Donald Trump Jr., despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „O altă încercare Soroș-Marxistă de a falsifica rezultatul”

Sursa: X

Fiul preşedintelui ales al Statelor Unite Donald Trump Jr. cataloghează sâmbătă, pe X, anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale din România drept ”altă încercare a (lui) Soros şi marxiştilor de a falsifica rezultatul (alegerilor) şi de a nega voinţa poporului”, transmite News.ro.

Aceasta este prima reacţie a unui apropiat al viitoarei puteri americane care reacţionează faţă de anularea alegerilor prezidenţiale din România.

”Uau, uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituţională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Altă încercare Soros/marxistă de falsificare a rezultatului şi negare a voinţei poporului. Ea va pierde, iar ei o ştiu”, scrie el pe X.