Din aprilie, începe vaccinarea şi prin reţeaua medicilor de familie

Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în cursul lunii aprilie va începe vaccinare prin intermediul reţelei primare de medicină de familie, precizând că, din datele preliminare, rezultă o rată de participare la această activitate de 50-55%, transmite Agerpres.

„Vom demara şi activitatea de vaccinare prin intermediul colegilor din reţeaua primară de medicină de familie. Mâine urmează să primim centralizarea de la nivelul fiecărui judeţ, însă din datele pe care noi le avem preliminare, ne aşteptăm la o rată de participare din partea colegilor din medicina de familie în jur de 50-55 la sută. Este posibil să fie chiar mai mult, dar acestea sunt datele parţiale. Aşa încât un alt element care va duce la creşterea accesului persoanelor la campania şi la centrele de vaccinare va fi operaţionalizarea anumitor centre de vaccinare, cu sprijinul marilor operatori economici, care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza propriile centre de vaccinare chiar în incinta unităţilor, prin reţeaua cabinetelor de medicina muncii şi a cabinetelor medicale cu care se află în relaţie contractuală”, a explicat medicul militar, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a precizat că un medic de familie ar putea ajunge să vaccineze 100 de persoane pe săptămână, adăugând că se aşteaptă ca 5.000 de medici să participe la imunizarea anti-COVID.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here