maine, Maryland, Massachusetts, Mississippi, Missouri, New Hampshire, New Jersey, Oklahoma, Pennsylvania, Rhode Island şi Tennessee – au fost închise, iar acestea reprezintă 238 de electori. 

Delaware (3 electori), statul reprezentat de Biden în Senat de trei decenii, îl va susţine cu siguranţă, spun analiştii. Trump va câştiga în Alabama, iar  Pennsylvania (20 de electori) este stat-cheie.

UPDATE – New York Times îi dă 95% şanse lui Trump să câştige Florida (29 de electori), stat-cheie unde numărătoarea voturilor a trecut de jumătate, iar rezultatele preliminare sunt foarte strânse.

UPDATE – Democratul Joe Biden a câştigat statul Virginia şi votul celor 13 electori de aici, a anunţat AP, în timp ce Trump s-a impus, pentru moment, în Virginia de Vest (5 electori).

UPDATE – Guvernatorul statului Pennsylvania, Tom Wolf, a cerut alegătorilor să „rămână calmi”, cu o oră înainte ca secţiile de votare să fie închise.

El a făcut apel, într-un mesaj video, la răbdare şi a spus că numărătoarea cantităţii „extraordinare” de buletine va dura mai mult decât de obicei. „Poate că nu vom afla rezultatul astăzi, dar încurajez ca toată lumea să inspire adânc şi să fie răbdătoare. Ce este cel mai important e să avem rezultate exacte, chiar dacă durează mai mult”.

UPDATE– Conform proiecţiilor AP, preşedintele Donald Trump a câştigat în Kentucky, iar democratul Joe Biden a câştigat în Vermont.

Trump obţine astfel votul a opt electori, iar Biden votul a trei.

UPDATE – Primele state americane în care au fost închise secţiile de vot au fost Indiana (11 electori) şi Kentucky (8 electori), urmate de Georgia (16 electori), Carolina de Sud (9 electori), Vermont (3 electori), Virginia (13 electori) şi Florida (29 de electori). Urmează Carolina de Nord şi Ohio.

Numărătoare voturilor a început. Potrivit proiecţiilor CNN, Trump a câştigat în Indiana voturile a 11 electori. din necesarul minim de 270.

Ultimele sondaje de opinie arată că această cursă este suficient de strânsă în statele cheie pentru a influenţa rezultatul în oricare direcţie, chiar dacă Biden îl devansează pe Trump în sondajele naţionale.

Unele dintre aceste state cheie nu încep să numere voturile anticipate decât după închiderea secţiilor de votare şi unele permit ca buletinele de vot care sosesc după ziua alegerilor să fie incluse atât timp cât sunt ştampilate până pe 3 noiembrie. Dacă cursa prezidenţială depinde de rezultatele acestor Statele Unite, America ar putea aştepta zile întregi.

1 COMENTARIU

  1. Sa te apuci sa pui Michigan, cu doar 0,1% avans Biden si Wisconsin, cu doar 0,6% avans Biden, in tolba democratului, mi se pare absolut ilogic si manipulativ. La fel Arizona, cand si-acolo se joaca in continuare, magarii de-ale presei mainstream, anti-trump 100%. Trump are sanse fara discutie, iar Biden si democratii se iluzioneaza, pentru ca iau de bune sondajele si predictiile schioape ale presei, cata vreme majoritatea presei si-a pierdut demult obiectivitatea, si a trecut cu arme si bagaje de partea democratilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here