Două capete de om, găsite în secţii de votare din Mexic. 90 de politicieni, asasinați în campania electorală

Foto: Twitter

Partidul lui Andres Manuel Lopez Obrador, supranumir AMLO, a ieşit slăbit din alegerile legislative, duminică, considerate un adevărat test la jumătate de mandat pentru preşedintele mexican de stânga, relatează News.ro, care citează AFP.

Partidul Morena al preşedintelui a pierdut majoritatea simplă şi majoritatea calificată pe care le deţinea împreună cu aliaţii săi în Camera Deputaţilor, potrivit unor date de la Institutul Naţional Electoral (INE).

Potrivit INE, formaţiunea lui AMLO ar dispune de 190 până la 203 dintre cele 500 de mandate, pierzând astfel majoritatea simplă (jumătate plus unu) singur şi o majoritate calificată (de două  treimi) de care dispunea împreună cu trei aliați.

Această majoritate calificată este necesară în vederea adoptării unor reforme constituţionale promise de către preşedintele de stânga.

Partidul Acţiunii Naţionale (PAN), Partidul Revoluţionar Instituţional (PRI) şi Partidul Revoluţiei Democratice, care au candidat în coaliţie, deţin între 181 şi 213 mandate, potrivit INE.
Ele deţineau în Parlamentul trecut 139 de mandate.
„Rezultatele definitive urmează să fie cunoscute după numărarea voturilor, care urmează să înceapă miercuri”, a anunţat în faţa presei preşedintele INE Lorenzo Córdova.
Aceste alegeri au fost marcate de asasinarea a cinci oficiali de la o secţie de votare – cu o zi înainte de scrutin -, când bărbaţi înarmaţi au prins într-o ambuscadă un grup de persoane care transporta material electoral cu o camionetă, într-o localitate din statul Chiapas (sud), a anunţat Procuratura Generală.

Acest atac a crescut un bilanţ al unei campanii electorale în care 90 de politicieni au fost ucişi începând din septembrie – inclusiv 36 de candidaţi sau precandidaţi, potrivit unei forme de consltanţă, Etellekt.

Descoperirea macabră a două capete de om, în două secţii de votare, la Tijuana, un oraş situat la frontiera cu Statele Unite, face şi mai sumbră această atmosferă deja sumbră.

Ultimele secţii de votare au închis la ora locală 20.00, după zece ore de scrutin în vederea alegerii noilor membri ai Camerei Deputaţilor, a aproximativ 20.000 de posturi regionale şi a 15 dintre cei 32 de guvernatori.

Aproximativ 95 de milioane de mexicani au fost chemaţi la vot, în acest scrutin considerat un referendum pentru AMLO, acronimul preşedintelui de stânga, ales într-un mandat de şase ani în 2018.

În această atmosferă de violenţă, secretara însărcinată cu Securitatea Publică Rosa Icela Rodriguez a anunţat că s-au identificat zone de violenţă în zua alegerilor.

La Guerrero (sud) – unul dintre cele mai viokente state din ţară -, membri ai Poliţiei Civile Comunitare au patrulat întreaga zi.

”Membrii crimei organizate vin să de divizeze oamenii. Ei nu-i lasă să voteze în mod liber”, a avertizat un reprezentant al acesti poliţii la Chilapa, o zonă cangrenată de ganguri, Isaias Posotema.

INE a anunţat că, din cauza tulburării ordinii publice, 20 de secţii de votare, dontr-un total de 162.000, nu au putut fi deschise.

VIITORUL MEXICULUI

”Miza este nici mai mult şi nici mai puţin decât viitorul Mexicului”, apreciază o profesoară de la Universitatea Southern California, Pamela Star, care sublinia că ”alegătorii au de ales între două viziuni ale viitorului Mexicului – cea a reformelor lui AMLO sau o întoarcere la o politcă mai veche”.

În pofida faptului că Mexicul este una dintre cele mai afectate ţări de covid-19, perspectiva unui vot de sancţionare pare să îndepărtată, în urma unei scăderi a unor indicatori ai crizei sanitare, arată mai multe sondaje.

”Ei nu au avut niciodată un plan şi nu îl au în continuare”, declară indignată Claudia Cervantes, în vârstă de 49 de ani, care munceşte într-un spital public şi a votat la Anahuac, un cartier popular din Ciudad de Mexico.

Un ospătar, Jorge Hernandez, în vârstă de 52 de ani, constată, din contră, că ”guvernele precedente nu s-au confruntat cu o pandemie. Toată lumea vede lucrurile rele şi le ignoră pe cele bune”.

AMLO avea o cotă de popularitate de 60 de puncte procentuale şi ar urmă să păstreze o majoritate confortabilă.

Mexicul, o ţară cu 126 de milioane de locuitori, înregistrează aproape 229.000 de morţi din cauza covid-19. Nivelul mortalităţii este al patrulea în lume – ca cifră absolută – şi al 19-lea la 100.000 de locuitori.

Economia mexicană, a doua în America Latină, s-a contractat cu 8,5 puncte procentuale în 2020, în contextul unui control strict al cheltuielilor, de către Guvern, care împreună cu Banca centrală mexicană preconizează o creştere de şase-şapte puncte procentuale anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here