Danemarca a fixat termenul în care va înceta extracţia de petrol şi gaze din Marea Nordului

Guvernul şi Parlamentul daneze au ajuns la un acord cu privire la încetarea explorării şi extracţiei de petrol şi gaze naturale în Marea Nordului – până în 2050 – şi în vederea anulării ulrimei serie de licenţe de explorare, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Această decizie s-a aflat în centrul unei importante dezbateri politice, după ce această ţară scandinavă şi-a stabilit anul trecut obiectivele în vederea uneia dintre cele mai ambiţioase reduceri a nivelului gazelor cu efect de seră din lume şi s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului în 2050.

”Vom pune de-acum capăt erei fosile”, a anunţat joi seara, într-un comunicat ministrul Mediului Dan Joergensen.

În iunie, un consilier independent al Guvernului recomanda Danemarcei să pună capăt programelor sale de explorare şi extracţie la Marea Nordului.

O menţinere a acestor operaţiuni ar afecta ambiţiile Danemarcei de pionier în lupta împotriva modificărilor climatice, avertiza el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here