Cu mai puțin de trei ani în urmă, liderul Australiei spunea că țara sa nu trebuie să aleagă între SUA și China. Un acord în privința dotării cu submarin nuclear arată că multe s-au schimbat de atunci, notează The New York Times.
<< Când Scott Morrison a devenit prim-ministrul Australiei în urmă cu trei ani, el a insistat că țara sa va putea menține legături strânse cu China, cel mai mare partener comercial, în timp ce lucrează cu Statele Unite, principalul aliat în materie de securitate.
„Australia nu trebuie să aleagă”, afirma el, într-unul din primele sale discursuri de politică externă.
Joi, Australia a ales efectiv. După ani de deteriorare puternică a relațiilor cu Beijingul, Australia a anunțat un nou acord de apărare prin care Statele Unite și Marea Britanie o vor ajuta să desfășoare submarine cu propulsie nucleară, un progres major în ceea ce privește capacitatea militară australiană.
Odată cu acest demers privind achiziționarea armament greu și tehnologie top-secret, Australia s-a asociat cu Statele Unite pentru generațiile următoare – un „parteneriat pentru totdeauna”, în cuvintele dlui Morrison. Acordul va deschide calea către legături militare mai profunde și așteptări mai mari ca Australia să se implice în orice conflict militar cu Beijingul.
Este un mare pariu strategic pe care-l face, acela că America va prevala în competiția sa de mare putere cu China și că va continua să fie o forță dominantă și stabilizatoare în Pacific, chiar dacă pentru asta costurile cresc.
„Este într-adevăr un moment important – un moment definitoriu pentru Australia și felul în care își gândește viitorul în regiunea indo-pacificică”, a declara Richard Maude, fost oficial de securitate australian, în prezent senior fellow la Asia Society Policy Institute.
„Este semnul unor preocupări destul de clare acum, în guvernul Morrison, cu privire la deteriorarea mediului de securitate din regiune, cu privire la consolidarea militară a Chinei și la disponibilitatea Chinei de a folosi puterea coercitivă pentru a-și urmări interesele naționale”, afirmă acesta.
În mod clar, Statele Unite au făcut, de asemenea, o alegere: faptul că nevoia unei alianțe ferme pentru a contracara Beijingul este atât de urgentă încât să lase de o parte rezervele de lung parcurs cu privire la partajarea tehnologiei nucleare sensibile. Australia va deveni abia a doua țară – după Marea Britanie, în 1958 – căreia i se va oferi acces la tehnologia submarină americană, care permite furișarea pe distanțe mai mari.
Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, a declarat, în cadrul unei sesiuni periodice de informare, la Beijing că acordul submarin „va afecta grav pacea și stabilitatea regională, va exacerba o cursă a înarmărilor și va afecta eforturile internaționale de neproliferare nucleară”, potrivit unei transcrieri remise de minister.
„Aceasta este o conduită absolut iresponsabilă”, a declarat domnul Zhao.
Pentru Statele Unite, decizia de a consolida un aliat apropiat din Asia-Pacific reprezintă o escaladare tangibilă a eforturilor sale de a răspunde ascensiunii militare rapide a Chinei. Departamentul Apărării a arătat, în cel mai recent raport al său către Congres, că China are acum cea mai mare flotă din lume, măsurată în număr de nave, după ce a construit o flotă de aproximativ 350 de nave până în 2019, inclusiv o duzină de submarine nucleare.
Prin comparație, marina SUA are în jur de 293 de nave. În timp ce navele americane tind să fie mai mari, China este, de asemenea, în urmă la portavioane, dar depășește Statele Unite cu nave mai mici și agile.
Concomitent, China a mutat agresiv în direcția a asigurării de locații pentru avanposturi și rachete, consolidându-și prezența pe insulele pe care le-a construit în Marea Chinei de Sud. Analiștii de securitate consideră că Australia ar putea folosi submarine cu propulsie nucleară pentru a patrula pe căile de transport importante de acolo, în apele revendicate și de Vietnam, Filipine și Malaezia. Alegerea tipului de navă, arată aceștia, trimite un mesaj inconfundabil.
„Nimic nu este mai provocator pentru China decât chestiile nucleare și cele submarine”, a afirmat Oriana Skylar Mastro, fellow la Freeman Spogli Institute for International Studies al Universității Stanford și la American Enterprise Institute. „China este atât de slabă în războiul anti-submarin în comparație cu alte capacități.”
„Pentru mine”, afirmă doamna Mastro, un vizitator obișnuit în Australia, „sugerează că Australia este dispusă să-și asume riscuri reale în relația sa, pentru a rezista Chinei”.
Oficialii americani și australieni, care încearcă să înlăture îngrijorările legate de proliferare, au subliniat că submarinele erau alimentate cu energie nucleară, dar nu aveau nimic de-a face cu armele nucleare. Promisiunea a opt nave americane a coincis cu anularea de către Australia a unui contract pentru 12 submarine convenționale proiectate de francezi, care a fost întârziat și a depășit bugetul. Oficialii francezi au reacționat furios, numind abandonarea acordului o trădare a încrederii.
Vorbind joi, dl Morrison a declarat că alianța de securitate consolidată cu Statele Unite și Marea Britanie, care va include colaborări privind inteligența artificială și alte tehnologii emergente, reflectă nevoile unei dinamici mai periculoase în regiunea Asia-Pacific.
„Mediul relativ benign de care ne-am bucurat timp de mai multe decenii în regiunea noastră a rămas în spatele nostru”, a afirmat acesta, fără a menționa direct China. „Am intrat într-o nouă eră, cu noi provocări pentru Australia și partenerii noștri”.
Unii analiști de securitate au susținut că recentele represalii ale Chinei împotriva Australiei pe zona tare – reducerea importurilor de cărbune, vin, carne de vită, homari și orz, împreună cu reținerea a cel puțin doi cetățeni australieni de origine chineză – par să fi împins Australia în direcția americanilor. Drept răspuns, China poate extinde campania de sancțiuni economice. Australia pare să fi calculat că Beijingul este puțin interesat de îmbunătățirea relațiilor.
„Cred că teama de a face acest lucru ar fi fost mult mai palpabilă acum trei sau patru ani, poate chiar acum doi ani”, spune Euan Graham, analist de securitate pe Asia-Pacific la International Institute for Strategic Studies, din Singapore. „Dar, odată ce relația se reduce șa pedepse și aruncarea de insulte, sincer, atunci asta e inclusă-n preț. China este supărată tot timpul”.
O întrebare care se apropie, potrivit criticilor încrederii statornice a Australiei în Statele Unite, este dacă Washingtonul va fi la înălțime. De când președintele Barack Obama a anunțat un „pivot către Asia”, vorbind în fața Parlamentului Australiei, în 2011, aliații americani așteptau o schimbare decisivă în resurse și atenție. În cea mai mare parte, au fost dezamăgiți.
Dr. Graham susține că acordul privind submarinele va atenua o parte din acea critică. Pentru alți aliați, precum Japonia și Coreea de Sud, acesta afirmă că „răspunde la întrebarea dacă SUA încă se mai implică în rețeaua sa de alianțe din această parte a lumii”.
Cu toate acestea, acordul nu a șters toate îndoielile cu privire la angajamentul Americii de a contracara China și de a-și apăra rolul de putere dominantă într-o regiune complexă, departe de Washington și mult mai aproape de Beijing.
Sam Roggeveen, directorul programului internațional de securitate la Lowy Institute, un centru de cercetare din Sydney, a declarat că, pe termen lung, Statele Unite ar putea decide că competiția cu China este prea costisitoare, forțând un anumit grad de partajare a puterii și o reducere a influenței. „În istoria proprie, SUA nu s-au confruntat niciodată cu o mare putere de mărimea Chinei. Nu au avut de-a face niciodată cu un asemenea challenger”.
Un risc alternativ este ca demersul american împotriva Chinei să se transforme într-un conflict pe care Australia, datorită parteneriatului său consolidat, nu îl poate evita. Cele două superputeri au cunoscut tensiuni adânci asupra Taiwanului, insula autoguvernată pe care Beijingul o pretinde ca teritoriu chinez. Statele Unite afirmă că utilizarea forței pentru a determina soarta Taiwanului ar fi o „serioasă îngrijorare”, lăsând deschisă posibilitatea intervenției militare.
„Pe măsură ce rivalitatea SUA-China se intensifică, Statele Unite se vor aștepta ca Australia să facă mai multe”, a declarat Hugh White, analist în domeniul apărării la Australian National University și fost responsabil militar.
„Dacă SUA permit Australiei să aibă acces la tehnologia sa nucleară”, adăugă el, aceasta „se datorează faptului că SUA se așteaptă ca Australia să își desfășoare forțele într-un potențial război cu China”.
Deocamdată, guvernul australian pare să vadă chiar și acest lucru ca pe un risc pe care ar trebui să și-l. James Curran, istoric al relațiilor externe australiene, la Universitatea din Sydney, a numit decizia de a dubla Statele Unite drept „cel mai mare joc strategic din istoria Australiei”. „Australia pariază cu casa”, afirmă expertul, „ca SUA să își mențină hotărârea și voința”. >>
Trezirea la realitate pentru UE și Franța
Noul pact strategic al președintelui SUA Joe Biden cu Australia și Marea Britanie nu numai că a torpilat un acord francez de miliarde de dolari pentru a vinde submarine către Canberra, ci pentru UE și Franța a venit și ca un nou apel, brutal, de trezire cu privire la influența lor în declin, în lumea post -Război Rece, notează și Financial Times.
<< Acordul anunțat a venit într-un moment extrem de incomod pentru UE, care joi și-a anunțat oficial propria strategie indo-pacifică, cu accent deosebit pe colaborarea cu partenerii regionali, în interesul securității și apărării.
Decizia Australiei, de a renunța la Franța în favoarea SUA și a Regatului Unit, vine după eșecul Americii de a-și consulta aliații europeni cu privire la planul său de retragere din Afganistan.
Evenimentele de la Kabul, inclusiv grăbirea evacuării afganilor care ajutaseră Vestul, au declanșat o dezbatere cu privire la capacitatea UE de a se proiecta ca o putere de apărare independentă, ca și privind eșecul SUA de a-și menține informați aliații NATO despre acțiunile sale militare.
Acordul cu submarinele a fost anunțat la doar câteva ore după ce Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, făcuse din apărare o parte esențială a discursului său anual adresat parlamentarilor blocului. În discursul său de miercuri, von der Leyen a subliniat necesitatea de a se concentra pe „parteneriatul comun” și „ecosistemul european de apărare”, inclusiv sprijinul pentru producătorii de apărare din UE.
La Bruxelles, consecințele acordului submarin au umbrit anunțul făcut de către Josep Borrell, șeful brațului diplomatic și de securitate al blocului, cu privire la noua sa strategie de a proiecta mai multă putere în Indo-Pacific.
„Nu eram conștient . . . nu am fost implicați”, a spus Borrell despre parteneriatul SUA-Marea Britanie-Australia. „Și presupun că un acord de o asemenea natură nu a fost făcut peste noapte.”
El a insistat că nu va slăbi relația UE cu Australia, dar a precizat că Europa trebuie să lucreze mai mult la construirea propriilor capacități de apărare autonome.
„Înțeleg cât de dezamăgit va fi guvernul francez”, a adăugat el. „Noi, europenii, trebuie să privim la autonomia pe care trebuie să ne străduim să o avem. . . este un mod de a-i trezi pe europeni și de a spune: uite, că trebuie să iei inițiativa”.
O parte majoră a noii strategii UE a promis „desfășurarea navelor îmbunătățite de către statele membre ale UE pentru a ajuta la protejarea liniilor maritime de comunicații și a libertății de navigație în Indo-Pacific, sporind în același timp capacitatea partenerilor Indo-Pacific de a asigura securitatea maritimă”.
Un înalt oficial al unui stat membru UE a declarat, pentru Financial Times, că furorile făcute sunt emblematice pentru lipsa amprentei apărării a Bruxelles-ului. „A fost o surpriză completă pentru ei și, desigur, este jenant”, afirmă oficialul, numindu-l „un alt exemplu al modului în care Europa poate că este bogată, dar nu este puternică”.
Franța, a cărei companie, Naval Group, semnase acum doi ani un acord cu Australia pentru livrarea unei flote submarine, în valore de 50 miliarde de dolari australieni (37 miliarde dolari americani), a fost în mod aparte lăsată mască de anunțul-surpriză, având în vedere cooperarea militară strânsă cu fiecare dintre cele trei națiuni din noul pact și propriile ambiții în regiunea indo-Pacifică.
Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de externe, a descris decizia „cu adevărat o lovitură în spate”.
„Am construit o relație de încredere cu Australia și această încredere a fost trădată”, a declarat el, pentru France Info.
Le Drian și Florence Parly, ministrul francez al apărării, au acuzat SUA că exclud „un aliat și partener european dintr-un parteneriat structurant cu Australia, într-un moment în care ne confruntăm cu provocări fără precedent în regiunea Indo-Pacificică”.
Franța, cu teritorii din Pacific, inclusiv Noua Caledonie și insulele polineziene, răspândite pe o vastă zonă a oceanului, a subliniat, de asemenea, că a fost „singura națiune europeană prezentă în Indo-Pacific, cu aproape 2 milioane de cetățeni și peste 7.000 de membri ai forțele sale armate”.
Le Drian și Parly au declarat că noul pact nu face decât să „întăreească nevoia de a ridica cu voce tare și clar problema autonomiei strategice europene” – o problemă adusă în discuție, în mod repetat, de către președintele Emmanuel Macron, de când a fost ales, în 2017.
François Heisbourg, consilier special al Fondation pour la Recherche Stratégique, a declarat că paradoxul este că dialogul strategic de lungă durată al Franței cu Australia este de fapt „un exemplu excelent de ceea ce francezii înțeleg prin autonomie strategică”.
Pericolul este acum că Franța, în ciuda asigurărilor din partea lui Biden și a Regatului Unit cu privire la importanța continuă a Franței ca aliat, va reacționa cu furie la un acord care face ca grupul Five Eyes să arate și mai mult ca un parteneriat strategic exclusiv al Anglosferei.
„Acest lucru va alimenta narațiunea Brexit”, afirmă Heisbourg.
>>
