Foto: INQUAM/George Călin

Camera Deputaților a adoptat joi proiectul de lege pentru amânarea alegerilor locale și pentru prelungirea mandatulului aleșilor locali până la finalul anului. Legea a fost modificată astfel încât data alegerilor locale să nu mai fie stabilită de Guvern, ci de Parlament. PNL a anunțat la finalul ședinței ca va contesta legea la CCR.

Modificarea legislativă a fost introdusă de PSD, UDMR, Pro România și ALDE. Actul normativ a fost adoptat cu 204 voturi ”pentru”, 105 de voturi ”împotrivă” și 7 abțineri.

Parlamentul trebuie să decidă data alegerilor, nu un guvern minoritar. Orban și săptămâna asta tot de alegeri vorbea. Facem alegeri când va fi sigur din punct de vedere sanitar”, a declarat liderul Pro România, Victor Ponta.

Când în România începea criza, PNL vorbea de candidați. Acum v-am luat o grijă. Stabilește Parlamentul data alegerilor”, a declarat și deputatul PSD, Daniel Suciu.

Și liderul UDMR, Kelemen Hunor este de părere că Parlamentul trebuie să stabilească data alegerilor locale.

Guvernul  așteaptă susținere  în parlament pentru toate inițiativele, acțiunile și deciziile sale , dar, în același timp,  respinge dialogul. Nu este corect modul în care procedează acest guvern, motiv pentru care nivelul nostru de încredere este în scădere. De aceea, este important ca Parlamentul să stabilească data alegerilor”, a declarat președintele UDMR.

PNL, prin liderul de grup, Florin Roman, a anunțat că va contesta la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here