Plecarea Angelei Merkel va lăsa o gaură mare în Germania și multe de făcut pentru succesorul ei, scrie Tom Nuttall, șeful biroului de la Berlin, al revistei The Economist.
<< În iunie, o bucată dintr-un talk-show german din 1997, abia dezgropat, a încins internetul. Clipul o prezintă pe Angela Merkel, proaspăt ministru al Mediului în guvernul lui Helmut Kohl, explicând urgența luării de măsuri împotriva schimbărilor climatice. În fața colegilor de dezbatere, care ascultă cu atenție, viitorul cancelar al Germaniei, afirmă că întârzierea nu va face decât să provoace costuri mai mari. Și, avertiza ea, printre pericolele eșecului se vor număra foametea, seceta și migrația în masă a refugiaților.
Clipul evidențiază o contradicție cunoscută observatorilor celor 16 ani de conducere a doamnei Merkel, care se vor încheia odată cu formarea unei noi coaliții după alegerile din 26 septembrie. Pe de o parte, este omul de știință sârguincios, femeia de stat, binecuvântată cu capacitatea de a înțelege probleme complexe și de a explica consecințele acestora. Pe de alta, este politicianul ezitant care se zbate să transforme analiza în acțiune.
După un sfert de secol, Germania emite mai mult dioxid de carbon pe cap de locuitor decât majoritatea celorlalte țări din UE și se bazează pe combustibili fosili pentru 44% din producția sa de energie electrică. După apariția clipului, dna Merkel a recunoscut, în ultima conferință de presă anuală ținută în calitate de cancelar, că nu a reușit să acționeze decisiv în problema schimbărilor climatice.
Placa se repetă. În campania pentru cancelarie, din 2005, doamna Merkel a promis că va reduce birocrația și va promova inovația, promisiuni care încă apar în manifestul Uniunii sale Creștine-Democratice (CDU). Discursurile ei de la bianuala Conferință de securitate de la München au fost tururi de orizont convingătoare ale peisajului global al securității, dar rareori au anunțat schimbări semnificative în politica externă germană. În timpul pandemiei de Covid-19, cancelarul a fost o prezență solidă, liniștitoare, dar s-a zbătut să-și impună voința asupra premierilor nărăvași ai landurilor germane.
Uneori, doamna Merkel a părut mai mult un monarh decât un cancelar. Va părăsi funcția cu rate de aprobare ridicate. Trei din cele patru coaliții pe care le-a condus au fost dintre cele „mari”, cu Partidul Social Democrat (SPD), care s-au potrivit centrismului ei, dar au tranchilizat politica. A dominat atât de mult centrul, încât criticile sale directe au ajuns să pară aproape de lezmajestate. Acest lucru a inspirat un val de martiri ai libertății de exprimare pe marginea conservatoare, acesta fiind cel mai apropiat punct de un război cultural în care a ajuns Germania. În Europa, doamna Merkel a fost liderul indispensabil. Dincolo de aceasta, puternica apărare a valorilor liberale și comportamentul ei modest au fost liniștitoare într-o epocă de populism zgomotos și spectacol naționalist.
În timp ce doamna Merkel se pregătește să părăsească funcția, unii s-au întrebat dacă un Wechselstimmung (dispoziția pentru schimbare) își va face loc în țara ei. Ascensiunea de la alegerile din 2017 a Partidului Verde, care dorește să ridice regulile stricte ale datoriei publice și să regândească politica externă, pare să ofere dovezi în acest sens. În mai, Fundația Bertelsmann a constatat că două treimi dintre alegători doreau o schimbare politică semnificativă și aproape la fel de mulți își doreau un nou guvern.
Unele evenimente recente au zguduit încrederea alegătorilor în statul lor și în instituțiile sale. Unul dintre ele a fost gestionarea haotică a celui de-al doilea val de Covid-19, care a diminuat narațiunea de succes în timpul primului val, din 2020. Apoi au apărut inundații catastrofale în zone din vestul Germaniei, în iulie, unde aparenta neglijență a câtorva politicieni locali ar fi contribuit la un bilanț de aproape 200 de morți. Dezastrul din Afganistan, unde au servit 150.000 de soldați din Bundeswehr, din 2002, a fost, de asemenea, greu de înghițit.
Totuși, în ciuda tuturor acestora, un Wechselstimmung nu este evident. Germania a rezistat pandemiei mai bine decât majoritatea țărilor. Rata mortalității a fost scăzută, iar răspunsul fiscal al guvernului, inclusiv politici precum mult imitatul sistem de Kurzarbeitergeld, a amortizat impactul economic. Economia este pregătită pentru una dintre revenirile mai solide din Europa. Mai mult de două treimi dintre germani spun că situația lor economică este bună. Nici inundațiile nu au marcat un punct de inflexiune. Mai degrabă, o campanie lipsită de lumină, punctată de episoade banale, sugerează că niciuna dintre părți, inclusiv Verzii din ce în ce mai precauți, nu vede prea kilometri în rupturile promițătoare.
La fel cum companiile germane excelează în inovația incrementală, dar se luptă cu probleme perturbatoare, schimbarea opiniei publice este lentă și greu de detectat. Descoperirea acestui lucru este unul dintre punctele forte ale doamnei Merkel, ajutată de sondajele nesfârșite și focus-grupurile făcute de biroului său. Schimbările sale de politică, atunci când au apărut, au fost de obicei subtile, dar uneori decisive: puterea nucleară, căsătoria homosexualilor și, cel mai recent, datoria comună a Uniunii Europene.
Cel mai riscant pas a fost decizia sa de a nu închide frontierele germane pentru peste un milion de solicitanți de azil și alți migranți, în 2015-2016. Chiar și acesta a fost un răspuns improvizat la o criză neașteptată. În mod vizibil, această soluție pe termen scurt a înrădăcinat dificultăți pe termen lung: a deschis poarta Alternativei pentru Germania (AFD), e extremă-dreapta și, prin intoxicarea dezbaterii privind migrația, a îngreunat liberalizarea legiislației muncii calificate. După cinci ani, o Uniune Europeană puternic divizată nu este încă în măsură să își reformeze regulile de azil, lăsând-o expusă unei alte crize.
Teama de necunoscut
Există o nervozitate palpabilă legată cu plecarea iminentă a doamnei Merkel. Acesta este primul episod post-război al țării în care cancelarul în exercițiu nu solicită realegerea. Campania a fost volatilă, liderul urmând a fi adjudecat în bătălia dintre Verzi, CDU și aliatul său bavarez, Uniunea Social Creștină (CSU), și SPD. Pentru prima dată de la fondarea republicii, un vot fragmentat pare să facă imposibilă o coaliție formată din două partide. Rareori identitatea următorului cancelar și componența viitoarei coaliții au fost atât de incerte. Aceasta poate însemna că vor exista lungi negocieri post-electorale și un guvern incoerent din punct de vedere ideologic, căruia îi va fi diicil să facă ceva.
Restul UE este și mai îngrijorat. Dna Merkel i-a modelat răspunsul la crize, de la salvarea zonei euro, la invazia Rusiei din Ucraina și până la Brexit. Germania se află în inima continentului și una dintre prioritățile cancelarului a fost să reziste forțelor care-i divizează guvernele. Ea a legat relații utile cu personaje la fel de disparate precum Alexis Tsipras, prim-ministrul de extremă stânga care aproape a scos Grecia din zona euro, și Viktor Orban, liderul autocratic al Ungariei (care va prelua mantia doamnei Merkel la capitolul cel mai lung mandat de lider, în cadrul UE).
Din punct de vedere politic, Germania pare o insulă de stabilitate într-o lume agitată. Deși aceste alegeri pot fi cele mai deschise într-o o generație, niciunul dintre partidele care ar putea intra în guvern nu este în dezacord în chestiuni fundamentale, precum economia socială de piață sau angajamentul față de UE. Puneți în contrast acest lucru cu situația din Franța, care poate flirta din nou cu Marine Le Pen la alegerile prezidențiale de anul viitor; cu Italia, instabilă peren, unde partidele populiste obțin sprijin aproape majoritar; sau Polonia, o țară profund polarizată, condusă de un guvern care subminează statul de drept.
Puține dintre crizele europene au lezat securitatea germanilor sau le-au dat motive să promoveze schimbarea. Haosul politic, cheltuielile excesive sau deficitele comerciale sunt problemele altora. În era Merkel, creșterea a fost solidă, chiar dacă rareori spectaculoasă, iar când au fost contestate, instituțiile germane au fost solide. După cinci ani, există chiar motive de optimism cu privire la integrarea migranților din 2015-2016. Și nu este un obicei al Germaniei moderne faptul de a se angaja într-un aventurism militar, în străinătate.
Criticii sunt precauți să-i acorde prea mult credit dnei Merkel. „Succesul economic al Germaniei a fost mai mult noroc decât politică”, spune Marcel Fratzscher, care conduce Institutul German pentru Cercetări Economice (DIW), din Berlin. Condițiile au fost favorabile. Aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului, în 2001, a deschis o piață vastă pentru puternicii exportatori germani. Extinderea UE spre est, câțiva ani mai târziu, a creat un fond de forță de muncă ieftină și lanțuri extinse de aprovizionare și o sursă de imigranți calificați, apți de muncă. Reformele controversate ale pieței forței de muncă, impulsionate de Gerhard Schröder, predecesorul doamnei Merkel, au menținut un șomaj scăzut. Puterea americană a menținut pacea, care a fost o condiție pentru succesul comercial german. Mustrările transatlantice pe tema cheltuielilor de apărare germane irelevante au avut puține consecințe grave.
Cu toate acestea, o economie puternică și forța Germaniei în Europa au ascuns o latură mai întunecată, pe plan intern: un sector cu salarii mici, în creștere, inegalități în creștere a veniturilor, piețe imobiliare dezordonate și sărăcie persistentă a copiilor. O politică energetică abordată greșit le-a oferit germanilor cele mai mari facturi la electricitate, din UE. O abordare strictă a finanțelor publice, exprimată, începând din 2009, printr-o frânare a datoriilor care limitează deficitul, prin Constituție, a creat surplusuri fiscale vaste chiar și pe măsură ce infrastructura publică se degradează. Covid-19 a dezvăluit și alte slăbiciuni alte sectorului public, în special digitalizarea lentă a acestuia. Există motive să ne temem că următorul deceniu ar putea expune eșecuri mai profunde.
Căci dacă doamna Merkel a fost o mână fermă în timpul crizelor, ea a avut mai puțin succes în stabilirea unui curs pe termen lung. În mod uimitor, este greu să găsești o singură reformă de anvergură adoptată de oricare dintre cele patru guverne pe care le-a condus. Acest lucru ne aduce în minte un al doilea termen german care ar trebui să preocupe următorul guvern: Zukunftsfähigkeit sau capacitatea de a înfrunta viitorul. Pentru mulți, acesta va fi un deficit amarnic pe care doamna Merkel îl va lăsa moștenire țării.
Punctele slabe ale modelului german încep să se manifeste. Dependența de comerț înseamnă vulnerabilități în deglobalizare. Tensiunile crescânde dintre America și China lasă politica de angajament a doamnei Merkel din ce în ce mai subțire. Puternica industrie auto este extrem de expusă la perturbări tehnologice. În Germania, lipsa competențelor se va înrăutăți, pe măsură ce planează un vârf de criză demografică la jumătatea anilor 2020. Noile obiective climatice vor necesita schimbări profunde în industrie, clădiri și sectorul energetic. Poate cel mai îngrijorător lucru este că clasa politică pare să fi învățat de la doamna Merkel că este mai bine să nu sperie alegătorii cu prea multe discuții despre transformare, lăsând loc doar unui mandat limitat pentru schimbare.
Germania este o țară puternică, bogată, democratică, care ar trebui să aibă un viitor luminos. Acest raport special va acționa ca un test de stres, provocând politicile sale industriale, birocratice, demografice și de securitate în punctele lor cele mai vulnerabile, pentru a evalua unde se impune cel mai urgent schimbarea. Iar punctul de start se găsește în investițiile publice reduse perene ale țării. >>
