Până să afle dacă moțiunea de cenzură va trece sau nu de votul Parlamentului, PSD și AUR au deja primele motive de îngrijorare: din vina lor și doar a lor, leul s-a devalorizat la un nivel istoric, niciodată nefiind atât de slab în raport cu euro (5,1417 RON / 1 EUR – și ăsta e doar oficialul).
Și, vorba aia, România chiar nu fusese până acum scutită de crize politice de proporții. Este simptomatic faptul că la o asemenea cădere în gol a monedei naționale nu am mai asistat nici măcar în vremea suspendărilor lui Băsescu, nici a asaltului la statul de drept din epoca PSD-Dragnea și nici măcar anul trecut, în contextul anulării alegerilor prezidențiale, pe fondul ascensiunii pilotate de Moscova a pro-rusului și extremistului Călin Georgescu.
Așa cum au dovedit-o de atâtea ori în momentele extraordinar de critice, românii nu sunt nici atât de naivi, nici atât de orbi, nici atât de surzi, nici atât de uituci și nici atât de insensibili la realitatea obiectivă pe cât se pare că îi (des)consideră zilele astea Sorin Grindeanu, George Simion și sulfurosul ecosistem de grupuri de interese care mizează pe haosul declanșat de cei doi și de partidele lor.
“Piețele au spus ce au avut de spus”, a constatat, joi, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, comentând evoluția leului.
Și, ar mai putea fi adăugat aici, puține sunt acele dimensiuni ale economiei reale de care românii de rând se simt atât de atașați, precum este cursul de schimb al monedei naționale. Tocmai de aceea, este de așteptat ca eticheta de piromani ai cursului de schimb și, în esență, ai buzunarelor fiecăruia dintre noi să rămână vreme îndelungată lipită de blazonul binomului PSD-AUR.
Totodată, faptul că doar simpla depunere a moțiunii de cenzură a avut genul acesta de impact asupra percepției generale și asupra costului vieții deschide, pentru PSD și AUR, un orizont de vești proaste în serie, nicidecum un orizont redus la o singură și izolată veste proastă, precum scumpirea-record a banilor.
Căci dacă ziua de marți va duce totuși la căderea Guvernului Bolojan, dimensiunile crizei politice doar vor crește. În mod natural, într-un asemenea siaj vor prolifera și condițiile ce pot facilita amplificarea impactului pe care o criză politică aflată în expansiune îl va avea asupra economiei, deci inclusiv asupra cursului leu-euro. Iar pentru a ține relativ în frâu evoluția cursului, banca națională probabil va avea de topit o grămadă de lei din rezervă.
Dar partidele nu sunt noțiuni abstracte, ci realmente încarnate – căci sunt formate din oameni, iar acei oameni au mereu socoteala lor de dat pentru acțiunile lor individuale, chiar dacă fac acele acțiuni sub egida formațiunii în care sunt membri.
Prin urmare, parlamentarii PSD și parlamentarii AUR și-ar face un bine în primul rând lor din a se comporta la votul moțiunii acordând o atenție sporită unui context mai larg decât cel de partid.
Pentru aleșii din grupurile parlamentare mai mici, riscurile politice personale ce pot deriva din ralierea, marți, la operațiunea PSD-AUR devin inevitabil mai mari – căci, votând căderea Guvernului Bolojan, se vor expune oprobriului unei părți însemnate din societate din cauza efectelor toxice în cascadă ce vor urma, fără însă a și beneficia de umbrela de protecție, cât de firavă o fi ea, de care se bucură colegii parlamentari care sunt membri PSD și AUR. Și nici nu e garantat că se vor putea bucura nespus în materie de beneficii conexe de acces la bunătățile puterii. Coada formată din oportuniști de calibru e mare, iar ei sunt totuși “mici”.
Criza politică din România și costurile ei economice deja palpabile nu vor putea fi aplanate decât într-un singur mod: necomplicând-o și mai mult; deci prin refuzul principial al celor ce au în mână votul de a fi complicii second-hand la alimentarea crizei, cu ocazia votului de marți.
Raționamentul acesta este, până la urmă, unul de bun simț, este lipsit de culoare politică și, aspect ușor de constat, are un bogat fundament factual.
Desigur, nu ar fi stricat ca președintele României să își fi asumat rolul cuvenit în transmiterea unor semnale demne de mizele momentului, demne de spiritul în care a câștigat voturile care l-au propulsat la Cotroceni, în fine, demne de funcția pe care o deține – o funcție semnificativ mai bogată în putere și în semnificație decât aceea a unui birou ordinar de mediator.
Dar poate că însuși faptul că un vremelnic șef al statului și-a înțeles menirea și rolul în cel mai restrictiv mod cu putință, ar fi un motiv în plus de automobilizare în rândul vectorilor relevanți minimum de lucizi – din societate, în general, iar la momentul votării moțiunii, din spectrul parlamentar al politicii, în particular.
România este o țară prea complexă și merită mult mai mult de la viață pentru ca viitorul ei să fie definit brutal de iresponsabilitatea a două partide, de oportunismul sălbatic al câtorva din afara lor, de amatorismul sau poate de cinismul unui președinte.
România este, totodată, o țară prea complexă pentru a depinde la modul absolut de supraviețuirea în funcție a unei singure persoane, în speță premierul ei în exercițiu, chiar dacă îl cheamă Ilie Bolojan.
Dar de data asta, având în vedere contextul intern și extern, problema se pune în următorii termeni: căderea lui Ilie Bolojan nu va echivala cu o banală înlăturare din funcție a unui prim-ministru, ci cu o deraiere politică costisitoare economic, cu un semnal destabilizator pentru finanțatorii externi și cu o victorie a celor mai de joasă speță factori anti-reforme.
Ilie Bolojan nu este nici Mesia, nici Salvatorul, nici panaceul pentru bolile României.
Dar s-a impus ca o rotiță suficient de importantă în mecanismul actual al funcționării politico-economice a țării, pentru ca, pe de o parte, inamicii dezvoltării să o trimită la fier vechi, iar cei ce vor dezvoltare să facă ceea ce pot pentru a o menține la locul său.
Personal, ca om politic, Ilie Bolojan va avea de câștigat indiferent de rezultatul votului de la moțiunea de cenzură. Poate că demiterea îl va ajuta chiar mai mult, pe termen mediu și lung, oferindu-i șansa de a capitaliza fără a se mai și uza.
Dar pentru România – de la omul de rând și chiar până la mulți dintre parlamentari – evacuarea prematură a lui Bolojan și totodată făcută în spiritul unei terapii de șoc, din punct de vedere politic, va deschide o Cutie a Pandorei ai cărei balauri ne vor îmbrățișa corespunzător.
