În timp ce Europa se află în mijlocul celui de-al doilea val de coronavirus, pandemia a trecut cam trecut în China, scrie revista germană Der Spiegel, dar nu fără să sublinieze un aspect esenţial: Oamenii de aici plătesc un preț ridicat pentru revenirea la normalitate.
„De curând am devenit conștient de faptul că sunt un privilegiat când am dat un telefon, de la Beijing, unui prieten din Berlin. Am vorbit despre planurile pentru Anul Nou, o vacanţă pe care am sperat să o petrec în Europa. Am sugerat să mergem la schi. Prietenul meu a considerat-o o idee drăguță, dar cu greu își putea imagina că austriecii vor fi capabili să-și protejeze de Covid stațiunile de schi. Chiar și fără o scenă après-ski, precum cea care transformase Ischgl într-un focar de coronavirus, cum s-ar putea asigura oprotecţie? Ar trebui oamenii să se distanțeze social când stau la cozile pentru telescaun, ori în telegondole?
Am rămas nedumerit, deoarece asta nu-mi trecuse prin minte. În acel moment, mi-am dat seama cât de mult timp a trecut de când nu mă mai gândisem la pericolul de a mă infecta. Privilegiul meu (ca să nu mai vorbim de faptul că îmi permit chiar și o vacanță la schi) este că locuiesc într-o țară în care pandemia – în viitorul previzibil – s-a încheiat, mai mult sau mai puțin. Locuiesc în China.
Chiar dacă Europa se află pe creasta unui al doilea val, iar guvernele înăspresc regulile pentru cetățeni, din cauza virusului, în China viața normală s-a reluat în mare parte. Sigur, încă există restricții, nu în ultimul rând cea a izolării noastre de lumea exterioară. Dar în interiorul țării, măsurile sunt acum atât de integrate în viața de zi cu zi, încât abia le mai observ. Și șansele de a te infecta sunt cam ca acelea de a câștiga un mare premiu la loterie.
Acest succes se datorează sistemului autoritar al Chinei și a avut un preț ridicat. Democrațiile nu vor dori sau nu vor putea reproduce rețeta în această formă. Dar cred de asemenea că are de-a face şi cu mentalități diferite.
Așa cum li s-a întâmplat multora, COVID-19 mi-a adus un an plin de evenimente neaşteptate. La sfârșitul lunii ianuarie, abia ieșisem din Wuhan în ziua în care a fost impusă blocarea. Apoi am intrat în carantină în apartamentul meu din Beijing şi au urmat săptămâni de muncă grea și puține contacte umane. Cu viața publică înghețată, Beijingul părea un oraș fantomă. Puteai traversa străzile fără să te grăbeşti.
Această atmosferă deja deprimantă a fost înrăutățită de imaginile din spitalele oraşului Wuhan, unde pacienții aveau parte de o moarte jalnică şi în singurătate, pe holuri, deoarece medicii nu puteau ține pasul. Cei 11 milioane de locuitori ai orașului nu au avut voie să-și părăsească apartamentele luni de zile, acestea fiind ordinele guvernului. Ei s-au conformat – e la latitudinea fiecăruia să stabilească dacă ăsta a fost un spectacol de obedienţă sau de solidaritate.
La acea vreme, jumătate din China era revoltată de o canadiană care făcuse jogging fără să poarte mască, pe străzile goale din Beijing. Mulți chinezi au văzut-o ca pe o lipsă nescuzabilă de considerație.
Mi s-a părut o zarvă un pic isterică, dar, privind retrospectiv, cred că ilustrează, mai presus de toate, modul în care China a fost cuprinsă de fiori reci din cauza acestei boli încă misterioase. Un traumatism colectiv plutea peste toate. Nu e nicio îndoială că mesajul pe care guvernul l-a transmis țării – prea târziu, dar cu atât mai multă forță – i-a pus în gardă: Luați acest virus în serios, vă poate ucide.
Când intensitatea epidemiei a scăzut în China, în martie, am văzut acest lucru ca pe o ocazie de a-mi recăpăta respirația. Am zburat la Berlin pentru o vacanță, aterizând în țara mea natală exact când lucrurile luau amploare acolo. M-a apucat depresia. Izolarea din timpul închiderii de la Beijing mă lovise greu, iar ideea de a face același lucru din nou, la Berlin, nu mi-a picat bine. Comparativ cu China, însă, măsurile germane luate împotriva Covid-19 au fost ca o plimbare în parc.
Liderii din Germania iau în considerare mult mai mult nevoile umane
Când cineva mă întreabă ce a făcut diferența, răspund: îngheța și florăriile care erau deschise. Desigur, aceasta este doar o metaforă pentru a reflecta sentimentul meu că liderii din Germania au fost mult mai atenți la nevoile umane decât conducerea chineză. Germania a avut o abordare umană, chiar democratică.
În ciuda tuturor restricțiilor, în Germania viața socială nu s-a oprit niciodată complet. Puteam pur și simplu să mă plimb până la Landwehrkanal pentru a mă întâlni cu prietenii, care s-au trezit, brusc, având mult timp liber. Având în vedere socializarea mea chineză din perioada Covid-19, am fost surprins că mulți oameni din Germania au găsit chiar şi recomandările de natura evidenţei, cum ar fi purtarea unei măști, ca fiind ceva impus și că păreau să-și asume cu uşurinţă riscul infectării. Cu toate acestea, eram fericit în această atmosferă mai lipsită de griji.
La sfârșitul lunii mai, am putut să mă întorc la Beijing cu un zbor special. După aterizarea în Tianjing, am fost duși la un hotel, unde, timp de 14 zile, ni s-a permis doar să ne deschidem ușile camerei pentru a primi mâncarea lăsată în fața lor (ferestrele erau închise cu șuruburi). Această măsură a fost menită să filtreze infecțiile importate de la noii sosiți în țară. M-am întors la Beijing de la mijlocul lunii iunie.
Supravegherea a crescut de la pandemie
Un lucru a rămas neschimbat în absența mea: toată lumea poartă mască în supermarket, în taxi și în metrou. Nimeni nu se plânge de asta. Acum face parte din viaţă cam ca încălțatul înainte de a ieși din casă.
Aplicația special dezvoltată pentru a urmări coronavirusul determină modul în care te poți deplasa în spațiile publice. Spre deosebire de versiunea germană, nu este nici anonimă, nici voluntară. Dacă eşti de categoria verde, totul e în regulă. Dar dacă eşti roșu, trebuie să intri direct în carantină. Înainte de a lua loc într-un restaurant sau într-un cinematograf, trebuie să te scanezi cu un cod QR. Există limite pentru vizitatori în muzee și alte locuri de interes și trebuie să te înregistrzi în avans pentru acestea.
Când cei din Germania mă întreabă dacă COVID-19 a dispărut cu adevărat din China, îmi place să dau un contra-exemplu – și anume, ce se întâmplă aici când este descoperit un mic focar. O duzină de infecții au fost detectate, recent, în orașul port Qingdao. Autoritățile au sigilat cartiere întregi și 9 milioane de locuitori au fost testați.
O prietenă chinezoaică plecase să-şi viziteze părinții, care trăiau în Qingdao, tocmai în timpul acestei mini-urgențe. A fost depistată de guvern la Beijing, după ce s-a întors. Au găsit-o pentru că trebuise să prezinte cartea de identitate la cumpărarea biletului de tren spre Qingdao, așa cum proedează în mod normal în China. Comitetul ei de cartier nu a lăsat-o să părăsească apartamentul până când testul Covid-19 nu a indicat un rezultat negativ.
Pandemia i-a pavat şi mai bine statului chinez drumul spre o supravegherea completă, un gând oricum altfel decât plăcut.
Când vrem să petrecem, nu mergem la subsol, mergem la cluburi
Cu toate acestea, beneficiez de pe urma faptului că chinezii au adus cu succes virusul sub control. Acum putem călători în țară, în mare măsură nestingheriți, fapt care le-a permis chinezilor să facă 637 de milioane de călătorii turistice în vacanța de toamnă. Centrele de zi și școlile sunt deschise. Când oamenii vor să petreacă, nu se ascund în subsoluri, ci merg la un club.
De aici, din îndepărtata Chină, mă uit cât de furioși sunt autori de cărți de bucate și vedete pop din Germania, care susțin că în ţară este impus un anumit tip de dictatură a coronavirusului. Dacă acea dictatură chiar există, este mai probabil, ca ea să fie în locul în care locuiesc eu. Și totuși, lipsa de libertate pe care ne-a oferit-o Covid-19 în China ne permite și mai multă libertate. Acesta este un paradox cu care îţi ia ceva timp ca să te obișnuiești.”
