De ce unii experți cred că economia Chinei nu va mai depăși niciodată economia SUA

Sursa: Xinhua

<< China fusese cândva, cu secole în urmă, cea mai mare economie din lume. Mulți analiști se așteaptă ca aceasta să-și recapete poziția la timpul cuvenit. Însă o serie de dificultăți cu care se confruntă gigantul asiatic, unele dintre ele auto-provocate, vor amâna ziua în care va depăși America, pentru a reveni în „pole position”. Un număr tot mai mare de economiști consideră că s-ar putea ca acea zi s-ar putea să nu vină niciodată >>, notează The Economist

<< Populația Chinei este de peste patru ori mai mare decât cea a Americii. Prin urmare, economia sa ar putea să o depășească pe Americii, în anvergură, cu mult înainte de a o egala ca sofisticare. Pentru ca PIB-ul său total să devină cel mai mare din lume, este nevoie ca PIB-ul său per persoană să atingă doar un sfert din cel al Americii. Într-o oarecare măsură, China a reușit deja această modestă performanță. PIB-ul său l-a depășit pe cel al Americii, în 2016, când a fost convertit în dolari la „paritatea puterii de cumpărare”, o metodă care încearcă să calculeze bunurile și serviciile din fiecare țară folosind aceleași prețuri internaționale.

Dar PIB-ul Chinei rămâne cu mult în urma celui al Americii atunci când este convertit în dolari, folosind așadar mai cunoscutele cursuri de schimb care predomină pe piețele valutare. A ajuns la 17,7 trilioane de dolari în 2021, comparativ cu 23 de trilioane de dolari cât e cel al Americii. Creșterea Chinei a fost împiedicată de politica sa Zero-Covid (care răspunde la fiecare focar de virus cu izolări severe), precum și de o scădere bruscă a prețului proprietății, de întreprinderile de stat nereformate și de un război tehnologic continuu cu America. Reglementarea agresivă de către guvern a sectoarelor anterior în plină expansiune, cum ar fi tehnologia și educația, a deprimat, de asemenea, situația. Economia Chinei s-a extins cu un impresionant 8,1% în 2021, dar va fi norocoasă să crească chiar și cu 3% în acest an.

Pe termen lung, îmbătrânirea populației Chinei va însemna dificultăți suplimentare. Forța de muncă ar putea scădea cu 15% în următorii 15 ani, potrivit unor estimări. Capital Economics, o companie de consultanță, crede că PIB-ul Chinei s-ar putea apropia de cel al Americii sau chiar l-ar putea depăși până la mijlocul anilor 2030, pentru a rămâne din nou în urmă, pe măsură ce se afirmă declinul demografic.

Una dintre cele mai grele și mai neglijate întrebări din această dezbatere este ce se va întâmpla cu cursul de schimb dintre cele două țări și cu prețurile din interiorul acestora. Bunurile și serviciile din China sunt încă substanțial mai ieftine, în medie, decât în ​​America. Dacă China continuă să reducă decalajul de productivitate față de America, prețurile sale ar trebui concureze, fie printr-o monedă mai puternică, fie printr-o inflație mai rapidă. Aceste mișcări pot face o mare diferență. Goldman Sachs, de exemplu, prezice că PIB-ul Chinei va depăși 38 de miliarde de dolari în 2031, la prețurile și cursurile de schimb existente în acel an. Acesta ar fi mai mult decât dublul totalului actual și suficient pentru a deveni cea mai mare economie din lume. Dar nu toată această creștere va proveni din creșterea economică. O mare parte va proveni și din prețuri mai mari și aprecierea monedei. Potrivit prognozei, PIB-ul Chinei va fi cu aproximativ 47% mai mare în termeni reali, în 2031, decât era cu zece ani mai devreme (o rată medie de creștere de mai puțin de 4% pe an). Prețurile sale vor fi cu aproximativ 30% mai mari, iar cursul său de schimb va fi cu aproape 13% mai puternic. Combinația acestor trei factori, mai degrabă decât creșterea, va determina dacă China va deveni vreodată campionul economic incontestabil la categoria grea. >>

Casa ca pușcărie. Cum s-a umflat industria arestului la domiciliu, în China lui Xi Jinping

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here