Deputatul PNL Alexandru Muraru, vizită oficială la Kiev şi în alte localităţi din Ucraina, alături de 20 de parlamentari din Europa şi SUA

Foto:. Inquam Photos / Bogdan Buda

Vicepreşedintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, efectuează începând de astăzi o vizită oficială la Kiev şi în alte localităţi din Ucraina alături de 20 de parlamentari din Europa şi America de Nord şi oficiali de rang înalt din organizaţii şi instituţii internaţionale, se arată într-un comunicat oficial transmis de PNL Iaşi, transmite News.ro.

Alături de alţi 20 de parlamentari din Europa şi America de Nord şi oficiali de rang înalt din organizaţii şi instituţii internaţionale, deputatul Alexandru Muraru, va fectua o deplasare la Kiev şi în alte localităţi eliberate din Ucraina. Deplasarea se face începând de astăzi, cu plecare din capitala Poloniei, Varşovia.

Din motive de securitate şi de protecţie, locurile, instituţiile şi oficialii ucraineni care vor face parte din programul oficial, nu pot fi comunicate public în acest moment, dar pe parcursul următoarelor zile, după fiecare element al vizitei, acestea vor fi comunicate, împreună cu materiale foto şi video, arată PNL Iaşi în comunicat.

“Efectuez, în aceste zile, o vizită oficială în Ucraina, alături de o delegaţie internaţională de demnitari şi oficiali de rang înalt, cu scopul de a arăta solidaritate şi implicare pentru vecinii noştri greu încercaţi de ororile războiului şi de a înţelege pe deplin consecinţele acestuia. România este implicată ferm în ajutarea Ucrainei în toate planurile şi cu toate resursele instituţionale, logistice şi financiare. Suntem conştienţi că ceea ce vom vedea acolo ne va marca, pentru că mulţi dintre noi am avut neşansa de a trăi în vecinătate coşmarul unui conflict de neimaginat. Din păcate, orice regulă de război a fost călcată în picioare: sute de copii şi-au pierdut viaţa, femei violate şi ucise, milioane de familii destrămate, iar numărul total al victimelor poate depăşi uşor orice estimare, întrunindu-se toate elementele posibile pentru condamnarea crimelor de război”, a declarat Alexandru Muraru.

Deputatul Alexandru Muraru a condamnat ferm, în repetate rânduri, acţiunile Rusiei în Ucraina, pe care le-a catalogat ca fiind nejustificate şi neprovocate. Totodată, deputatul a apreciat rezistenţa şi curajul poporului ucrainean în faţa acestui flagel.

“Poziţia mea publică rămâne fermă şi evidenţiază crimele de război provocate de sistemul cleptocratic si oligarhic de la Kremlin. Este războiul unui regim autoritar şi a unui conducător care a rămas ancorat in trecut împotriva unei ţări vecine doar pentru a-şi hrăni ambiţiile imperiale. Din păcate, această iluzie a trecutului a provocat suferinţe şi atrocităţi inimaginabile în Bucha, Borodianka, Irpin şi în altă părţi ale Ucrainei. Agresiunea împotriva Ucrainei este împotriva Europei. Este agresiunea criminală împotriva unui stat independent, suveran, paşnic. Este cea mai gravă şi mai barbară agresiune în Europa de la al doilea război mondial. Armata rusă nu a crezut vreodată că, odată cu invazia din Ucraina, va întâlni un popor atât de motivat pentru a-şi apăra pământul, valorile şi libertăţile lumii civilizate, o lecţie de curaj pentru noi toţi.”, a adăugat preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Kremlinul renunță la termenul „denazificare”. Șoc în anturajul lui Putin: rușii nu îl înțeleg. „În fiecare săptămână, căutăm cuvinte noi”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here