DNA, reacție în cazul Pintea: Nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul DNA nu au atribuții pe transportul și escortarea deținuților

Foto: INQUAM/Virgil Simionescu

Direcția Națională Anticorupție respinge acuzațiile aduse, în spațiul public, procurorilor care instrumentează dosarul de luare de mită al fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea.

„Nici DNA, nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul DNA nu au atribuții în legătură cu transportul și escortarea persoanelor aflate în stare de deținere în urma măsurii arestului preventiv”, se arată într-un comunicat remis joi de biroul de presă al parchetului anticorupție.

În comunicat se mai subliniază că „după dispunerea deciziei de arestare preventivă, procurorii nu pot și nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfășurate la locul de deținere (pachete, transport la medic etc). Responsabilitatea, în aceste situații, revine „exclusiv instituției în custodia căreia se află persoana”.

Procurorii DNA au fost acuzați că au încercat să o umilească pe Sorina Pintea, prezentând-o încătușată în fața camerelor de luat vedere. Atacurile au venit concertat, în ultimele zile, dinspre politicieni și canale media care au atacat constant lupta anticorupție.

A fost adusă în discuție inclusiv starea de sănătate a fostului ministru, deși aceasta a beneficiat de controalele de specialitate ale medicilor, în urma cărora nu a primit recomandare de a fi scoasă din arest.

Potrivit G4Media, Sorina Pintea este în are ca avocat, în dosarul de luare de mită, și pe fostul agent guvernamental al României la CEDO, Viorel Mocanu.

Joi, Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Mocanu. Motivul: a deținut simultan funcția de secretar de stat în Ministerul de Externe și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al TAROM S.A.

Viorel Mocanu a fost protagonistul unor controverse majore în guvernarea PSD-ALDE. El a fost acuzat că a depus, la CEDO, observaţii contrare intereselor statului român în cauza Dragnea împotriva României şi în alte cauze.

Comunicatul integral al DNA:

Cu referire la imaginile în care inculpata Pintea Sorina, arestată prin decizie a Tribunalului București, a fost prezentată publicului încătușată, în timp ce era transportată în vederea unei consultații medicale, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări

Nici DNA, nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul DNA nu au atribuții în legătură cu transportul și escortarea persoanelor aflate în stare de deținere în urma măsurii arestului preventiv.

Mai mult, după dispunerea deciziei de arestare preventivă, procurorii nu pot și nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfășurate la locul de deținere (pachete, transport la medic etc).

Atribuțiile în ceea ce privește gestionarea acestor situații îi revin exclusiv instituției în custodia căreia se află persoana aflată în stare de deținere.

Subliniem că, în perioada în care inculpata s-a aflat în prezenta angajaților DNA, în spațiul public nu au apărut nici un fel de imagini cu aceasta.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here