Un proces în vederea unei destituiri a lui Donald Trump în Senatul Statelor Unite ar putea să aibă loc luna viitoare, în cazul în care Camera Reprezentanţilor aprobă, aşa cum se aşteaptă, inculparea, a confirmat miercuri liderul majorităţii republicane în Camera superioară Mitch McConnell, notează Reuters.

În cazul în care reprezentanţii adoptă capetele de inculpare a lui Trump de abuz de putere şi de obstrucţionare a Congresului, procesul în Senat va fi ”primul eveniment înscris pe ordinea de zi a Camerei superioare în ianuarie”, a anunţat Mitch McConnell.

Liderul republican nu a exclus, marţi, ca un asemena proces să fie scurt – fără să fie audiat vreun martor.

Democraţii au prezentat marţi cele două capete ale unei inculpări istorice a lui Donald Trump, care urmează să devină al patrulea preşedinte din istoria Statelor Unite vizat de o procedură de destituire.

Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată din ianuarie, urmează să se pronunţe săptămâna viitoare, în sesiune plenară, prin vot, asupra rechizitoriului.

Pentru ca procedura să conducă la destituirea lui Donald Trump, este necesar ca o majoritate calificată de două treimi să se pronunţe prin vot în favoarea destituirii miliardarului, un lucru puţin probabil în contextul în care niciun senator republican nu a anunţat că ar vota în favoarea destituirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here