„Ciudați”, așa i-a descris recent Leonid Volkov – mâna dreaptă a liderului opoziției încarcerat Alexei Navalnîi – pe activiștii care cer decolonizarea Rusiei. Descrierea sa a venit ca răspuns la comentariile similare ale președintelui Vladimir Putin, în care acesta i-a atacat, de asemenea, pe cei care doresc o mai mare autonomie pentru republicile naționale ale Rusiei, scrie activista Marika Semenenko în The Moscow Times.
<< Este remarcabil cum Putin și un reprezentant al principalului său adversar politic – Navalnîi – pot fi de acord. Ambii nu au decât dispreț pentru activiștii decoloniali. În timp ce Putin prezintă mișcarea ca pe un complot orchestrat de serviciile secrete occidentale și blufează cu privire la presupusa unitate a poporului rus, Volkov îi depreciază pe activiștii decoloniali ca pe o bătaie de joc, sugerând că aspirațiile lor de independență nu fac decât să încurajeze retorica regimului cu privire la faptul că Occidentul ar urmări dezmembrarea Rusiei.
În calitate de cea mai proeminentă forță de opoziție din Rusia, care aspiră să reprezinte întreaga națiune, susținătorii lui Navalnîi adoră să repete teza că războiul din Ucraina este „războiul lui Putin” și că poporul rus este victima acestuia. Maria Pevcih, președinta consiliului de administrație al Fundației Anticorupție (FBK) a lui Navalnîi, a echivalat chiar autoritarismul regimului cu abuzul domestic. Totuși, conform acestei logici, Volkov și unii dintre susținătorii lui Navalnîi se fac vinovați de blamarea victimelor atunci când îi acuză pe activiștii minorităților etnice că au provocat mânia regimului.
În realitate, Volkov a exprimat o opinie care este comună în cadrul opoziției liberale din Rusia, care nu ia în serios mișcarea de decolonizare și o depreciază prin insulte. Adevărul este că liberalii care se opun lui Putin continuă să susțină hegemonia Moscovei asupra etnicilor non-ruși din republicile naționale.
Susținând că un viitor pozitiv pentru Rusia poate fi obținut prin simpla înlăturare a lui Putin, opoziția liberală trece cu vederea fundamentul imperial-colonial al statului rus. În timp ce magnatul și criticul lui Putin, Mihail Hodorkovski, de exemplu, pretinde că susține federalizarea reală (mai degrabă decât fictivă) a Rusiei, el a declarat, de asemenea, că ar lupta pentru a împiedica republicile din Caucazul de Nord să își dorească independența.
Desigur, este naiv să credem că orice stat, democratic sau autoritar, ar permite secesiunea teritoriilor sale. Totuși, acest lucru nu înseamnă că minorităților etnice din Rusia ar trebui să li se interzică să abordeze subiectul sau să ceară o reprezentare reală.
În loc să integreze vocile activiștilor minorităților etnice în agenda lor mai largă, opoziția liberală, relativ mai bine dotată cu resurse, le devalorizează, le ridiculizează și le jignește. Procedând astfel, ei demonstrează o incapacitate clară de a abandona gândirea imperială. Cum poate, atunci, această opoziție să construiască o Rusie mai bună?
Cred că fundația colonială a Rusiei este una dintre problemele fundamentale ale țării, la fel precum corupția împotriva căreia luptă FBK. Cu toate acestea, în cadrul opoziției principale, apelurile pentru ca o viitoare Rusie să renunțe la imperialismul său se izbesc de cele mai multe ori de urechi surde. Firește, nu vreau ca opoziția să vorbească doar despre esența imperial-colonială a statului rus. Dar o varietate de opinii este necesară în orice mișcare de opoziție. Iar în prezent nu există lideri ai opoziției care să lupte cu adevărat pentru cauza anti-imperială.
Deși există într-adevăr un număr de activiști ai minorităților etnice, figurile consacrate din opoziție nu numai că îi devalorizează pe acești activiști, dar îi dau drept „radicali”. Este fundamental greșit să se echivaleze inițiativele decoloniale cu radicalismul. La fel ca și în cazul spectrului de opinii din cadrul opoziției liberale tradiționale, activiștii minorităților etnice au, de asemenea, opinii diverse cu privire la subiectul independenței.
Refuzul de a le permite activiștilor minorităților etnice să se exprime dezvăluie de fapt multe despre opoziția liberală din Rusia și despre lipsa de dorință a acesteia de a crea legături. Nu vorbim despre unificare, unde un lider îl înlocuiește pe Putin și ne conduce pe toți, ci despre capacitatea de a forma relații orizontale printr-un dialog între egali. Așa cum stau lucrurile, regimul suprimă opoziția și, la rândul său, opoziția îi suprimă pe activiștii decoloniali.
Având în vedere că Rusia duce un război colonial în Ucraina, este de înțeles că mișcarea decolonială rusă a devenit mai proeminentă de când a început invazia la scară largă. Dar Putin se teme de activiștii decoloniali deoarece mișcarea respinge vechea narațiune pe care se bazează statalitatea rusă. Toată lumea din Rusia, de la președinte până la profesorii din școlile primare, repetă mantra învechită conform căreia Rusia nu a colonizat niciodată pe nimeni, ci a încorporat noi populații în Rusia doar la cererea acestor populații indigene – un mit care ascunde utilizarea unei violențe de stat considerabile. Activiștii minorităților etnice sunt printre puținii care încearcă să rupă această cortină de înșelăciune. Moscovia, Imperiul Rus, apoi Uniunea Sovietică – în toate formele sale, statul rus a purtat războaie coloniale, supunând sub jugul său popoarele indigene din Caucaz, Asia Centrală, Siberia, Arctica și țările din Europa de Est. Rusia modernă încearcă să facă același lucru.
Opoziția liberală se teme de astfel de conversații, deoarece acestea pun la îndoială viziunile tradiționale despre cum ar trebui să arate o viitoare Rusie. Și își bate joc de încercările activiștilor (care nu întotdeauna reușesc) de a discuta chestiuni cruciale ale propriei lor subiectivități. Ceea ce liberalii fac ei înșiși, și anume să critice regimul din propria lor perspectivă, este interzis pentru activiștii minorităților etnice.
Ekaterina Kotrikadze – o jurnalistă a popularului post de presă liberal TV Rain – a descris recent pentru telespectatorii săi Forumul Națiunilor Libere din Post-Rusia, un eveniment organizat de activiștii care susțin decolonizarea Rusiei, și s-a plâns că activiștii minorităților etnice stau în Europa și pretind că știu ce vor oamenii din regiunile Rusiei. Cu toate acestea, opoziția tradițională nu este diferită. Și membrii ei trăiesc în exil. Motivul este că aproape toți cei care au criticat regimul rus au părăsit țara sau sunt în închisoare.
Bineînțeles, dezintegrarea imperiului rus modern este o perspectivă periculoasă – ar putea duce la multe violențe. Spre deosebire de imperiile coloniale clasice, cum ar fi Marea Britanie sau Franța, oceanele nu au separat niciodată Rusia de coloniile sale. Prăbușirea acestui imperiu, ca și în cazul prăbușirii Uniunii Sovietice, ar implica probabil o pierdere de teritoriu sau o restructurare în care unor regiuni li s-ar permite să acționeze cu o mai mare autonomie. Există multe posibilități pentru modul în care ar putea arăta acest lucru în realitate – dar cel mai important lucru în acest moment este să ne angajăm într-o discuție. Activiștii minorităților etnice, sătui să fie ignorați și marginalizați de opoziția tradițională, au adoptat motto-ul „Nimic despre noi fără noi”.
Miezul problemei este cum dorim ca regiunile să obțină emanciparea: prin violență sau prin dialog. Și este ciudat că opoziția liberală, care aspiră să conducă o Rusie post-Putin, nu reușește să înțeleagă acest lucru.
Dacă minoritățile etnice ale Rusiei au deja un sentiment de identitate proprie, atunci, dacă li se dă impulsul adecvat, ele vor învinge. Aceasta este calea pe care Ucraina a urmat-o pentru a deveni națiunea liberă și suverană care este astăzi. Ucraina a ținut piept ambițiilor expansioniste ale Rusiei și a arătat că Rusia este un imperiu care nu se poate împăca cu faptul că epoca imperiilor a trecut. >>
