<< Rusia se confruntă, în prezent, cu cel mai invizibil exod din istorie – plecarea în masă a jurnaliștilor, artiștilor și programatorilor. Aceștia fac parte dintr-o lungă tradiție de intelectuali care au fost nevoiți să fugă de mâna grea a Moscovei >>, scrie, într-un eseu publicat de către Der Spiegel, Mihail Viktorovici Zigar, scriitor și journalist rus, fost redactor-șef al rețelei independente de televiziune, Dozhd.
.<< Nu se știe cu precizie câte persoane au părăsit Rusia în ultimele două săptămâni, însă se estimează că ar fi sute de mii. Este, poate, cel mai puțin vizibil exod din istorie. În timp ce întreaga lume se concentrează cu groază asupra războiului din Ucraina, a început un exod în masă al jurnaliștilor, artiștilor, actorilor și programatorilor ruși.
Potrivit estimărilor aproximative ale autorităților georgiene, aproximativ 20.000-25.000 de ruși au ajuns la Tbilisi de la începutul războiului.
Tbilisi a fost întotdeauna un oraș popular printre ruși, pentru mâncarea delicioasă, vinul bun și oamenii ospitalieri. Dar acum sunt prea mulți ruși. Afluxul de imigranți îi îngrijorează pe mulți georgieni. Unii locuitori din Tbilisi au inițiat chiar strângerea de semnături pentru o petiție de introducere a obligativității vizelor pentru cetățenii ruși.
Comportamentul autorităților a fost unul contradictoriu: pe de o parte, Georgia a depus cerere oficială de aderare la Uniunea Europeană, pe de altă parte, însă, cel puțin doi jurnaliști ruși celebri care au protestat împotriva războiului din Ucraina și care l-au criticat de mult timp pe Putin au fost respinși când au încercat să intre în țară. Georgia este locul în care a ajuns majoritatea valului recent de emigranți ruși, dar mulți dintre cei veniți își dau seama că nu este nici pe departe cel mai sigur loc pentru ei.
Plecarea clasei de mijloc din Rusia a debutat duminică, 27 februarie, în ziua în care majoritatea țărilor europene și-au închis spațiul aerian pentru avioanele rusești. Mulți ruși au crezut că frontierele vor fi în curând sigilate și că nu va mai exista nicio cale de ieșire.
Rezultatul a fost o creștere de aproape zece ori a prețului biletelor de avion de la Moscova la Istanbul, Dubai, Erevan, Baku, Bișkek și chiar Ulaanbaatar. Intelectualii ruși au zburat în toate direcțiile, optând pentru cele mai stranii trasee. Într-adevăr, teama de granițele închise rămâne una dintre cele mai persistente fobii ale tuturor foștilor rezidenți ai Uniunii Sovietice.
În ultimii 20 de ani ai administrației Putin, pe măsură ce respectarea drepturilor omului și a libertății de exprimare au continuat să se deterioreze, mulți ruși și-au stabilit o limită a tolerabilității, dincolo de care ar fi dispuși să emigreze: dacă frontierele ar urma să se închidă. Explicația se găsește într-o o traumă istorică pe care societatea rusă încă nu a reușit să o depășească, nici după mai bine de o sută de ani. În octombrie 1917, bolșevicii au dat o lovitură de stat și au răsturnat guvernul interimar liberal. Câteva luni mai târziu, aceștia au închis granițele, interzicând călătoriile în străinătate, exportul de bani și obiecte de valoare. Nobilimea rusă, poeții Epocii de Argint, artiști de avangardă remarcabili, balerini, oamenii de știință, scriitorii și jurnaliștii au fost nevoiți să caute modalități de a scăpa, abandonându-și toate bunurile.
O poveste tipică a epocii este cea a legendarei poete Zinaida Gippius și a soțului ei, Dmitri Merejkovski, nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru literatură. Grație relațiilor lor influente, au reușit, în mod miraculous, în 1919, să obțină locuri de muncă de instructori la baze militare, predând istoria artei rusești soldaților Armatei Roșii. ceea ce le-a facilitat părăsirea Petrogradului (actualmente, Sankt Petersburg), în ciuda sistemului strict de permise pe care bolșevicii îl introduseseră pentru intrarea și ieșirea din oraș. Odată ajunși pe front, au fugit și au trecut granița pe jos, traversând gheața din Golful Finlandei. Le-a luat apoi destul de mult timp să ajungă din Finlanda la Paris, unde aveau un apartament ce le-a permis să trăiască în exil. Ei au fost o excepție – alți intelectuali au întâmpinat și ei dificultăți în a părăsi Rusia, însă nu toți dețineau proprietăți la Paris unde să trăiască în exil.
Sute de mii de oameni părăsiseră Rusia în acei ani, dintre care mulți au devenit ulterior vedete în străinătate, aducând contribuții enorme la cultura și știința mondială: Nabokov, Rachmaninov, Stravinski, Diaghilev, Ayn Rand, Bunin, Chagall, Kandinsky, Sikorsky. Și mai erau și prietenii și colegii lor care ar fi vrut cu disperare să plece, dar nu au reușit.
Marele poet rus Alexandr Blok, fiind grav bolnav, a cerut să i se permită efectuarea unui tratament în străinătate, dar guvernul sovietic, în batjocură, i-a acordat viză de ieșire din țară doar lui, nu și soției sale. Mihail Bulgakov, marele scriitor rus și autor al romanului „Maestrul și Margareta”, a avut tentative de a emigra timp de mai multe decenii și i-a trimis nenumărate scrisori lui Stalin, cerându-i ca, dacă tot nu se permite interpretarea pieselor sale în Rusia, măcar să fie lăsat să plece în străinătate. Însă toate solicitările i-au fost refuzate.
Episoade similare de intimidare a intelectualității de către guvern s-au tot repetat de-a lungul istoriei culturale a Rusiei. Oamenii de știință, scriitorii și artiștii ruși și-au dorit mereu libertatea de mobilitate într-un context global și de a comunica cu omologii lor, însă autoritățile au încercat în mod constant să îi controleze până la sufocare. Drept urmare, toată intelectualitatea rusă de astăzi a crescut cu poveștile înspăimântătoare despre dictatura care îi distruge pe cei mai străluciți și mai educați.
Istoria sovietică a cunoscut două atitudini diferite față de emigrare. Pe de o parte, un număr considerabil de oameni au ales să plece. Pe de altă parte, au fost cei care au rămas din principiu și și-au exprimat disprețul pentru emigranți. Simbol al celei de-a doua categorii, marea poetă Anna Akhmatova este autoarea poeziei „Nu sunt unul dintre cei care au părăsit țara” (1922) pe care elevii ruși trebuie să o memoreze și astăzi. Akhmatova însăși a avut o soartă tragică. În 1921, primul ei soț, poetul Nikolai Gumilyov, a fost împușcat. În 1935, fiul ei, Leo, a fost arestat, iar Anna și-a petrecut următorii ani în închisoarea Kresty din Leningrad, unde a scris „Requiem”, cel mai faimos poem al său. Ultimul ei soț, Nikolai Punin, a murit în Gulag în 1953.
Poemul „Requiem” include versuri pe care Akhmatova le-a scris la sfârșitul vieții sale și care sunt frecvent citate în Rusia ca dovadă că emigrarea este o imposibilitate morală absolută: „Am ales să rămân alături de poporul meu: acolo unde i-a dus Catastrofa, am fost și eu”, a scris Akhmatova cu cinci ani înainte de moarte.
Aceste versuri au fost frecvent invocate în ultimii ani de către opozanții președintelui Putin – cei care au preferat să rămână și să lupte mai degrabă decât să își părăsească țara. Ele simbolizează soarta nobilă și eroică a celor care au ales să rămână în patria lor, îndurând tortura și represiunea (soarta Akhmatovei este teribila poveste a unei femei nefericite, chinuite și singure).
Întrebarea „Este sau nu timpul să plecăm?” a devenit cel mai popular subiect din Moscova ultimilor 20 de ani. Unii, invocând-o pe Akhmatova, au spus că plecarea ar fi inacceptabilă. Doar o minoritate credea că perspectivele sunt într-atât de înspăimântătoare încât emigrarea era singura alegere morală posibilă.
În urmă cu opt ani, în timpul ocupației Crimeei, două dintre cele mai populare organizații media din Rusia au devenit ținte: postul de televiziune Dozhd și ziarul online Lenta.ru. Angajații de la Dozhd au decis să rămână. După ce furnizorii au eliminat canalul din grilele lor, postul de televiziune și-a pierdut majoritatea telespectatorilor, dar apoi a început să emită pe internet și și-a păstrat independența. Toți angajații de la Lenta.ru au decis să părăsească Rusia și să înființeze, în Letonia, noul organ de presă independent Meduza.
La sfârșitul lui 2021, Meduza și Dozhd au fost declarate, aproape concomitent, „agenți străini”, pentru ca, săptămâna trecută, Parlamentul rus să adopte legea prin care se echivalează orice informație veridică despre război cu trădarea, jurnaliștii riscând până la 15 ani de închisoare pentru munca lor. Postul de televiziune Dozhd și-a suspendat activitatea, iar majoritatea personalului său s-a relocat în grabă la Istanbul sau Erevan. Meduza, între timp, a fost blocat în Rusia. Săptămâna trecută, toți angajații Dozhd au părăsit Rusia împreună cu jurnaliști de la alte instituții media independente, precum și oameni de știință, actori și cadre didactice.
În mod bizar, motivul nu este doar teama pentru propria siguranță sau teama de granițele închise ce i-au ținut captivi vreme îndelungată. După atacarea Ucrainei, mulți au simțit că nu mai pot rămâne într-o Rusie devenită agresor. Nu puteau permite ca războiul să fie purtat în numele lor. Mulți dintre participaseră la protestele anti-război dîn primele zile ale atacului – proteste reprimate cu brutalitate. L-au comparat pe Putin cu Hitler și au spus că nu pot rămâne în țara care a declanșat războiul.
Pleacă în străinătate, deși știu că, oriunde s-ar duce, vor fi înjurați și priviți ca „oamenii lui Putin” și nicidecum ca cei care au luptat cu disperare – chiar dacă fără success – mpotriva lui timp de 20 de ani.
Cu toate acestea, fluxul celor care părăsesc Rusia continuă neîntrerupt. Iar autoritățile de la Kremlin par destul de mulțumite de această situație: emigranților le este interzis să-și ia banii cu ei, iar parlamentarii au introdus deja propuneri ca emigranților să li se retragă cetățenia și să li se naționalizeze proprietățile. Iar lui Putin, bineînțeles, îi este mult mai confortabil cu criticii săi în afara țării. Lenin i-a numit pe intelectuali „rahatul” națiunii și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i face să plece sau să dispară. Putin a scăpat de acest „rahat” la fel de eficient.
Cel mai probabil, rușii vor deveni cât de curând una dintre națiunile cele mai divizate din lume. O parte, cei victorioși, vor trăi în Rusia, înconjurați de un zid. Ceilalți, învinșii, vor fi în exterior, de cealaltă parte a zidului, așteptând ca zidul să se dărâme într-o bună zi. >>
