Exagerare, distorsionare, tendenționism – erau de așteptat. Mai înspăimântătoare au fost lucrurile pe care vorbitorii nu le-au rostit, se arată într-o analiză din Foreign Policy despre Convenția Națională Republicană.
- Articol de Philip H. Gordon, fost coordonator pentru Orientul Mijlociu al președintelui Barack Obama, membru al Council on Foreign Relations:
Nimeni nu se așteaptă ca o adunare politică să fie un exercițiu de analiză sobră, imparțială – și, în acest sens, primele trei zile ale Convenției Naționale Republicane (RNC) nu au dezamăgit. Din contră, RNC a fost până acum saturată cu obișnuitul tendenționism politicianist și laude exuberante pentru cel nominalizat, dar cu distorsionări delirante, servilism jenant, violări șocante ale normelor și legilor și numeroase minciuni flagrante. Cele mai flagrante cazuri de tendenționism includ pretenția realizării unor performanțe economice fără precedent (când în realitate creșterea economică și crearea de locuri de muncă au fost în SUA sub președintele Donald Trump mai lente decât sub cei mai recenți președinți chiar și dinainte ca economia să intre în actuala recesiune), eforturi de a-l înfățișa pe Trump drept prietenos cu imigranții, când de fapt a muncit neostenit să restricționeze toate formele de imigrație și se dedă frecvent la mesaje xenofobe, și – poate cel mai rău dintre toate – laudele incredibile pentru felul în care a gestionat el pandemia de Covid-19, cu toate că numărul americanilor morți se apropie de 200.000, de departe cel mai mare bilanț de oriunde din lume.
Distorsiunile privind prestația lui Trump în politica externă n-au atins același nivel de absurditate, dar unele s-au apropiat de el. În privința Chinei, cu relațiile bilaterale franjuri, „faza unu” a acordului comercial neimplementată încă și fără alte noi acorduri la orizont, singura apreciere a secretarului de stat Mike Pompeo a fost că Trump „a tras cortina” de pe comportamentul nefast al Beijingului și „a tras China la răspundere”. Pompeo a ignorat convenabil costurile masive pentru americani ale războiului comercial al lui Trump și eșecul reducerii deficitului comercial al Americii cu China. Pompeo a insistat totodată că „mulțumită președintelui Trump NATO e mai puternică”, când Trump de fapt i-a îndepărtat pe mai toți aliații din NATO și a subminat în mod repetat garanția de apărare reciprocă a alianței – principalul motiv al existenței ei. În privința Coreii de Nord, Pompeo l-a credita pe Trump cu „scăderea temperaturii”, deși Trump a fost cel care mărise temperatura; lauda lui Pompeo cum că președintele l-a adus la masa discuțiilor pe conducătorul nord-coreean Kim Jong-un „împotriva tuturor sorților” a fost frapantă, prin aceea că Kim era cel care tânjea după o întâlnire, iar când a obținut-o nu a făcut nici o concesie.
Alți vorbitori s-au folosit de o prestidigitație similară. Senatorul Rand Paul a încercat să spună că Trump, spre deosebire de candidatul democrat Joe Biden, s-a opus războiului din Irak, când de fapt l-a susținut și s-a răzgândit ulterior abia la un an după invazie. Fostul ambasador american în Germania Richard Grenell a povestit cum l-a văzut pe Trump „fermecând-o” pe cancelarul german Angela Merkel, probabil nu cuvântul pe care l-ar folosi și Merkel pentru a-i descrie abordarea. Donald Trump Jr. a denunțat defunctul Tratat Nord-American de Liber Schimb drept un „coșmar” și unul dintre „cele mai rele acorduri comerciale din istoria planetei” – deși diferențele dintre acel acord și cel cu care l-a înlocuit tatăl lui sunt minore și nu neapărat pozitive. Întrecându-se cu fratele său, Eric Trump nu se știe cum a inclus „pacea în Orientul Mijlociu” drept una dintre „promisiunile […] îndeplinite” ale președintelui, ceea ce pare o exagerare chiar și dacă am ține cont de recenta normalizare a relațiilor între Israel și Emiratele Arabe Unite, care oricum n-au fost vreodată în război una cu cealaltă.
Însă asemenea exagerări erau de așteptat. Mesajul mai remarcabil referitor la politica externă al RNC rezidă în ceea ce au omis să spună cei mai mulți vorbitori. Prima pe listă e absența oricărei discutări a crizei existențiale a schimbării climei. În timpul desfășurării convenției, California asista la unele dintre cele mai grave incendii din istoria ei, iar cel mai mare uragan din ultimii 15 ani tocmai atingea coasta Golfului Mexic, o mostră a distrugerilor catastrofale pe care spun cercetătorii că le va suferi țara mult mai frecvent dacă nu se iau măsuri urgente. Cu toate acestea, nici măcar un singur vorbitor nu a abordat chestiunea, în afară de aceia care au atacat acordul climatic de la Paris sau planurile unor democrați privind un Nou Acord Verde, în vreme ce Trump însuși a apărat fracking-ul și a desconsiderat perspectivele energiei solare și eoliene. Exact tot așa cum Trump a răspuns la pandemie prin simpla insistență că totul va fi bine și că ea pur și simplu va „dispărea […] ca un miracol”, el și alți vorbitori de la RNC au decis aparent că cea mai bună cale de a aborda acest risc poate chiar mai mare este să evite să vorbească despre el.
Nici despre erodarea democrației și drepturilor omului în întreaga lume nu s-a vorbit la RNC – fapt uimitor pentru un partid care odinioară era profund preocupat de astfel de lucruri. Poate că omisiunea e de înțeles având în vedere nepotismul, corupția și asaltul contra normelor democratice din cei patru ani de sub conducerea lui Trump însuși. Dar Trump nu pare doar a nu fi dispus să condamne represiunea din Rusia, China, Arabia Saudită, Turcia, Brazilia, Ungaria și din altă țări, ci chiar pare a se simți foarte confortabil nefăcând-o. În timpul convenției principalul opozant al președintelui rus Vladimir Putin era tratat pentru otrăvire într-un spital din Berlin, președintele Belarusului amenința cu reprimarea protestelor pașnice cu sprijin rusesc, jurnaliști de pe tot globul simțeau pumnul în gură, iar un milion de uiguri erau închiși în China în lagăre de detenție. Toate aceste evoluții au fost băgate sub preș, chiar în vreme ce vorbitor după vorbitor încercau să-l prezinte pe Trump drept un campion al libertății. Însăși organizarea convenției în sine – folosirea funcției publice în scop politic, o violare a legislației americane, rezervarea a aproape jumătate din discursuri pentru membri ai familiei Trump și permisia acordată unui secretar de stat în funcție de a lua cuvântul la RNC, o violare fățișă a regulamentelor propriului departament – a transmis un semnal groaznic în privința importanței respectării normelor și regulilor democratice și a subminat capacitatea Washingtonului de a critica alte guverne pentru violarea lor.
În fine, a lipsit orice accent pus pe importanța pentru interesele SUA a aliaților și a instituțiilor multilaterale, entități apărute la RNC doar cu obiect al criticilor și disprețului. Fostul ambasador al SUA la ONU ne-a spus că organizația este „un loc unde dictatori, criminali și hoți denunță America”. Aliații din NATO au fost caracterizați nu drept parteneri-cheie comerciali și de securitate de care SUA are nevoie pentru a face față provocărilor globale – inclusiv pandemia care îi omoară pe americani și le distruge economia -, ci drept vechi paraziți care „au profitat” de SUA. Vorbitorii au susținut frecvent că Trump a mărit respectul pentru țară pe glob, în contradicție flagrantă cu probele cum că aprobarea pentru conducerea SUA s-a prăbușit la niveluri istorice record, iar încrederea în Trump s-a dus la fund chiar și printre aliații Americii. Când vorbitorii au lăudat politica lui Trump față de Iran, cu certitudine nu a fost surprinzător că nimeni nu a pomenit de faptul că ea tocmai a fost respinsă răsunător chiar și de cei mai apropiați aliați ai SUA din Consiliul de Securitate ONU sau că nu a reușit să-și atingă obiectivele declarate.
Convenția a trimis totodată mesajul clar – fără a fi nevoie s-o spună cineva explicit – că politica externă a Partidului Republican a fost complet acaparată de Trump. Un fapt extraordinar a fost cel că partidul a refuzat să publice o platformă-program, pledând în schimb pentru „susținerea entuziastă a programului președintelui cu America pe primul loc”. Nu a fost invitat să vorbească nici un alt candidat republican anterior la președinție. Sau poate că n-au vrut ei, judecând după cei peste 70 de foști oficiali republicani din sfera securității naționale care și-au declarat formal susținerea pentru Biden. În timpul primilor ani de mandat ai lui Trump, așa-zișii adulți din încăpere au ameliorat întrucâtva cele mai rele capricii și impulsuri ale lui Trump. Acum sunt plecați cu toții, iar singurii demnitari rămași cu atribuții de politică externă – Pompeo și vicepreședintele Mike Pence – se întâmplă să fie cei mai loiali și cei mai servili, acesta fiind desigur și motivul pentru care au supraviețuit. Mesajul RNC este că politica externă a lui Trump este orice vrea el să fie la un moment dat, iar dacă Trump vrea să o modifice dintr-o toană, partidul îi va da ascultare.
De aceea perspectiva unui al doilea mandat pentru Trump este atât de înspăimântătoare. Nu e vorba doar de faptul că Trump s-a dovedit în realitate a fi un slab realizator de acorduri cu o prestație subțire în politica externă. Nici faptul că el ignoră chestiuni vitale precum schimbarea climei, democrația și alianțele. Sau că a eviscerat Departamentul de Stat și alte instituții de atât de multe talente, îndepărtând mecanismele de control menite a preveni corupția și abuzul de putere. Perspectiva cu adevărat înspăimântătoare este că prin realegerea lui Trump și validarea abordării lui americanii i-ar conferi putere unui narcisist fără principii pentru a face orice vrea, cum vrea, fără a ține cont de lege, de bun simț și de interesul național. Dacă Trump va fi reales după ce a preluat controlul total asupra partidului său, violând repetat legi și norme, folosind președinția pentru câștiguri personale, îmbrățișând autocrați și dictatori, eviscerând instituții internaționale, izolând SUA și batjocorind sau ofensând aliați, el se va simți lipsit de orice constrângeri pentru a face același lucru, sau poate chiar și mai rău, într-un al doilea mandat. Nimeni nu a spus acest lucru la convenție. Dar este exact mesajul transmis de ei.
