Deputatul Bălăşoiu, despre imaginile compromițătoare: Nu sunt eu. Nu îmi dau demisia

Sura: Facebook

Deputatul Aurel Bălăşoiu a declarat, duminică, la Antena 3 CNN, despre filmuleţul apărut în presă şi care a dus la excluderea lui din partid, că nu este el în acele imagini şi nici nu îl cunoaşte pe tânărul care apare alături de el, transmite News.ro.

„Le-am privit, le-am studiat, pot spune că nu sunt vinovat şi drept dovadă că aşteptăm să vedem soluţia care va fi, ce se va întâmpla, că dacă nu ştim nimic, ce e în spate, absolut nu poţi să vorbeşti”, a spus deputatul, despre imaginile care i-au adus excluderea din PSD.

Deputatul mai afirmă că nu îl cunoaşte pe tânărul din imagini.

”Nu (nu îl cunosc pe tânărul din fotografii – n.r.) şi oricum nu apare copil minor acolo, cum sunt pozele”, spune el.

”Nu sunt eu acolo (în acele fotografii – n.r.), ăsta e punctul meu de vedere”, a declarat duminică Aurel Bălăşoiu, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.

Deputatul exclus din PSD a spus că nu îşi va da demisia şi din poziţia de parlamentar.

”Nu puteam eu să impun decizia”, a mai spus alesul despre decizia luată de conducerea partidului.

Conducerea PSD a decis sâmbătă excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu şi că se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare.
Social-democraţii nu precizează motivul excluderii. După anunţul PSD, imagini în care ar apărea deputatul în ipostaze intime alături de un băiat au fost publicate de Gândul. Întrebat dacă a întreţinut relaţii sexuale cu minori, deputatul a declarat că nu recunoaşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here