Decizie surprinzătoare: Ucraineanca ce a primit o lecție de viață într-o benzinărie din România se întoarce acasă

Antrenoarea de fitness din Ucraina care a impresionat o lume întreagă după ce a povestit, pe rețelele sociale, că a primit 200 de lei într-o benzinărie din România, de la un bărbat care nu avea cea mai bună situație materială, a luat o decizie neașteptată.

Ajunsă în România din cauza războiului din țara natală, Yulia Chernitskaya a stat mai întâi în București, apoi s-a mutat la Brașov, dar, după mai bine de două luni departe de casă, a decis că e momentul să se întoarcă în Ucraina, hotărâre surprinzătoare având în vedere că războiul nu este nici pe departe încheiat.

Ea și-a anunțat decizia printr-o postare pe Facebook, în cadrul căreia a și recunoscut că a avut parte de cele mai bune condiții în România.

A treia încercare să revin la tine, dragă Ucraina. Mă rog la Dumnezeu ca nimeni să nu ne oprească. Am învățat să o iau de la zero, să am grijă de copiii mei și să muncesc într-o țară străină.

Am acceptat ajutor de la străini, m-am gândit în fiecare moment unde o să trăim și cu ce cost. M-am văzut în multe moduri, mult mai puternică, dar și mai vulnerabilă. M-am simțit obosită și tristă, dar m-am ridicat pentru a fi alături de copiii mei.

Și am ajuns aici, de mai bine de ouă luni am trăit într-o țară străină, cu oportunități și cultură diferite. Cu altă mentalitate și alte reguli.

Am reușit să mă opresc din plâns și să mă gândesc mai mult la copii. Însă în niciun moment nu m-am oprit din a dori să revin acasă, în Ucraina, în ciuda tuturor dificultăților.

Chiar dacă am parte de toate posibilitățile aici, în România, am parte de liniște și de o viață bună, mă întorc acasă. La tine, iubitul meu Kiev, la țara mea natală, Ucraina.

Poate că e prea devreme, poate e târziu, nu știu, dar inima mea vrea să se întoarcă acasă și copiii mă susțin. Sunt bucuroasă precum un copil și sunt pregătită pentru orice va fi”, a anunțat Yulia Chernitskaya, pe Facebook, potrivit Digisport.

Ucraineanca a recunoscut că nu se aștepta să revină în Ucraina curând și a anunțat ce va face la trecerea graniței.

Îmi voi proteja copiii așa cum tatăl lor o fac pe front, în prima linia. Dumnezeule, nu-mi vine să cred că ziua asta e pe cale să vină. Voi îngenunchea după ce trec granița”, a scris Yulia Chernitskaya.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here