- Pentru războiul cu Iranul, SUA au în teren trei grupuri de nave conduse de tot atâtea portavioane.
- Printre altele, există în zona relevantă și mai multe distrugătoare, fie atașate grupurilor de portavioane, fie de sine stătătoare.
- În total, numărul militarilor (inclusiv marinari) implicați de SUA, într-o formă sau alta, în conflictul din regiune, este de ordinul zecilor de mii.
- În plus, judecând după declarațiile publice, oricât de dezlânate or fi ele, ale președintelui Trump, domnia sa ar putea oricând să ordone câte un bombardament izolat sau o serie de bombardamente de oportunitate, în interiorul armistițiului existent.
- În fine, nu mai puțin semnificativ este și faptul că America nu a mai fost de 23 de ani nevoită să angajeze trei portavioane pe un singur front – ultima oară acest lucru întâmplându-se în timpul invaziei din Irak din 2003, în mandatul președintelui Bush Jr.
Acest rapid tur factual de orizont ilustrează, așadar, un lucru cât se poate de evident: SUA sunt în continuare angajate în război cu Iranul și chiar dacă de ceva vreme e pauză, luptele pot izbucni în orice moment. A afirmat-o și reiterat-o însuși Trump.
Iar luptele pot izbucni în orice moment întrucât:
- Negocierile de pace, oricum firave, s-au împotmolit.
- După două luni, administrația Trump nu și-a atins niciun obiectiv: nici schimbare de regim (doar o tranziție în interiorul regimului, de la aripa ușor mai moderată la aripa dură-dură); nici distrugerea relevantă a arsenalului balistic; nici distrugerea programului nuclear; nici protejarea corespunzătoare a aliaților SUA din Golf.
- Strâmtoarea Ormuz se află sub control iranian, ca atare tranzitul este blocat. Asta e o realitate nou-nouță, nu existase înainte de 28 februarie. Deci războiul lui Trump nu doar că nu a rezolvat ceea ce și-a propus, dar a și agravat starea de fapt antebelică.
- Iar la rândul lor, americanii au instituit propria blocadă, menită să sugrume exporturile iraniene de petrol. Blocada ce altceva înseamă decât stare de luptă și intervenții armate (forțele americane au și bombardat câteva nave rebele, au și descins pe punțile lor).
Acest al doilea tur rapid de orizont, nu mai puțin factual și el, e de natură să evidențieze același lucru ca primul: războiul SUA-Iran este o realitate, iar realitatea asta este încă departe de un orizont radical diferit – indiferent ce aberații ventilează Donald Trump.
Și, cu toate astea, la Washington, administrația Trump a decretat, vineri 30 aprilie, că ea consideră “încheiat” războiul cu Iranul.
Diagnosticul pus de Casa Albă nu a picat din senin: pe cât de nulă este ancorarea lui în realitatea de pe frontul militar, pe atât de strâns este el legat de realitatea frontului politic.
Căci până sâmbătă, 1 mai, Donald Trump ar fi trebuit să se prezinte în fața Congresului spre a solicita aprobarea aleșilor din legislativ pentru războiul său idiot și puternic nepopular în rândul populației.
În America, legea pe care Donald Trump o încalcă cu nonșalanță, inventând pur și simplu o stare inexistentă de pace, există de 53 de ani. Ea are în vedere limitarea puterilor președintelui de a-și angaja de capul lui țara într-un război și lasă în seama legiuitorului aprobarea continuării conflictului după 60 de zile sau, în anumite cazuri, după 90.
În acest moment, prin gestul șefului statului de a sfida voința americanilor de rând, ca și prin gestul său de a sfida competențele care-i revin Congresului, distanța dintre America lui Trump și Rusia lui Putin se mai estompează o dată. Cu precizarea că, în democrația de carton păstorită de Putin, dictatorul de la Kremlin și-a putut obține toate ștampilele necesare pe ordinul de război.
Din punctul ăsta de vedere, America încă rămâne o democrație autentică, deși tot mai slăbită, semnalul central în acest sens fiind tocmai acela că Trump nici măcar nu a îndrăznit să se înfățișeze în fața Congresului.
Căci în Congresul de la Washington, spre deosebire de Duma de la Moscova, votul este totuși unul real, iar aleșii care votează dau totuși socoteală în fața națiunii.
În actuala formulă a Congresului, Donald Trump beneficiază de majoritate.
Așadar, teoretic, ar fi trebuit să-i fie relativ simplu să obțină un vot favorabil (Partidul Republican a ajuns în buzunarul său).
Însă din punct de vedere practic, lucrurile sunt dramatic de nuanțate din cauza naturii speciale a anului 2026: este an electoral și au mai rămas doar șase luni până la alegerile pentru reîmprospătarea Congresului.
În aceste condiții, un vot favorabil dat de aleșii republicani devine o capcană și pentru ei, și pentru președinte. De ce? Pentru că războiul din Iran este profund nepopular în rândul americanilor de rând, efectele lui sunt demolatoare asupra puterii de cumpărare, iar în sondaje cota președintelui Trump este fără precedent de proastă.
Nu-i vorbă, Donald Trump și-ar fi sacrificat liniștit colegii de partid ce șed pe băncile Congresului, dacă asta nu ar însemna însă și faptul că odată ce ei o iau la vale, îl vor trage în mod natural și pe el după ei.
Prin urmare, Donald Trump a salvat situația așa cum știe el mai bine: mințind poporul; mințindu-l că războiul s-a încheiat; mințind, astfel, că nu mai există temei să se prezinte în fața reprezentanților aleși ai poporului.
Donald Trump a decis, din pix, că ăzboiul din Iran e gata, așa cum a mai decis, din același pix, și că:
- Alegerile din 2020 au fost furate – și nu au fost.
- Rușii nu s-au implicat în victoria sa din 2016 – dar s-au implicat.
- Va opri în 24 de ore războiul din Ucraina – și nu a făcut-o nici după aproape 12.000 de ore.
- Nu va începe și el conflicte externe – dar a făcut-o.
- Nu va începe un război nesfârșit – dar cel cu Iranul tocmai astfel se profilează a fi.
- A “obliterat” programul nuclear iranian, în iunie 2025 – dar nu a făcut-o.
- Tarifele vamale sunt legale – dar nu au fost.
- Nu a avut el treabă cu pedofilul Epstein – dar a avut.
- Consiliul pentru Pace este ceva istoric – dar nici pe de parte vorba de așa ceva. E rezultatul unei minți bolnave de putere și de dragoste de sine, o nucă fără miez (iar din nefericire, România președintelui Nicușor Dan și-a adus propriul aport la tentativa de legitimare internațională a respectivei glume proaste).
Declanșarea războiului din Iran a depins de un clovn aflat la Washington. Încheierea lui, însă, depinde de niște criminali aflați la Teheran.
Clovnul planetar – încurcat militar și înfundat politic.
