După ce Rusia a invadat Ucraina, în 2022, postul de televiziune de stat RT — cunoscut anterior ca Russia Today — a fost sancționat de Statele Unite, Regatul Unit și Uniunea Europeană. Principalii distribuitori din întreaga lume au renunțat la acest canal, iar conturile sale de pe rețelele sociale au fost suspendate. Mulți angajați ai RT au fost concediați și forțați să părăsească țările occidentale. Și totuși, cum se face că, la trei ani de la acele evenimente, principala portavoce a Kremlinului încă își transmite mesajele în lume? Emiratele Arabe Unite (EAU), care au devenit acum centrul financiar și organizațional al operațiunilor RT, au permis organizației să continue să difuzeze propagandă rusă către publicul occidental. O nouă investigație realizată de Novaia Gazeta Europa a scos la iveală o rețea clandestină de proiecte și inițiative menite să eludeze sancțiunile.
Trecerea în subteran: de la Londra în Golf
Emisiunea de știri politice Going Underground, prezentată de jurnalistul britanic Afshin Rattansi, a fost cândva programul de vârf al postului RT în Regatul Unit. Deviza sa: „Punem întrebările pe care mass-media tradițională le evită”. Going Underground a difuzat frecvent interviuri controversate: o discuție cu dictatorul sirian Bashar al-Assad, mai multe apariții ale jurnalistului american Seymour Hersh, ale cărui afirmații publice — inclusiv cele privind utilizarea agentului neurotoxic Noviciok în otrăvirea lui Serghei și a Iuliei Skripal — au fost intens criticate.
Emiratele Arabe Unite au fost implicate în acuzațiile de spălare de bani și încălcări ale Legii privind Înregistrarea Agenților Străini (FARA), formulate de Departamentul de Justiție al SUA împotriva a doi angajați ai RT.
Going Underground a fost difuzată inițial pe cablu, evoluând apoi într-un canal independent pe YouTube, unde a adunat 165.000 de abonați și 32 de milioane de vizualizări. Emisiunea a luat sfârșit brusc în 2022, după ce Uniunea Europeană a impus o interdicție totală asupra difuzorilor de stat ruși, descriind RT și afiliatul său, Sputnik, drept instrumente de destabilizare și agresiune împotriva Ucrainei. Regatul Unit a urmat rapid exemplul, revocând licența RT, iar marile platforme de social media, precum YouTube, i-au eliminat conturile. Totuși, Going Underground a reușit să-și păstreze prezența pe X (fostul Twitter), unde are în continuare peste 150.000 de urmăritori.
Aceste obstacole nu l-au descurajat pe Rattansi. Potrivit Novaia Gazeta Europa, jurnalistul s-a mutat curând la Dubai, unde a reluat producția emisiunii Going Underground pe Rumble, o platformă canadiană populară în rândul comentatorilor de dreapta, datorită politicii sale permisive de moderare a conținutului.
Pe profilul său de LinkedIn, Afshin Rattansi își indică în prezent angajatorul ca fiind Ghaf TV. Alți foști angajați ai RT UK — Maria Tokmakova, Ekaterina Cekușkina și Farhan Ahmed — par să i se fi alăturat și ei tot acolo. Încercările Novaia Gazeta Europa de a-i contacta pe Rattansi și colegii săi nu au rămas fără răspuns.
Din punct de vedere editorial, emisiunea a rămas neschimbată. Rattansi continuă să reproducă punctele de vedere ale Kremlinului, așa cum a făcut și când a comentat închiderea USAID de către administrația Trump, declarând: „USAID a pavat drumul spre iad în întreaga lume… În Ucraina, USAID și-a folosit fondurile în timpul loviturii de stat de la Maidan din 2014 pentru a instala un regim-marionetă al Washingtonului, ceea ce a dus în cele din urmă la războiul prin interpuși dintre Rusia și NATO”. Episoade recente ale emisiunii au avut titluri precum „Europa se pregătește de război direct cu Rusia — dar de ce?”, „Politica britanică a războiului prin proxy în Ucraina este o catastrofă” sau „Victoria Rusiei în Ucraina se apropie”.
Ghaf TV produce acum și o altă emisiune — Forecast News — în care Rattansi, alături de co-prezentatoarea Millie Pinch, oferă săptămânal analize de actualitate.
O rețea mai largă: Migrarea discretă a presei ruse către Golf
Operațiunile Ghaf TV nu reprezintă un caz izolat. Numeroase proiecte afiliate RT au reînviat în Emiratele Arabe Unite sub noi forme. De la debutul invaziei pe scară largă, poziția de neutralitate a Emiratelor Arabe Unite le-a oferit un refugiu sigur rușilor care încearcă să evite sancțiunile și, uneori, a devenit un adevărat port pentru mega-yahturile oligarhilor. A devenit, de asemenea, un centru crucial pentru activitățile financiare și logistice ale RT, finanțate de contribuabilii ruși cu zeci de milioane de dolari.
În septembrie anul trecut, Emiratele Arabe Unite au fost implicate în acuzații de spălare de bani și încălcări ale Legii privind Înregistrarea Agenților Străini (FARA), formulate de Departamentul de Justiție al SUA împotriva a doi angajați ai RT. Cei doi, Konstantin Kalașnikov și Elena Afanasieva, ar fi canalizat 10 milioane de dolari prin companii fantomă către Tenet Media — o platformă americană care răspândea narațiuni pro-ruse înainte de alegerile prezidențiale din 2024.
Conform documentelor judiciare, finanțarea Tenet Media provenea de la cel puțin două companii din Emiratele Arabe Unite. Una dintre aceste companii, Sonorous Technologies, are legături cu Denis Hudiev, un fost politician ucrainean regional cu legături cu Partidul Regiunilorn pro-rus. Hudiev nu a răspuns solicitărilor de informații din partea Novaia Gazeta Europa.
Radio Sputnik și conexiunea Monolink
În timp ce Europa a reacționat rapid, Departamentul Trezoreriei al SUA a așteptat până în septembrie pentru a impune sancțiuni dure împotriva RT. Emisiunile de la Radio Sputnik au continuat neîntrerupte la Washington ani de zile dupăv declanșarea invaziei pe scară largă și până în timpul alegerilor prezidențiale din 2024.
Sputnik a exploatat narațiuni din diverse colțuri ale spectrului politic: a avut invitați care susțineau că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conduce Israelul și Occidentul către un „colaps catastrofal”, critica poziția disperată a NATO și acuza administrația Biden de cenzură media.
Înregistrările companiei arată că drepturile de difuzare ale Sputnik în SUA au fost plătite de Monolink Group FZCO, o companie din Dubai cu legături indirecte cu Ministerul rus al Apărării, prin familia Novahov. Monolink îl listează pe Samuel (Stanislav) Novahov ca contact în registrele companiei; Novahov a fost sancționat de Regatul Unit.
Această legătură între Sputnik și Monolink sugerează un flux continuu de susținere financiară și logistică pentru propaganda rusă în afacerea media internațională.
Ruptly renaște: de la Berlin la Abu Dhabi
O altă filială RT, care avea anterior sediul în Germania – agenția de știri video Ruptly -, și-a găsit și ea refugiu în Emiratele Arabe Unite. Înainte de război, imaginile realizate de Ruptly erau frecvent utilizate de publicații respectabile, cum ar fi The Guardian și The Independent, în ciuda criticilor conform cărora folosirea acestora era o metodă de răspândire a dezinformării.
În timpul protestelor din 2020 ale mișcării Black Lives Matter din Statele Unite, NBC News a relatat că Ruptly era unul dintre mai multele site-uri finanțate de Rusia, care editau imagini pentru a exagera conflictul dintre manifestanți și poliție. În 2017, Ruptly a fost expusă ca fiind sursa unei povești fabricate despre un restaurant din New York care ar fi creat un burger în onoarea zilei de naștere a lui Vladimir Putin.
În urma sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană, entitatea germană a Ruptly este în proces de lichidare. Cu toate acestea, fostul director al agenției, Dinara Toktosunova, pare să fie implicată într-o nouă inițiativă numită Viory, înregistrată în Abu Dhabi. Site-ul Viory oferă material video, inclusiv pe tema „conflictului Rusia-Ucraina”, dar evită cu insistență utilizarea termenului „război”.
Spre deosebire de Ruptly, Viory operează exclusiv în limba engleză și arabă, ceea ce sugerează o audiență globală redusă sau poate chiar o audiență țintită mai specific. Acest schimb de locație și reorientare a platformei poate reflecta o adaptare la noile reglementări internaționale și o schimbare strategică pentru a continua să transmită narațiuni pro-ruse în contextul geopolitic actual.
Noua față a propagandei
„Mașinăria de propagandă a Rusiei continuă să funcționeze și probabil că nu poate fi oprită de UE”, spunea Toktosunova cu câteva luni înainte de începerea invaziei la scară largă.
Se pare că a avut dreptate. Gregori Asmolov, specialist în științe umaniste digitale la King’s College London, a afirmat că propaganda rusă s-a dovedit extrem de adaptabilă. „Când structuri precum RT pierd accesul la canalele tradiționale de difuzare, ele se adaptează — creând platforme noi, site-uri false, media care par independente și folosind influenceri fără legături vizibile cu statul rus”, a spus Asmolov.
Tehnologii precum inteligența artificială generativă, aplicațiile de mesagerie anonimă și micro-țintirea pe rețelele sociale au făcut ca urmărirea și blocarea unor astfel de campanii să fie mult mai dificilă. Terenul este atât de periculos încât, în septembrie anul trecut trecut, atunci când a anunțat noile sancțiuni împotriva mass-mediei de stat ruse, Antony Blinken, secretar de stat la acel moment, a descris activitățile acestora drept „război de informații de tip gherilă”.
„Propaganda nu mai are nevoie de un canal mare cu un logo recognoscibil”.
Un proiect controlat de RT, numit African Stream, viza audiențele din Africa cu narațiuni pro-ruse. În Germania, RT a operat în mod secret o platformă în limba engleză numită Red, pentru a exploata sentimentele anti-coloniale și, conform unor surse, pentru a ajuta la organizarea protestelor.
„Propaganda nu mai are nevoie de un canal mare cu un logo recognoscibil”, a spus Asmolov. „Astăzi, ea se răspândește prin rețele descentralizate integrate în ecosistemul digital global”.
El afirmă că combaterea acestor campanii de influență necesită nu doar reglementări, ci și promovarea unui mediu informațional care să sprijine jurnalismul de înaltă calitate, accesibil pentru audiențe diverse.














