De la o pandemie la sora sa geamănă. De ce a crescut mult riscul răspândirii gripei în această iarnă

Sursa: Pixabay

Pe măsură ce emisfera nordică se intră în a doua sa bătălie de iarnă cu Covid-19, apare riscul unei ascensiuni a cazurilor de gripă, susține epidemiologul Dame Anne Johnson, în podcastul de știință și tehnologie al revistei britanice The Economist.

Expertul explică totodată cum se poate evita o dublă pandemie. Asta, în condițiile în care sezonul rece 2021-2022 nu va mai semăna prea mult cu cel din 2020-2021.

În general, în ciuda existenței vaccinurilor, gripa sezonieră se manifesta puternic an de an, făcând între 300.000 și 600.000 de victime anual. În primul sezon rece sub imperiul Covid-19, virusul gripal a cunoscut o prăbușire dramatică peste tot în lume. De ce? Grație restricțiilor impuse de state, în vederea limitării Sars-CoV-2, într-o perioadă când nu existau încă vaccinurile anti-Covid, iar unicul zid de apărare al lumii era format din setul binecunoscut: lockdown, mască, distanțare socială, igienă.

Acum, că vaccinurile există și au făcut posibile relaxări semnificative în viața de zi cu zi, podcastul The Economist notează că anul acesta, pe fondul unei activități umane în ascensiune și care atinge două treimi din nivelul său pre-pandemic, lucrurile se schimbă: circulația virusurilor, inclusiv a celui gripal, va fi și ea pe măsura circulației oamenilor și mărfurilor.

În plus, una dintre întrebările care se ridică în acest sezon este legată de eficiența vaccinurilor anti-gripale, având în vedere particularitatea lor: sunt produse pe baza informațiilor despre tulpinile care au circulat în sezonul anterior. Cum, de data asta, sezonul anterior este tocmai cel în care virusul gripal a avut un puternic recul în emisfera nordică,  în ce măsură știu producătorii pentru ce tulpini trebuie să se pregătească? Epidemiologul Dame Anne Johnson susține că experții din emisfera nordică se consultă cu cei din emisfera sudică, pentru a afla răspunsul și a găsi soluții rezonabile. Da, admite specialista, „va fi o provocare mai mare anul acesta”.

Pe e altă parte, cum  declinul sănătății mintale a fost una dintre consecințele neprevăzute ale crizei coronavirusului, un alt expert consultat de către The Economist, neurologul Wendy Suzuki, ne sfătuiește cum să transformăm anxietatea de zi cu zi într-o emoție pozitivă.

Discuția pe larg, în podcastul The Economist, From pandemic to twindemic—the risk of a winter surge in flu cases.

Ce se află în spatele creșterii prețurilor la gaze

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here