20 aprilie 2022
- Reporter: Spuneți-ne, vă rugăm frumos, mai pe la începutul războiului, așa, vorbeați despre Vladimir Putin că a adus foarte multe jertfe și că nu îl considerați răufăcător. Acum mai aveți aceeași părere?
- ÎPS Teodosie: Păi, ceea ce a adus a rămas! Dar ce? A luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu! Nu a făcut nimic cu ele! Sunt aceleași! (Sursa)
În februarie, cu numai două săptămâni înainte de startul invaziei ruse în Ucraina, IPS Teodosie aducea osanale dictatorului Vladimir Putin, iar purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu grăia astfel:
- „Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe sui generis inclusiv pe teme extra-bisericesti. În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane. BOR comunică public în plan decizional și la nivelul orientării sale instituționale doar prin Sfântul Sinod și prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”.
Mai moale decât reacția BOR din 9 februarie probabil este doar frișca uitată-n soare! Mai standard ca replica respectivă probabil sunt numai formulările din celebrele scrisori nigeriene!
Drapat în atâția metri pătrați de indulgență din partea instituției care l-a tot promovat și cu girul căreia slujește, nu este de mirare că Teodosie a recidivat chiar și după ce Putin a lovit cu sălbăticie țara vecină. Și cu atât mai puțin e de mirare faptul că Teodosie a recidivat atât de grotesc, într-un moment în care până și copiii au aflat de masacrele de la Bucea, Irpin, Mariupol și din atâtea alte zone de pe întinsul Ucrainei.
Violuri, crime, refugiați, copii și adulți distruși psihic și fizic; gropi comune; blocuri, șosele, spitale și biserici ciuruite, nivelate, îngropate; risc de accident nuclear, având în vedere bombardamentele din zona centralelor atomice ucrainene; amenințări de la Kremlin cu războiul nuclear. Aceasta este azi Ucraina reală, Ucraina ortodoxă, Ucraina vecină!
Cum pentru Teodosie un astfel de tablou nu pare a fi nici mișcător și cu atât mai puțin cutremurător, orice om decent s-ar putea întreba, după recidiva de miercuri, ceva simplu: de ce fel de stimuli, încă și mai puternici, are nevoie Omul, Preotul, Românul Teodosie pentru a recunoaște că idolul său de la Moscova nu miruiește, ci schingiuește? Ei bine, stați liniștiți: de niciunul. Putinistul Teodosie nu va ceda niciodată. Nu va tresări și nu-și va amenda spusele nici dacă-i așezi pe masa din altar fragmente încă fumegânde de corp uman, aduse din uriașul cimitir deschis, numit Ucraina. De ce? Personal, consider că am dat răspunsul pe 26 februarie, într-un text dedicat câtorva dintre marionetele Moscovei în România: „Teodosie a fost activat și sacrificat pe tărâmul războiului de către nevăzuții păpușari KGB-iști, nu ascunși pe sub sutana-i, ci activi din umbră. L-au hrănit din palmă ani buni, dar l-au aruncat în prima linie atunci când așa-numitul moment operativ a dictat-o”.
În ceea ce mă privește, socotelile cu Teodosie sunt perfect încheiate. Priviți-l prin lentila de mai sus și astfel nimic din ceea ce a făcut și nimic din ceea ce va mai face nu ar trebui să mire ori să stârnească dezbateri docte despre morală, etică, bunătate, Bine vs Rău, drept la opinie, etc. Teodosie nu e nici om de rând, nici preot, nici idiot util al Rusiei lui Putin. Teodosie e un instrument agresiv și zelos al unui stat agresiv, în care totul duhnește a KGB, de la președinte până la patriarh. Dar există ceva/cineva cu care socotelile, măcar pe tema Teodosie, nu trebuie nicidecum încheiate, ci în sfârșit deschise: Biserica Ortodoxă Română.
Indiferent câte flotări silogistice ar fi tentați să mai facă purtătorul de cuvânt al instituției, omologii lui Teodosie sau însuși Patriarhul Daniel, după recidiva de miercuri un lucru e cert: nu mai este de tolerat nicio reacție a BOR aflată sub linia punerii în discuție a expulzării acestui personaj din Biserică, iar în secvența următoare a concretizării lui. Nu există proceduri? Nicio problemă: pot fi inventate. Până la urmă, de la dogmă și până la organizare, Biserica e un uriaș subiect al devenirii, e o perpetuă construcție și reconstrucție, în ciuda aparențelor. Biserica nu e în niciun caz numai despre fact-checking (ba din contră, sub multe aspecte, ar fi falimentar pentru ea să fie privită doar astfel), ci este foarte mult (și) despre interpretare. Nimic, în afară de lipsa voinței reale, nu va justifica absența unei reacții categorice a BOR, de la limbajul în care e formulată poziția oficială, până la dezbrăcarea personajului de hainele preoțești și aruncarea lui la pubela istoriei Bisericii. În hârdăul ratării morale a sărit deja de unul singur.
Atunci când un preot și mai ales unul de rangul lui Teodosie și cu aparatul media de care dispune pentru a-și disemina cuvântul putinist face chip cioplit unui killer care păstorește zeci de mii de alți killeri desfășurați în teren, vinovat nu e doar el, ci și cei care-l lasă pe mai departe să se desfășoare. La cât de complicate sunt diversele complicități din culisele BOR și la cât de multe sunt tarele sedimentate în sânul Bisericii, nu îndrăznesc să fac niciun pariu cu privire la consistența și adecvarea reacției BOR.
În 13 martie, raportându-mă la războiul din Ucraina, am scris despre fundătura în care au fost aduse bisericile-surori, din țările regiunii, de către Biserica Ortodoxă Rusă, prin continua justificare de către această instituție a barbarismului lui Putin și prin faptul că e condusă de un agent KGB. Las mai jos un pasaj:
- „Modul radical în care Putin pedepsește acum un popor pentru simplul motiv că acest popor există, va trezi, foarte probabil, reproșuri la fel de radicale la adresa bisericilor-surori care au trăit cumva cu criminalul sub același acoperiș. De pildă, nu sunt excluse reproșuri precum acelea că, atâția ani, bisericile ortodoxe din Europa de Est nu au părut să aibă vreo problemă cu faptul că surata de la Moscova e condusă de un agent KGB dovedit; că nu au părut să fie preocupate de faptul că aparenta legitimitate a unor teme, din perspectivă dogmatică, nu sunt în realitate decât o masca necesară pentru proiectarea ambițiilor nebisericești, ci politice și geopolitice ale Kremlinului; că nu au părut să aibă nimic împotriva opulenței afișate de Kirill; sau că nu au părut să le pese de faptul că numeroase luări de poziție ale Bisericii Ortodoxe Ruse vădeau nu doar ipocrizie, ci și o hidoasă ispită de a respinge iubirea aproapelui de fiecare dată când aproapele se plasa pe poziții antagonice cu tezele Kremlinului. În contextul războiului din Ucraina și pe fondul reverberațiilor multi-dimensionale pe care această tragedie a sufletului și relațiilor internaționale cu siguranță le va avea multă vreme de aici înainte, capii bisericilor ortodoxe trebuie să se aștepte la năpasta îndoielii și a PR-ului negativ. Cu greu o poziție decentă, azi, va mai spăla ceva din pasivitatea indecentă de ieri”.
Iar dincolo de asta, aș mai adăuga doar atât: Cum ar reacționa BOR dacă Teodosie s-ar apleca „în mod original”, după cum se exprima acum două luni purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, și asupra altor aspecte decât cel legat de Putin și războiul din Ucraina? De pildă, ce ar face BOR dacă, brusc, Teodosie începe să spună în gura mare că de Paște nu învie nimeni, că de Crăciun nu s-a născut niciun prunc special, că taina spovedaniei nu e de fapt taină, că mirul are formulă chimică nu vreo semnificație deosebită, ș.a.m.d. Desigur, te poți aștepta la anularea „pașaportului” preoțesc și nu ar fi deloc inadecvat sau în răspăr cu logica internă a instituției. Ar fi însă o atitudine-torpilă dacă o suprapui pe atitudinea BOR în cazul Teodosie-Putin-Ucraina, în cazul Teodosie-violuri-crime-bombardamente descreierate în Ucraina. Sunt curios: va mai exista atâta relaxare instituțională într-un asemenea scenariu? Iar dacă nu, în numele cărui bine superior va fi justificată relaxarea instituțională de care Teodosie s-a putut bucura de atâtea ori în ultimul deceniu și mai ales în ultimele săptămâni, în contextul războiului genocidar din Ucraina?
E Săptămâna Mare. Măcar când gravitatea a devenit extremă, Biserica Ortodoxă Română ar trebui să îndrăznească o aventură lumească pe teritoriul imuabil al minunii.
Dați-l afară pe Teodosie și umiliți-l! Apoi rugați-vă și-n numele lui pentru morții și chinuiții presărați peste tot în Ucraina de către adevăratul șef al acestui niciodată-preot!
Revoltat de declaraţiile lui Teodosie, purtătorul de cuvânt al BOR a reacţionat pe contul său de Instagram, relatează Ziare.com.
„Perseverarea tomitană în opţiunea oarbă moral, favorabilă barbariei travestite în ctitor creştin, dar şi întrebarea zguduitor de cinică, ‘Ce, a mitraliat ctitoriile?’, sunt aproape amuţitoare. Ca şi cum zidurile unor construcţii, fie ele şi biserici, nu vieţile unor oameni nevinovaţi ar conta cu adevărat!
Fiecare dintre noi se onorează sau se compromite moral în cel mai relevant mod cu putinţă prin poziţionarea faţă de răul cu chipul hidos al crimei, faţă de nedreptatea strigătoare la cer şi mai ales faţă de Adevăr. Recidivând, unii se compromit spectaculos şi ireversibil”, scrie Vasile Bănescu.
Tot moale ca frisca este reactia purtatotului de vorbe al BOR. Nu este vorba de fiecare dintre noi daca ne onoram sau ne compromitem, in cazul de fata IPS Teodosie, ci este vorba de reputatia BOR!