Europa nu-și va reconstrui niciodată o industrie durabilă dacă nu poate rezista dependenței sale de produsele chinezești, avertizează Jonathan Holslag, specialist în relații internaționale, într-un material publicat în Le Monde.
<< Decembrie 1858: ziarul satiric Le Charivari publică o caricatură a unui mare burghez chinez care înghite opiu servit de un negustor european. Regatul de Mijloc era atunci literalmente în genunchi, dependent de opiul importat din Occident. Cu toate acestea, reformatorii chinezi au avertizat cu privire această dependență periculoasă. „Dacă agresiunea militară poate ruina un popor”, sugera antreprenorul Zheng Guanying (1842-1922), „este clar că agresiunea comercială poate ruina în mod invizibil un popor”.
2021: bate vântul din cealaltă direcție? A căzut Europa, la rândul ei, în capcana decadenței și a dependenței de care China a scăpat prin politica sa ambițioasă de industrializare? Va putea Europa să reziste ofensivei comerciale a Beijingului, care va fi urmată inevitabil de o influență politică și militară în creștere? Problema Europei nici măcar nu este aceea că nu vede pericolul, ci că nu mai știe cum să reacționeze.
Cu siguranță, Europa și Franța au împiedicat gigantul de telecomunicații Huawei să se cuibărească în rețelele lor 5G. O lege franceză din 2020 a exclus compania din părți vitale ale rețelei și din orașele mari. Dar asta nu a oprit „drumul mătăsii digital”. Orange, de exemplu, și-a declarat intenția de a-și continua cooperarea cu Huawei pentru a-și maximiza marja de manevră în alte state membre și a pătrunde pe piața africană. Operatorul francez a făcut echipă cu o altă companie chineză pentru a întinde un cablu submarin din Pakistan la Marsilia…
Tehnocrație sau strategie
Limitarea activităților Huawei este doar o bătălie în vastul război pentru puterea economică și, mai larg, pentru dominația mondială. Europa tinde să se concentreze pe bătălii limitate și să ia doar măsuri limitate, în timp ce strategia Chinei este pe termen lung și cuprinzătoare. În ceea ce privește controlul investițiilor strategice, răspunsul european pare puternic, dar implementarea lui depinde de fiecare stat membru, căruia îi lipsesc adesea resurse și voință. În plus, abordarea chineză devine din ce în ce mai inventivă, folosind fonduri de la companii intermediare sau limitându-se la participații minoritare.
Europa se bazează pe măsurile sale de apărare comercială, cum ar fi procedurile antidumping, chiar dacă acestea sunt rar utilizate, iar China se bazează în mare măsură pe alte mijloace pentru a-și promova exporturile, cum ar fi creditele la export, manipularea monedei sale, politica sa industrială și protejarea vastei sale piețe, pentru a-și consolida locul central în lanțurile de producție. Pentru Europa, comerțul rămâne o chestiune tehnocratică; pentru China, este o problemă strategică.
Luați exemplul ajustării carbonului la frontiere, care pentru mulți pare a fi o modalitate de a reechilibra comerțul cu China. Realitatea este că această taxă abia ar afecta 4 miliarde de euro din importurile din China, dintr-un total de aproape 400 de miliarde! Regatul Unit ar fi mai afectat decât China…
Același lucru este valabil și pentru „strategia de conectivitate” dintre Europa și Asia, pe care Comisia Europeană o prezintă ca răspuns la Drumul Mătăsii. Chiar dacă Comisia spune că este pregătită să cheltuiască zeci de miliarde de euro, va fi foarte dificil să dejoace planurile Beijingului atâta timp cât lanțurile de producție continuă să-și găsească sursele în China. Infrastructura urmează comerțului, comerțul urmează industriei, iar industria merge, din când în când, în China.
Terapia de sevraj
Și mai fundamental, nu ne putem imagina că merge împotriva Drumurilor Mătăsii atâta timp cât China își folosește enormul excedent comercial cu Europa (peste 200 de miliarde de euro pe an) într-un mod mercantilist și naționalist. În modelul capitalismului de stat chinez, banca centrală sterilizează aceste venituri și le canalizează către băncile, fondurile de investiții și companiile chineze pentru a le permite să cumpere tehnologie, porturi, mine etc. în strainatate. Pentru Beijing, comerțul și politica sunt inseparabile.
Concluzia, pentru Europa, este că nu va putea niciodată să oprească avansul Chinei, sau chiar să creeze un parteneriat mai echitabil, dacă europenii nu rezistă dependenței de produsele chinezești. Produsele ieftine din China sunt noul opiu care ne distruge capacitatea de a ne asigura propriul viitor. Europa nu va reconstrui niciodată o industrie durabilă atâta timp cât îi va permite Chinei să-și deverseze surplusul pe piețele sale, făcând viața imposibilă pentru mii dintre întreprinzătorii săi. Puterea Chinei este o oglindă a neputinței Europei.
China își extinde puterea container cu container, colet cu colet. Ceea ce este doar o mică achiziție pentru noi, pentru China este ceva legat putere. Aceasta este toată diferența dintre capitalism și capitalismul de stat.
Este posibilă terapia de sevraj? Europenii sunt deja hărțuiți de inflație; spectrul „vestelor galbene” bântuie încă pe coridoarele politice. Pe termen scurt, inevitabil ar trebui făcute sacrificii. Dar prosperitatea noastră pe termen lung, puterea de cumpărare a copiilor noștri va fi determinată de capacitatea de a reconstrui industria, de a o transforma într-o sursă de mândrie și o garanție a autonomiei într-o lume competitivă.
Desigur, situația economică a europenilor este deja grea, dar va fi mult mai rău dacă nu acționăm. Fiecare euro este un vot pentru propriul nostru viitor. Iar guvernele trebuie să fie mai curajoase. Europa are nevoie de o ajustare mult mai ambițioasă a carbonului la frontieră, dar și de o piață care să ne consolideze regulile și valorile în beneficiul producătorilor autohtoni și nu al importatorilor. Viitorul Europei trebuie făcut în Europa. >>
Replica României la acuzațiile Rusiei privind sistemul antirachetă de la Deveselu
