EXCLUSIV VIDEO | Decembrie ’89 ireal. Cum a fost întâmpinat la graniță jurnalistul BBC pus de Securitate pe lista neagră

Foto: Zafer Galibov / Colecția Fotografii a Muzeului Municipiului București

A contribuit Alison Mutler

„Era un sentiment de euforie și sărbătoare”, „mi-a urat bine ați venit în România și mi-a dat să beau dintr-o sticlă de țuică”. Prezent la București în preajma împlinirii a 30 de ani de la Revoluție, jurnalistul BBC, Nick Thorpe, a povestit, pentru Universul.net, aventura întoarcerii sale în România, la două zile după execuția cuplului Ceaușescu.

Cu doar doi înainte trăise în trenul care-l ducea de la Brașov la Budapesta calvarul contrabandei cu scrisoarea lui Silviu Brucan, în care fostul politruc de vârf iniția ruptura de clanul care conducea România comunistă.

Fantomele lui noiembrie 1987 rămâneau în urmă. Decembrie 1989 vestea dezghețul. Topirea regimului comunist i-a permis jurnalistului britanic Nick Thorpe să reînchege legătura cu un personaj despre a cărui soartă nu a mai știut nimic, dar despre care își făcuse în minte scenarii dintre cele mai negre: Mihai Bârsan, muncitor, participant la revolta de la Brașov, deportat. Și, nu în ultimul rând, sursa sa de primă mână.

„A, domnul Thorpe”

  • După publicarea scrisorii lui Brucan și relatările despre evenimentele de la Brașov nu am mai avut voie să intru în România. M-am întors în România în 27 decembrie 1989, la două zile după execuția Ceaușeștilor. Eram cu o echipă de la BBC, veneam spre Timișoara.
  • La graniță, vameșul român care mi-a verificat pașaportul în sistem a exclamat: A, domnul Thorpe! Aveți de gând să mergeți la Brașov? I-am răspuns: Da, cu siguranță, printre altele. Mi-a urat bine ați venit în România și mi-a dat să beau dintr-o sticlă de țuică. Iată-mă, așadar, în acest Crăciun suprarealist, la granița României.
  • A fost singura dată în care am trecut frontiera și am băut tărie cu grănicerii.
  • Era un sentiment de euforie și sărbătoare.
  • Întâi am mers la Timișoara, apoi la Sibiu, în cele din urmă și la Brașov.
  • Printre primele lucruri pe care le-am făcut la Brașov a fost să-l caut pe Mihai Bârsan pentru care îmi făcusem griji timp de doi ani și despre care nu am mai știut nimic în tot acest timp.
  • Mă întrebam ce i s-ar întâmpla dacă Securitatea află că stătuse de vorbă cu noi

„Nu l-au împușcat, dar a recunoscut că a fost îngrozit”

  • L-am găsit și s-a adeverit că Securitatea ne urmărise în acea seară de noiembrie 1987, că aveau o transcriere a discuției noastre, care fusese interceptată. Știau tot ce ne spusese.
  • După întâlnire a fost ridicat și dus la București, împreună cu alți participanți la protestele din Brașov. Pe drum, de câteva ori mașina a oprit spunându-li-se că vor fi împușcați, deci s-au temut cu adevărat pentru viețile lor.
  • Nu a fost împușcat, dar a recunoscut că a fost îngrozit. În cele din urmă l-au trimis undeva în estul României, în Moldova, la muncă grea.
  • După un 12-18 luni a putut să revină la Brașov.
  • A fost o revedere emoționantă, am rămas în contact și mi-a spus că nu a regretat niciodată faptul că și-a riscat viața vorbind cu noi. De altfel, atunci, în noiembrie 1987, l-am și întrebat de ce își riscă viața vorbind cu noi la ora 2 dimineața. Ne-a spus că în timpul războiului din Insulele Falkland, când Marea Britanie a luptat cu Argentina, a ascultat la BBC un interviu luat generalului Galtieri (Leopoldo Galtieri) președintele Argentinei și că dacă România ar fi vreodată liberă exact asta ar trebui să facă și presa română. Asta este esența libertății presei, să-l poți intervieva chiar și pe liderul celui mai mare inamic al tău.
  • Din păcate Mihai Bârsan nu mai e printre noi, dar am rămas în contact cu familia sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here