Femeia din Argeș care a născut 20 de copii până la 42 de ani: „Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim”

femeie arges 20 de copii
Foto: Realitatea de Argeș

O femeie de 42 de ani din Argeș este mama din România cu cei mai mulți urmași. Georgiana Văcaru are nu mai puțin de 20 de copii, ultimul născut în urmă cu doar câteva zile. Copilul venit pe lume la început de 2020 este o fetiță.

Familia Văcaru trăiește în satul Cotenești din comuna argeșeană Stoenești. Este cea mai numeroasă familie din România, cu nu mai puțin de 20 de copii. Primul, un băiat, a venit pe lume acum 23 de ani. Ultimul, o fetiță de numai câteva zile, a venit pe lume la Maternitatea Spitalului Municipal Câmpulung.

În ultimii 20 de ani, Georgiana Văcaru a fost însărcinată aproape în fiecare an. Toți copii sunt sănătoși. Cel mare este deja căsătorit și a părăsit casa natală, a povestit femeia, citată de Realitatea de Argeș

femeie arges 20 de copii
Foto: Realitatea de Argeș

Familia Văcaru trăiește într-o casă cu opt camere. Părinții au dotat încăperile cu paturi suprapuse, pentru ca toți cei mici să aibă un loc unde să doarmă. 

Principalul venit al familiei este format din alocațiile copiilor. Tatăl pleacă de două ori pe an în străinătate, primăvara și toamna. Lucrează o lună, două, apoi revine în țară.

Cei doi soți mărturisesc că mai vor copii.

„Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla”, a spus Georgiana.

Medicul care a asistat-o la naștere spune că femeia este sănătoasă și poate să mai facă copii dacă asta își dorește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here