„First Contact” | Cum funcționează aplicația anti-Covid, lansată și în România

Se lansează și în România o aplicație de Avertizare Contacți, cu rolul de a alerta utilizatorii în cazul unui contact cu Coronavirus. Aplicația este realizată pro bono de Asociația Noi, Cetățenii, cu ajutorul unor programatori voluntari, și este lansată acum în versiune Prototip, pentru a fi testată pe scară largă, potrivit unui comunicat de presă. 

„Ne-am propus să aducem și în România un instrument folosit cu succes în alte țări pentru a identifica contacții unei persoane infectate rapid, în mod automat și-n același timp anonim,” a declarat Dan Țeca, coordonatorul proiectului.

Comunicatul pe larg:

  • Lansarea vine la 2 săptămâni după ce Germania a lansat o aplicație similară, „Corona-Warn-App”, ocazie cu care Helge Braun, șeful administrației Cancelarei Angela Merkel declara: “descărcarea și utilizarea ei este un pas mic pentru fiecare dintre noi, dar un pas uriaș în lupta împotriva pandemiei”.
  • Potrivit sursei citate, aplicația va avertiza utilizatorul despre posibila sa contaminare cu Coronavirus, atunci când unul dintre cei cu care s-a întâlnit e diagnosticat cu Covid și alege să-și anunțe anonim contacții. 
  • Prin utilizarea aplicației cetățenii se pot ajuta unii pe alții – întrucât depistarea și tratarea din vreme a bolii scade mult riscul unor consecințe grave. În același timp, beneficiază și societatea, fiindcă prin testarea țintită a celor expuși și autoizolarea (sau în cazuri mai grave spitalizarea) celor contaminați, se pot întrerupe lanțurile de transmitere a virusului și epidemia va putea fi limitată.
  • „Obiectivul nostru principal a fost ca, pe lângă sănătatea cetățenilor, să protejăm și dreptul acestora la viață privată”, a mai declarat coordonatorul proiectului.
  • La fel ca în cazul aplicației germane, First Contact folosește un model descentralizat de prelucrare a datelor, pe telefonul fiecărui utilizator, model care păstrează anonimitatea utilizatorilor și respectă integral noile recomandări ale UE cu privire la acest gen de aplicații.
  • Aplicația nu folosește nici localizare și nici date personale ale utilizatorilor. Proximitatea față de alți utilizatori se determină doar pe baza semnalului Bluetooth emis de telefoanele acestora.
  • Sistemul propus de Asociația Noi, Cetățenii, este unul complet anonimizat.
  • “Am analizat cele mai bune aplicații și am ales un model care nu folosește localizarea, cel utilizat în Singapore (și preluat ulterior și de Australia), dar l-am modificat masiv, pentru a face imposibil pentru autorități sau oricine altcineva să afle cine utilizează aplicația, ce întâlniri au avut un utilizatorii sau dacă un utilizator a fost expus contaminării. Doar utilizatorul va afla despre posibila sa contaminare, fără a ști și cine este cel care i-ar fi putut transmite virusul”, a mai spus coordonatorul. 
  • Versiunea Prototip este disponibilă pentru utilizatorii de telefoane Android, pe Google Play pentru a fi testată pe scară largă, în condiții reale.
  • “Este nevoie de cât mai multe instalări ale aplicației pentru ca telefoanele cu First Contact să poată interacționa între ele. Îi invităm deci pe toți românii care au smartphone Android să-și instaleze aplicația, pentru ca faza de testare extinsă să poată fi parcursă bine și cât mai repede posibil. Și imediat ce autoritățile vor semna acordul necesar, vom putea trece la ultima fază a proiectului: înlocuirea actualului protocol de comunicație cu mai noul Exposure Notifications de la Google&Apple, care corespunde întocmai modelul anonimizat utilizat de noi în versiunea Prototip, dar care va permite First Contact să funcționeze în versiunea Finală și pe dispozitive iPhone”, a mai precizat coordonatorul proiectului.
  • Conform informațiilor de pe site first-contact.ro, scopul principal al acestei versiuni Prototip este să demonstreze că, prin utilizarea acestui model, identitatea utilizatorilor este protejată și să convingă autoritățile române că acest model poate fi eficient și, deci, și România poate alege acest model descentralizat, așa cum au făcut Australia, Austria, Danemarca, Elveția, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Polonia și alte țări sau state din SUA.
  • Totodată, utilizarea Exposure Notifications (în versiunea Finală a First Contact), va permite interoperabilitatea transfrontalieră cu aplicațiile din celelalte țări care au ales acest model.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here