Proiectarea numelui Bolojan pe scena națională, ca variantă de premier agreată public de către liderii a trei din TOP 4 forțe politice ale momentului, reprezintă cel mai luminos episod din seria evoluțiilor electorale (cel puțin până în clipa asta).
Faptul că Ilie Bolojan se arată el însuși dispus să cocheteze cu o astfel de idee nu face decât să potențeze nivelul de luminozitate.
Iar modul în care a reacționat Ilie Bolojan nu face decât să-l recomande o dată în plus pentru saltul strategic de la Bihor la București.
Însă aspectele chiar mai interesante, căci e vorba de acele aspecte ce sunt legate de fondul problemei, iar nu de simpla retorică de campanie, abia urmează. Și le vom diseca mai jos.
Întâi de toate, să ne amintim cum a apărut numele Bolojan.
Era sfârșitul lui august atunci când președinta și prezidențiabila USR, Elena Lasconi, a vorbit în termeni dintre cei mai elogioși despre Ilie Bolojan. Acorda un interviu postului Digi24 și, cu acea ocazie, pe lângă osanale (absolut îndreptățite, având în vedere modul în care a confirmat Ilie Bolojan în lunga sa carieră de administrator public și om politic), Lasconi a declarat că “mi-aș dori ca acest domn să fie prim-ministru”. Ulterior, varianta Bolojan-premier a fost îmbrățișată (cu spatele la zid, nu cu tragere de inimă) chiar de Marcel Ciolacu. Iar PNL l-a anunțat ca propunerea sa oficială de premier.
Acum, odată schițat contextul, să dezvoltăm cu ajutorul unui exercițiu de logică și al unuia de bun simț politic.
A. Când Elena Lasconi a lansat la apă numele Bolojan, ca și ulterior când a tot repetat asta, implicit a devenit evident că:
- Președinta USR nu credea și nu crede nici acum că propriul partid poate obține un scor suficient de solid la parlamentare pentru a ajunge în postura de a propune o persoană din USR sau din afara scenei politice, dar agreată de USR. Nu credea asta în august, când a propus numele lui Bolojan, și nu crede nici acum, în noiembrie, dat fiind faptul că a rămas în tot acest timp concentrată exclusiv pe numele lui Bolojan.
- Merită observat că, procedând astfel, Lasconi a dat un semnal interesant de demobilizare deopotrivă activului său de partid și potențialului electorat al USR. Fraților, noi suntem în cursă, dar n-avem nicio șansă reală și nici oameni buni de premier – cam așa sună în realitate “povestea Bolojan”, spusă de Lasconi. Cu așa mesaj implicit, cam greu să-ți vină pofta de a mai vota USR și Lasconi.
- Chiar mai interesant decât atât este faptul că nimeni relevant din USR nu a amendat public ceea ce i-a făcut Lasconi partidului promovând numele lui Bolojan (asta poate să însemne, de pildă, că în USR nu este doar Lasconi cea care nu crede într-un rezultat bun al USR). În fine, nimeni relevant din USR nu a întrebat-o și nu s-a întrebat (cel puțin nu public) ce rost mai are strategia lui Lasconi ca USR să meargă pe cont propriu la parlamentare și prezidențiale.
Așadar, din start, se profilează aici o gafă cu moț comisă de președinta USR în detrimentul partidului și a prezidențiabilului său.
Odinioară atât de intransigentul și ofensivul activ al USR, pe chestiuni de bucătărie internă, pare azi neverosimil de resemnat și defensiv. Bizar!
B. Când Elena Lasconi a lansat povestea Bolojan-premier, intenția sa probabil era de a se lipi ușor parazitar de acest nume greu, iar asta pentru a atrage votanți pentru ea, în calitate de candidat la președinție.
Greu de crezut că și-a imaginat și că-și va sălta partidul pentru alegerile parlamentarele, considerând că pomenind numele Bolojan va atrage votanți de PSD și AUR către listele parlamentare ale USR.
Greu de crezut și faptul și-ar fi putut o clipă imagina că poate atrage votanți de PNL către listele USR, având în vedere că Ilie Bolojan e membru de vază al PNL. Ba mai mult, de când PNL a și validat numele Bolojan ca propunere de premier, ceea ce poate că își imaginase Lasconi la un moment dat plonjează în și mai mare ridicol.
Altfel spus, atunci când s-a aventurat rostind varianta Bolojan, Lasconi pare să se fi gândit foarte mult la ea însăși și deloc la partidul său. Pentru un lider, acesta e un păcat capital.
<span;>Încă o dată, e foarte curios faptul că nimeni relevant din USR nu a simțit nevoia să riposteze public la așa ceva.
C. Mai este și chestiunea fundamentală ce ține de putință. Una e să vorbești, alta e să faci. Una e intenția, cu totul altceva e fapta.
În esență, Elena Lasconi le spune oamenilor: votați-mă președinte și vi-l fac premier pe Ilie Bolojan.
Ce nu a spus însă e că nu poate.
Ei bine, cu siguranță USR va avea neplăcuta surpriză să afle că oamenii sunt infinit mai ancorați în realitate decât crede Elena Lasconi că sunt și decât pare ea însăși să fie.
Logica e simplă. Bunul simț e rege. Acea parte a electoratului care dorește ca Ilie Bolojan să devină premierul României are o singură opțiune viabilă: să voteze PNL la parlamentare și pe Nicolae Ciucă la prezidențiale.
Dacă nu de plăcere, măcar din pragmatism.
De ce? Pentru că, în definitiv, Constituția, regulile și legitimitatea sunt cele care au ultimul cuvânt.
Indiferent cine ar fi ales președinte, respectivul sau respectiva nu va putea manevra astfel încât Ilie Bolojan să fie numit premier dacă scorul PNL la parlamentare nu va fi suficient de solid. Vrând-nevrând, președintele are nevoie cel puțin de un cap de pod.
Căci numai un scor solid obținut de liberali poate ajuta PNL să impună numele Ilie Bolojan și președintelui ales, și celorlalte partide care trec pragul intrării în Parlament. Atenție: toate partidele sau aproape toate (căci USR a fost legat anticipat la mâini de însăși Lasconi!) vor avansa propuneri de premier din propria ogradă. Unul singur cu șansă, iar celelalte fără.
Dacă PNL va avea un scor rahitic la urne, PSD un scor decent, iar Elena Lasconi ar fi aleasă președinte, aceasta din urmă se poate da și peste cap și tot nu va împiedica eventuale coaliții de tipul PSD-AUR , PSD-UDMR sau chiar PSD-PNL să propulseze un alt nume ca șef al Guvernului.
Varianta PNL-USR sau PNL-USR-UDMR nu va exista, căci, foarte probabil, nu vor avea suficiente voturi pentru a forma o majoritate.
Dar să zicem că Elena Lasconi nu va fi aleasă președinte. La cum arată peisajul actual și la ce gafe face mai ales în politica externă, acest scenariu este mai mult decât probabil și, pe de asupra, dezirabil.
Atunci, una din trei: președinte va fi ori Ciolacu, ori Ciucă, ori Geoană. În oricare dintre cele trei situații, Ilie Bololan poate ușor să dispară din schema de premier dacă PNL va înregistra un scor modest la parlamentare.
Prin urmare, soluția pentru Bolojan-premier, din nou, este una singură: un scor remarcabil înregistrat de PNL la parlamentare pentru a putea forța în mod autentic și cu efecte concrete mâna președintelui (cu atât mai mult dacă nu va fi cel de la PNL), ca și mâna celuilalt partid cu un scor similar și, deci, alături de care PNL poate forma o majoritate.
Încă o dată: oricum ai întoarce-o, campania pro-Bolojan făcută de Lasconi invită la un vot masiv pentru PNL.
Din nou, e foarte bizar că figuri relevante din USR nu au taxat-o (încă) pe președinta partidului pentru această abordare.
În orice caz, personal crezusem multă vreme că Elena Lasconi gafează magistral doar când e pusă să se pronunțe pe teme de politică externă (și, apropo, va fi greu, multă vreme de aici înainte, să fie egalată la acest capitol). Însă m-am lămurit ireversibil că domnia sa gafează magistral mult dincolo de asta: deopotrivă în chestiuni de strategie pe politica internă și în chestiuni de interes vital pentru propriul partid.
România ar fi scutită de numeroase sincope viitoare și neajunsuri dureroase dacă Elena Lasconi nu va fi aleasă președintele țării. Funcția supremă în stat vine la pachet cu provocări infinit mai mari decât cele deja extrem de serioase pe care le implică funcția de președinte de partid și statutul de candidat la Cotroceni.
Dacă te descurci atât de lamentabil în cele două din urmă posturi, de ce ar crede cineva că ești apt de prima? Iar asta, cu atât mai mult cu cât ecuația politico-economică internă devine tot mai complexă, iar cea internațională atinge la acest capitol paroxismul!
Elena Lasconi a făcut un singur și mare bine de când se joacă cu candidatura la Președinție: acela de a fi lansat la apă varianta Bolojan-premier.
A făcut-o dintr-un amestec exotic de oportunism și incompetență, dar a făcut-o.
Acum, pentru a-i întregi lui Lasconi opera, partea bună a operei sale, electoratului îi rămâne să voteze util, să voteze logic; să voteze cu PNL și cu Ciucă. Iar ei, Elenei Lasconi, îi revine ingrata, dar oarecum eroica parte de a face următorul pas: o înțelegere strategică cu PNL, dar înainte de primul tur al prezidențialelor.
Înțelegerea ar presupune că ea se retrage din cursa pentru Cotroceni pentru a maximiza șansele lui Ciucă la prezidențiale. Dacă liderul liberal ajunge președintele țării, el va avea pârghii reale, chiar dacă nu exhaustive, de a manevra în direcția dorită chiar de Lasconi pentru șefia Palatului Victoria.
Pentru USR, e greu de crezut că scorul la parlamentare va fi semnificativ mai solid cu Lasconi-prezidențiabil, pe post de locomotivă defectă, decât cu ea retrasă din cursa pentru care nu era pregătită.
Ba, judecând după precaritatea demonstrată până acum pe teme de politică externă și în strategii de politică internă, s-ar putea ca retragerea Elenei Lasconi și sprijinul său pragmatic încă din prim tur pentru Nicolae Ciucă să aducă chiar un plus în contul politic al USR.
Politica nu e simplă, nu iartă, e cel mai adesea egoistă. Dacă e consecventă cu ceea ce ea însăși susține despre ea însăși, Elena Lasconi are ocazia să demonstreze concret că are stomacul necesar și altruismul ieșit din comun pentru a ajuta România să treacă cu bine de acest mare hop reprezentat de parlamentarele și prezidențialele care vor avea loc peste nici măcar o lună.
Gând bun!
